Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au pus în executare, în această dimineață patru mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești, la domiciliile unor persoane bănuite de camătă, înșelăciune și conducerea unui vehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
În fapt, în perioada decembrie 2023- septembrie 2024, doi dintre bănuiți ar fi oferit bani cu dobândă mai multor persoane din municipiul Ploiești, fără a fi autorizați în acest sens, ajutați fiind de alte două persoane, fiind creat astfel un prejudiciu de aproximativ 30.000 de euro.
De asemenea, unul dintre bănuiți, ar fi condus, în cursul anului 2024 un autoturism pe drumurile publice din municipiul Ploiești, având dreptul de a conduce suspendat.
Totodată, o altă persoană implicată ar fi comis infracțiuni de înșelăciune prin modul de ope