Pe când Tsu-Gung călătorea prin regiunile de la nord de fluviul Han, a văzut un bătrân lucrând în grădina lui de zarzavaturi. Săpase un șanț de irigație. Omul cobora în fântână ținând în brațe un vas, apoi se întorcea și răsturna apa cărată în șanț. Cu tot efortul lui teribil, rezultatele se dovedeau foarte proaste.

– Există o cale să umpli o sută de șanțuri într-o singură zi, să faci mult cu efort puțin. N-ai vrea s-o auzi? spuse Tsu-Gung.

Atunci grădinarul se ridică, îl măsură cu privirea și-i răspunse:

-Și care ar fi calea aceea?

-Iei o pârghie din lemn, grea la un capăt și ușoară la celălalt. Astfel vei putea să aduci apa la suprafață atât de repede, încât va curge ca un torent. Se cheamă fântână cu ciutură.

La aceste cuvinte, pe chipul bătrânului se zugrăvi furia:

–L-am auzit pe învățătorul meu spunând că omul care se folosește de mașini își îndeplinește întreaga muncă întocmai ca o mașină. Inima celui care muncește ca o mașină se transformă într-o mașină, iar cel care poartă în piept o inimă de mașină își pierde simplitatea. Cel care și-a pierdut simplitatea devine nesigur în năzuințele sufletului său. Nesiguranța în năzuințele sufletului nu se împacă defel cu o judecată cinstită. Cunosc și eu aceste lucruri, dar mi-e rușine să mă folosesc de ele.

sursa: Marshall McLuhan, Galaxia Gutenberg: scrieri esențiale; antologie și cuvânt înainte: Eric McLuhan și Frank Zingrone; trad.: Mihai Moroiu, Ed. a 3-a, București, Nemira Publishing House, 2015