Toată lumea își dă cu presupusul despre abia astîmpăratul scandal politic. Cine a cîștigat, cine a pierdut, cine este de vină și încotro se duc lucrurile. Două păreri nu seamănă între ele. Asta înseamnă că avem milioane de interpretări și ne vom poticni în milioane de soluții. Adică în vorbe care nu vor prinde viață niciodată.

Ce-am înțeles din carnavalul politic de săptămîna trecută?

1. Că avem un premier care nu ține minte ce spune nici de dimineața pînă seara. Mihai Tudose gîndește după cum arată. N-aș conta pe el nici pentru trecutul străzii și nici cînd scrie, semnează și pune ștampila Guvernului. Diferența dintre ce-a zis la Antena 3 și ce-a declarat mai tîrziu este strigătoare la cer. Orice om cu obraz la vedere ar crăpa de rușine pe la toate ridurile. Omul acesta vorbește fără el și le schimbă ca un flecar, în funcție de nevoie și de interlocutor. Ai zice că nu este în stare de nimic, deși a produs (probabil la comandă) PSD-ului o pagubă importantă.

2. Că Liviu Dragnea poate fi un bun organizator de partid, dar și un catastrofal jucător politic în momentele de cumpănă. Improvizează mult, minte ca și adversarul său Victor Ponta, sacrifică pe oricine ca să scape el și nu are nici un proiect. Mediocritatea liderului PSD vine de la lipsa de anvergură, de la absența unui fundament ideologic, a unei culturi politice și a unei viziuni. Dincolo de toate acestea, Dragnea mai ascunde un caracter de o cumplită suficiență și aroganță. El și-a imaginat că Guvernul României ar putea fi condus de Sevil Shhaideh. Asta spune tot. Mai apoi a recurs la Sorin Grindeanu de parcă ar fi dat o ciorbă de burtă unui vecin de scară. În disperare de cauză, a fost de acord cu numirea lui Mihai Tudose. Știa ce poate, știa de unde vine și cine este în spatele lui și cum a ajuns la Economie. Și, cu toate acestea, l-a acceptat ca să-și salveze pielea și aparența de putere. Toate aceste decizii plus improvizațiile cu oameni de mîna a cincea pe anumite posturi-cheie ne arată calibrul modest al unui politician de provincie. Dacă ar fi să aleg cine s-a dezumflat mai tare în aceste zile tensionate, n-aș ști pe care să îl așez pe primul loc. Pe Liviu Dragnea sau pe Mihai Tudose? Amîndoi au pierdut enorm în materie de credibilitate. S-au împiedicat, au mințit, au improvizat și au arătat că nu ne putem lega nici o speranță de numele lor.

3. DNA-ul s-a afirmat din nou ca o bîtă politică. A încropit două dosare pentru două doamne care n-au fost decît niște biete executante. Oricum ar suci-o sau ar citi-o (inclusiv în dungă), prevederea legală rămîne aceeași.

„Art. 9. – (1) Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului.“ (Legea 213/1998)
Ce au făcut cele două cercetate de DNA? Au aplicat legea. În cazul terenurilor familiei Băsescu de la Nana, Parchetul a pus sechestru pe proprietățile în cauză pentru simplul fapt că au fost trecute din proprietate publică în cea a unei unități administrative printr-o hotărîre a Consiliului Județean. Dosarul penal pe cauza Nana stă încremenit prin cine știe ce sertar de la DNA. Investigația DNA în dosarul „Belina“ este la fel ca aceea a nedescoperitei case din Brazilia. Trebuia un scandal, trebuia începută o cercetare pentru demolarea unui adversar și pentru a neutraliza doi miniștri fideli lui Liviu Dragnea.

Dosarul „Belina“ poate fi socotit un caz-școală pentru felul în care acționează DNA pentru a neutraliza un politician.

4. Klaus Iohannis s-a băgat în ciorbă mai mult pentru a ne convinge că el este în spatele întregii operațiuni. Ca și la presiunea asupra guvernului Ponta, ca și la nașterea „guvernului meu“, Klaus Iohannis a ieșit în față și ne-a asigurat că Mihai Tudose este omul său. Președintele s-a uitat nițel în ochii umezi ai premierului și a decis că este „de bună-credință“. Nu ca Ponta sau ca Dragnea!? Mai mult, a încercat să acopere operațiunea Binomului printr-o înțelegere săsească a prezumției de nevinovăție. Pentru Iohannis, aceasta are două forme. Una juridică, arhicunoscută, de tip universal, valabilă pînă la sentința definitivă, și alta românească, de tip Binom. DNA-ul cu cei peste 200 de ofițeri acoperiți (coordonați direct de Laura Codruța Kovesi) inventează un subiect cu aparențe de cauză. Sau i se livrează de un martor fals, de presa autohtonă sau de cea străină o poveste. Și declanșează un tărăboi (i se zice cercetare) în urma căruia omul trebuie să demisioneze pentru că și-a pierdut credibilitatea. Prezumția românească de nevinovăție apare atunci cînd te cercetează DNA-ul și cînd trebuie să cadă un adversar politic.