Am auzit că în ţara mea de 28 de ani e haos. Am auzit că în ţara mea dreptatea a fost ferecată-n verigă. Am auzit că în ţara mea poţi striga, dar nimeni nu te-aude. Am auzit că în ţara mea, a fi patriot constituie infracţiune. Am auzit că în şcolile din ţara mea manualul „Istoria românilor” a fost eliminat şi înlocuit cu „Istoria”… Nu se ştie a cui…

Am auzit că în ţara mea se face mare tămbălău de „Ziua Naţională” (a cărei naţiuni?) a comemorării holocaustului… Am auzit că în ţara mea valorile naţionale sunt vânate, re-condamnate şi re-ucise de gestapo-n.k.v.d.-istul de serviciu de la I.N.S.H.R.-E.W., care „face legea” în România… Am auzit că în ţara mea s-a introdus obligativitatea învăţării, în şcoli, a „Istoriei holocaustului”… Am auzit, în ţara mea, că în programa şcolară a şcolilor din Israel a fost introdus studiul „Istoriei Românilor”… Cum? Este ştire falsă?… Scuze, în aşa haos, se întâmplă!

Am auzit că ţara mea a primit firman de la Bruxelles, ca toate datele personale ale cetăţenilor României să fie depozitate în Israel… pentru siguranţă… nu se specifică a cui. Firmanul a fost executat.

Nu îmi amintesc să fi auzit, în ţara mea, ca, actualul Preşedinte, Guvernul şi Parlamentul României ar intenţiona să comemoreze ziua de 28 iunie 1940, să reamintească poporului român de ziua de 22 iunie1941, când armata română a trecut Prutul pentru eliberarea teritoriilor româneşti răpite de criminalii bolşevici, de asasinarea Mareşalului Antonescu şi a a elitei militare şi a intelecualilor români după acel blestemat „23 august” trădător şi instaurarea regimului pro-sovietic. Şi-a „amintit” doar de holocaustul altora[2] şi de făcut muzee comandate[3].

Am auzit, în ţara mea, că asasinarea primului preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu în Sfânta zi de Crăciun ar fi rămas ca un blestem asupra ţării: „Şi, din vreme-n vreme/ Practică barbară/ Capul gintei noastre/ Cade pentru Ţară!”

Tot ca un blestem, am auzit că în ţara mea, preşedinţia, guvernul şi parlamentul vor fi primi denumirea de preş de şters picioarele altora, pe grade şi contigente.

Am auzit că în ţara mea, împrumutul de miliarde de euro făcut pe vremea când la timona cargobotului „România în derivă” se afla Traian Băsescu, s-ar fi volatilizat. Unele voci ne-„ortodoxe” grăiesc că paralele ar fi fost dăruite băncilor străine. Alele, ne-„catolice”, şoptesc că ar fi luat calea Tel Aviv-ului, în urma recunoaşterii statului român a holo-cash-ului din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial…

Am auzit că în ţara mea, matusalemul de la B.N.R. ne-ar putea spune, ceva, dar „Omerta Trilateralei” nu-i permite… Tace ca un Sfinx scufundat în vinul Isărescu.

Am auzit că din ţara mea, tezaurul naţional a fost trimis „în delegaţie” pe meleaguri străine. B.N.R. zice că „pentru siguranţă”. Gura târgului zice că a plecat, probabil, în căutarea tezaurului pierdut de România în Primul Război Mondial.

Am auzit că în ţara mea, la unele posturi de televiziune, „ghermanii” cochetează cu centenarul budapestan „Trianon 1920″ şi latră „Poveşti…” cu efecte vomitive despre România, pentru care prevederile legii fundamentale a ţării nu se aplică.

Am auzit că în ţara mea, deputatul udemerist Kulcsár-Terza József a declarat în Parlamentul României că ei, ungurii, nu au de gând să ajungă vreodată slugi pe „pământul lor natal”[4].

Am auzit că ţara mea ar fi cea mai bogată ţară din lume, că de peste 2000 de ani se fură şi tot se mai găsesc comori de furat. Miniştrii şi ministrese, ambasadorii infatuaţi ai unor ţări străine, cu obraz din şorici de porc, „partenerii strategici” şi reprezentanţii Turnului Babel de la Bruxelles, corporaţiile multinaţionale, băncile… fură pe rupte, cu acordul jefuitorilor băştinaşi.

Am auzit că în ţara mea, seful de stat nu se supune legilor, că fură şi el, comportându-se precum infractorii recidivişti, că se plimbă pe banii contribuabilului român fără niciun folos în interesul ţării.

Am auzit că, în haosul din ţara mea, de o bună bucată de vreme, că mor oamenii ca să cadă guvernele, că o baschetbalistă ar fi mare şefă la instituţia „bau-bau” şi ar cânta după partitura unor servicii „speciale”… nu se ştie precis, ale cui şi pentru cine.

Am mai auzit şi că un alt blestem s-a abătut asupra ţării mele: cu încuviinţarea guvernanţilor, pădurile sunt rase de pe faţa pământului, copacii iau calea exilului, precum milioanele de tineri plecaţi în lumea largă, iar pământul se surpă.

Am auzit că în ţara mea, aurul şi metalele preţioase sunt exploatate (a se citi, furate) de corporaţii străine.

Am auzit că în ţara mea, se fac autostrăzi-fantomă, că, din banii publici se plătesc sume imense pentru şosele nefăcute unor escroci internaţionali, care îşi iau tălpăşiţa după ce au încasat banii, lăsând românii cu buza umflată.

Am auzit că în ţara mea, deşi eşti asigurat, ai dreptul să mori, dacă nu ai bani pentru spitalizare şi intervenţii medicale.

Am auzit că în ţara mea ai dreptul de a striga la lună, dar ai şi libertatea de a pleca unde vezi cu ochii.

Am auzit că, în România, românul a ajuns străin în ţara lui.

Autor: Ion Măldărescu

Art-Emis