Percheziții în Salonta și Sântandrei într-un dosar de înșelăciune cu autovehicule: prejudiciu de peste 2,2 milioane de lei

  • Postat în Mass Media
  • la 07-06-2025 08:55
  • 18 vizualizări
Percheziții în Salonta și Sântandrei într-un dosar de înșelăciune cu autovehicule: prejudiciu de peste 2,2 milioane de lei
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Oradea Info - Stiri Oradea, informatii, evenimente din Oradea

Acțiunea face parte din operațiunea JUPITER, coordonată la nivel național

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii bihoreni au efectuat, în 5 iunie, patru percheziții domiciliare în cadrul operațiunii JUPITER, în municipiul Salonta și localitatea Sântandrei.

Acțiunea a fost desfășurată de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bihor, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Vizate au fost sediile a trei firme și domiciliul unui bărbat în vârstă de 31 de ani, reprezentant al acestora.

Promisiuni false și documente falsificate

Bărbatul este cercetat într-un dosar penal pentru înșelăciune în formă continuată (10 acte materiale) și fals informatic în formă continuată (6 acte materiale).

Conform anchetatorilor, între iunie 2022 și februarie 2025, acesta ar fi indus în eroare patru firme și șapte persoane fizice, pretinzând că le poate livra autovehicule, în schimbul unor plăți în avans.

„Banii încasați urmau să fie folosiți pentru achiziția autovehiculelor, însă, după încasare, nu mai era livrat niciun vehicul și nici sumele nu erau restituite”, au precizat surse judiciare.

Pentru a susține această schemă, suspectul ar fi utilizat facturi falsificate, documente bancare contrafăcute, capturi de ecran și fotografii înșelătoare, transferând sumele fie în conturile firmelor controlate de el, fie în contul său personal.

Prejudiciu uriaș și noi acuzații

Prejudiciul total estimat de anchetatori este de 2.287.033 lei.

În plus, între iunie 2022 și iulie 2024, bărbatul ar fi modificat fără drept documente electronice, pe care ulterior le-ar fi prezentat ca fiind reale, pentru a păcăli alte două persoane juridice și două persoane fizice.

Ce s-a descoperit în urma perchezițiilor

În urma descinderilor, polițiștii au ridicat documente financiar-contabile, contracte, documente de plată și de transport, precum și trei ștampile și două telefoane mobile.

„Elementele ridicate sunt esențiale pentru documentarea întregii activități infracționale și completarea probatoriului în cauză”, susțin anchetatorii.

Reținere pentru 24 de ore și prezentare la parchet

Pe 5 iunie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bihor. A doua zi, el urma să fie prezentat procurorilor pentru luarea unei decizii legale privind măsurile preventive.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bihor.

Precizări procedurale

Pe tot parcursul procesului penal, persoanele vizate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente