Percheziții domiciliare în comuna Târgșoru Vechi, la locuințele unor persoane bănuite de tâlhărie calificată (video)

 

Joi dimineață, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au pus  în executare două mandate de percheziție domiciliară în comuna Târgșoru Vechi, la domiciliile a doi bănuiți, cercetați pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie calificată. În fapt, la data de 9 mai a.c., cei doi bănuiți, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice în casa unui bărbat de 31 de ani, în momentul când au vrut sa plece din locuință, ar fi luat cu aceștia un laptop și 70 de lei, asigurându-și scăparea prin amenințarea bărbatului de 31 de ani, cu un obiect tăietor-înțepător. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 1.500 de lei. 2 persoane vor fi conduse la sediul unității de poliție. Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Matei Basarab Ploiești.Sursă:IJP Prahova