NELU PREDA
PERIPLU POLITIC ȘI NU NUMAI
Ediție modificată și adăugită
Editura Izvorul cuvântului
Tehnoredactare și corectare – Nelu Preda
Cuvântul înainte – Florin Căprar
Coperta – Florin Căprar
Sursa imaginii și grafica – necunoscută - media online
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
PREDA, NELU
Periplu politic și nu numai/Nelu Preda. Buftea: Editura Izvorul cuvântului, 2017
ISBN 978-606-94346-4-2
821.135.1
Nelu Preda: Periplu politic și nu numai
Copyright © Nelu Preda, 2017
Pentru prezenta ediție în limba română, toate drepturile ediției aparțin autorului. Reproducerea prin orice mijloace, chiar și parțială, a textului cuprins în acest volum, fără acordul scris al autorului, constituie oîncălcare a Legii drepturilor de autor și sesancționează potrivit prevederilor acesteia.
PAGINA 3
Cuvântul editurii
Ne aflăm în fața unui autor complex, un autor ale cărui versuri și eseuri cuprinse în volumul de față ne relevă omul de dreapta, omul care, imediat după revoluție, a simțit că are ceva de spus și a spus, fiind la 28 de ani primar în urbea natală, omul care în toți acești ani și-a exprimat convingerile în mod deosebit în mediul online și care a încununat lupta, adunându-le în acest volum. Având bucuria de a-l cunoaște personal, discutând cu el mi-am dat seama că verticalitatea și consecvența pe care am descoperit-o în versuri și eseuri nu sunt doar de fațadă și reprezintă felul lui de a fi și a gândi.
Dacă în volumul de debut, Poeme pentru tine, apărut tot la editura Izvorul Cuvântului, am descoperit latura sensibilă a lui Nelu Preda, care ne invita sau mai bine zis ne făcea să trăim cu el stările prin care trecea în fiecare poezie, în acesta carte autorul ne provoacă la o reflexie asupra vieții sociale și mai ales politice a ultimilor ani.
Trecând ușor dintr-un registru în altul, de la pamfletul dur în care folosește un limbaj deosebit de tăios, un limbaj al străzii neînduplecate, al străzii care știe în momente de cumpănă să își exprime nemulțumirea la un registru ușor, la acea ironie fină, de multe ori mai ascuțită și mai dureroasă, el iese în relief în mod deosebit prin mesaj, pentru că poezia lui poartă acel mesaj al conștiinței omului care trăiește într-o societate cu bune și rele.
Am citit cartea fără a face vreo judecată din punct de vedere politic sau religios, dar aceasta m-a făcut să îmi pun anumite întrebări iar acum conștientizând acest lucru mi-am dat seama că și-a îndeplinit scopul, acela de a ne face să reflectăm un pic asupra a tot ce se întâmplă în lumea care ne înconjoară și de a ne impulsiona să nu mai stăm pasivi.
Volumul Periplu politic și nu numai e un apel la conștiința fiecăruia din noi și nu rămâne decât ca fiecare în parte să hotărască calea pe care o va urma.
Căprar Florin
PAGINA 4
PAGINA 5
Periplu politic
Antiteze
E ziua clar opusul nopții,
Iubirea e al urii panaceu,
Destinul similarul sorții,
Iar Dracul e certat cu Dumnezeu.
Destoinicia s-a certat cu lenea,
Iar darnicul nu-i frate cu zgârcitul,
Albul și negrul nu-s aievea,
Apusul nu-i deloc ce-i răsăritul.
Cruzimea e dușmanul milei,
Rapacitatea generozității,
Meritul este opusul pilei,
Trădarea-i sfârșitul cetății.
Atâtea pe lume există,
Opuse ca sens și efect
C-ar trebui o lungă listă...
Dar cred că voi le știți perfect!
PAGINA 6
Albe versuri...
Albe versuri scriu poeții, siluindu-și muzele,
Și recită cu emfază, țuguindu-și buzele –
Vor să compenseze ritmul și măsura șchiopătate,
Ocolite cred, din lene, cu-atâta seninătate!
Scriu metafore de-a valma, fără nici o legătură,
Abstracționând talentul ce li-i dat de la natură;
Caută cu dinadinsul modernismul ce-i în vogă,
Contestând poemul clasic cu un drept ce și-l arogă.
Știu că este loc sub soare pentru orice creatură,
Iar într-o bibliotecă, pentru orice scriitură,
Dar păcatul este mare să vă irosiți talentul,
Prinși de modernismul care vă absoarbe ca torentul!
PAGINA 7
Ajunge!
Ajunge, nu vă săturați, cu câte guri oare mâncați?
Cu care fire existați, tumoare între frați!
Averi și case cu nesaț, agonisit-ați braț la braț,
Românul n-are bani de zaț și ghiorlăie din maț.
Sunteți rușine-ntre români, ca muncă, dați doar din plămâni,
Alunecoși și mari hapsâni, vă credeți drept stăpâni.
Salarii mari și pensii grase, diurne și mașini luxoase,
Noi stăm și tremurăm in case, în nopțile geroase.
Ambițioși și imorali, în muncă sunteți doar vocali,
Spirit de turmă de șacali, setoși dar cerebrali.
Ajunge, cât acest popor, să fie pradă lupilor
Ajunși o coadă de topor, de țără vânzător?
Ajunge, nu îi mai votați, la vot nu vă mai prezentați,
În bloc, uniți ca niște frați, de hoți voi să scăpați!...
PAGINA8
Blestem?
Să fie libertatea blestem în România
Când protestăm în van și caravana trece?
Cu grașii și umflații ce ne stârnesc mânia
Spunând că guvernează dar punga-o să ne sece?
Ce libertate-i aia când nu ne-am vândut țara,
Au dat-o de pomană ai noștri ”patrioți”
Muncim acum la dânșii din zori și până seara
Au devenit patroni... grijania lor de hoți!
Cheliră munții noștri, vândură și petrolul
Și gazele le dară c-un dram de redevență
La orice venetic ce ne-a râvnit subsolul...
Blestem e libertatea?... Să-i facem reverență?
E liber la șomaj – că doar e libertate
Dar faceți ”ciocul mic” sau emigrați în lume
Cu dorul de părinții ce au ceva etate
Și pensii mai mizere decât se poate spune.
E dulce libertatea, așa cum ni se spune,
Mai bună ca huzurul avut în colivie,
Dar fără demnitate și ea ușor apune
Și moare sufocată ușor de sărăcie!
PAGINA 9
Ciocoii politicieni
Ciocoii politicieni, au fost şcoliți în alte vremi,
Foşti politruci, foşti activişti, se dau astăzi capitaliști...
Din mari intenţii declarate, ei le-au bulibăşit pe toate,
Şi-n sărăcie ne-au adus, făcând, spunând, ce au de spus.
Politica o fac cu banii, strânşi cu mult chin de toţi sărmanii;
Au secretare, limuzine şi toţi se vor oameni de bine!
Se ceartă intre ei ca lupii, cu-atâta sârg că-ţi dau fiorii,
Iar ţara au lasat-o baltă, cu multe biruri şi îndatorată.
Nu au obraz, nici vreo ruşine, ne mint pe tine şi pe mine...
Cum că va fi cândva mai bine!
Toţi, deputaţi şi senatori, nişte-nbuibaţi şi nişte trădători,
Toacă bugetul în neştire, fară să dea vreo mulţumire
Poporului ce i-a votat... pretind că au de redactat
Vreo lege cum au mai făcut şi camarila au satisfăcut.
Poporul rabdă că-i recesiune, al lor salariu e-n ascensiune...
Au privilegii, pensii şi diurne, fond forfetar (ca de pe altă lume!)
Cu ei n-avem nici o speranţă, să ţină ţara-n vreo balanţă,
Oportunişti şi infantili, se poartă ca nişte vechili...
Fabrici, resurse au vândut şi-astăzi trăim din împrumut,
Toţi, fară de excepţie, sunteţi pentru popor decepţie.
Aţi merita un Ţepeş să v-adune, în Bărăgan ca-n vremurile „bune”...
Cu palmele să câştigaţi tainul şi poate aţi comensura veninul,
Cu care-aţi otrăvit acest popor... Ruşine să vă fie, porcilor!
PAGINA 10
De ziua ta
E sărbătoare mare în Carpați,
E ziua României Mari, unite –
Oriunde astăzi să fim iară frați
Chiar de orgoliile sunt rănite.
Hai să uităm de orice dușmănie,
Suntem din geți și daci ca neam –
Pe-acest pământ cu-atâta omenie
I-am găzduit pe alții și eram.
Un scut uman în calea Semilunii,
Ni-i toată Europa tributară –
Chiar dacă ne-au călcat odată hunii,
Hotarul ți-am păstrat, mărită țară!
E ziua când Unirea cu Ardealul
Prin luptă dreaptă s-a înfăptuit –
Acest-a fost de veacuri idealul
La care bunii noștri-au năzuit.
Să arborăm deci tricolorul,
Și la paradă să ne adunăm –
Să urmărim cu toții zborul
Și escadrilele să admirăm!
De ziua ta vom fi mai buni,
Tu Românie mamă bună –
I-ai legănat și pe străbuni
Și ne-ai ținut pe noi de mână.
PAGINA 11
Cât va fi cuget românesc,
De-ntâi Undrea te-om prăznui
Și tot ce-i bun și omenesc,
La oaspeți noi vom dărui!
PAGINA 12
De-ar fi!
De-ar fi să fie lumea un spațiu ideal,
În care toți să spere că vor avea o pâine
N-ar trebui cu toții să ne-opintim la deal
Pentru asupritorii de astăzi și de mâine.
Murit-au ’naintașii, ca să muncim opt ore,
Ciocoii noi ne-ar pune să asudăm și noaptea
De parcă noi am fi, ființe ierbivore,
Iar ei au dreptul doară a ne exploata.
Nu ne mai dau salarii după calificare,
Acești îmbogățiți ce nu mai au măsură
Minim pe-economie ne dau la fiecare,
Și dacă protestăm, ne bagă pumnu-n gură.
Fabrici și combinate, pe toate le-au distrus,
Șomajul e în floare în tineri-absolvenți
Ce-și caută norocul acum doar prin apus,
Și pleacă-n băjenie chiar dacă-s eminenți.
Țara-i îndatorată, și-i plină de ruine
Căci fructul l-au cules aceștia noi ciocoi,
Piețari mai ieri, azi iată ne dau în silă pâine
Și cheltuie-ntr-o zi, cât într-o viață noi.
Trezește-te Române și ieși acum în stradă,
Unește-ți azi voința și crezul în mai bine,
Pe-acești asupritori nu-i mai lăsa să creadă
Că ar putea să stoarcă și sufletul din tine!
PAGINA 13
Din daci...
Din daci noi fost-am plămădiți,
De veacuri mult prea asupriți –
Dar vitejește am luptat,
Și glia ne-am eliberat.
Dar vremuri grele au venit,
Iar trădătorii s-au tocmit
Să vândă trupul țării sfânt –
Se-ntorc străbunii în mormânt!
Se-ntorc, căci moștenirea lor,
Ne-au dat, și-un mândru tricolor
Iar noi răbdăm, ca niște fameni
Să guverneze peste oameni,
Să vândă țara la străini,
Pentru o brumă de țechini,
Păduri și fabrici și uzine,
Sunt astăzi doar niște ruine.
Toți tinerii ne pleacă-n lume,
Deși-s deștepți și au renume –
În țară n-au un loc de muncă,
Prăpastia este prea adâncă
Între bogații parveniți,
Și omenii de rând cinstiți.
Între ciocan și nicovală,
Și camăta băncii venală.
PAGINA 14
Din daci suntem, și am răbdat,
Neamul ne-a fost mereu trădat,
Dar am răzbit și am învins
Pe orice-asupritor și ins
Ce se credea nemuritor,
Stăpân pe țară și popor –
A fost, s-a dus, alții-au venit,
Au trai cum n-au mai pomenit,
Dar n-o să-i mai răbdăm deloc,
E ființa țării noastre-n joc –
Cu foc și pară-i vom goni,
Și nu ne vor mai prigoni,
În țară vom fi iar stăpâni,
Cu inimă de bravi români,
Urmași ai dacilor viteji,
Cu brațe tari, la cuget treji!
PAGINA 15
Doină
E lungă țara și e lată, dar furii au prădat-o toată,
Ruine vezi pe unde treci, te-neacă lacrimile seci.
Din codrii mândri de aramă, au mai rămas neluate-n seamă
Fiștoace ici și colo doar, cioate-au rămas pe-orice hotar.
Petrol și gaze am avut, dar le-au vândut oricui a vrut,
Pe mai nimic, cu sinecuri, la venetici plătim facturi.
Avem belșug de energie, hidroelectrică se știe,
Atomică. - O exportăm, iar pe român doar îl taxăm,
Cu energie din termocentrale, c-așa-i pe placul Băncii Mondiale.
De la producători cam de de toate, azi importăm tot ce se poate,
Totu-i pe bază de comision, luăm camion la preț de avion.
Biruri apar pe zi ce trece, ca pe român la buzunar să-l sece,
Iar viața să îi fie fiere, pentru huzurul celor la putere.
Toți tinerii sunt răspândiți prin lume, ca să câștige omenește-o pâine,
Ai noști buni stau singuri și uitați, ai occidentului cu toții-s răsfățați,
De-a bunilor copile, plecate-n băjenie, al nost’ Guvern se face că nu știe.
Doamne, românului dă-i mintea de pe urmă, să nu se mai comporte
ca o turmă,
Pe-asupritori să-i zvârle în talaz, să nu îi mai sugrume-al său grumaz!
PAGINA 16
Eșuatorul – Traian Băsescu
Marinarul, pe uscat, ce-a atins a devastat.
Şi nu este de mirat... vrea să ‘este’ “om de stat”!
La Transporturi cât a stat, a-nchis şi-a concediat,
Şi-a vândut (şi-ar vinde pruncii?), chiar şi obiectul muncii!
Flota mândră moştenită, de pieţari a fost tocmită,
Şi vândută ca fier vechi... ăştia hoţi, făr’ de perechi!
Cu limbaju-i accesibil, a părut a fi credibil...
Bucureștiul îl instituie, ca primar... ce deziluzie!
În mandatul ce-a avut, mai nimica n-a făcut...
Ar fi fost mare păcat, să nu fie promovat!
Apoi, ales de popor, a zis că-i preşedinte jucător,
Şi s-a jucat ce-i drept cu-atâta fler, că ne-a pus gaj la orişice bancher,
La F.M.I. ne-a-ndatorat pe tine şi pe mine, să capitalizeze băncile străine,
Iar ele ca orice parazit, au şi repatriat orice profit!
Şi c-un aşa meşter „cârmaci”, nu propăşim nici astăzi, nici în veci...
“Corabia” e-n voia sorţii iar noi ne tânguim şi astăzi morţii
Ce au murit sperând să fie, belşug în ţară şi democraţie.
De-aceea marinare îţi spun cruţă, „corabia”, cât mai suntem în viaţă...
Du-te şi cârmuieşte-un bric de “soi”... şi nu te mai întoarce înapoi!
PAGINA 17
Fabula stăncuței
O stăncuță cam zburlită,
Și la minte zăpăcită,
A clocit gândul valid
Să se-scrie-ntr-un partid.
Și-a avut mare succes –
Croncănea în toate, des;
Ea pe toate le știa
Chiar dacă le bâjbâia.
Că-n al orbilor palat,
Chiorul este împărat,
Și-a ajuns sub jurământ
Ministru la-nvățământ.
Cum avea și ceva carte,
A-nceput schimbări în toate:
Nu vreau profesionale,
Nici licee industriale!
Nici programa nu e bună –
Facem alta într-o lună!
Manuale-alternative –
Cele vechi sunt cognitive!
PAGINA 18
Într-o lună-a bulversat
Tot sistemul bun de stat,
Iar sărmanii școlărei,
Cintezoi și câțiva miei
Care n-au urmat liceul,
Pasc pe margini eleșteul –
Sunt șomeri, dar absolvenți;
Pot ajunge delincvenți!
Și tot sub al ei mandat,
Doctorate-au comandat
Alte stăncuțe din stat,
Și le-au luat prin plagiat.
Astăzi țara este plină
De mulți doctori de duzină –
Ca stăncuța croncănesc,
Dar munca o ocolesc.
Morala:
Nu-i da prostului putere,
Fiindcă ajutor nu cere –
Neavând discernământul,
Ruinează-nvățământul!
PAGINA 19
Fără noimă
Fără noimă scriu la versuri, aplecat pe tastatură,
Ca și cum cu-a mele eresuri, aș schimba vreo picătură,
Din a lumii dezlânată, disperată zbatere,
Din absurdul ce îndată, întâmpină o cerere,
De-ajutor, de-ngăduință, pentru-aproapele-n necaz,
Li se pare biruință, ca de el să facă haz...
Fără noimă scriu la versuri, cugetând la nemurirea,
Vorbelor ce scriu în râuri, fără să găsesc menirea,
Sau măcar câteva rânduri, să găsească trezească și ecou,
Tot nu aș mai sta pe gânduri, dacă nu greșesc din nou!...
Asta-i soarta de poet, scrie rime pentru stele,
Neștiut e și discret, fără faimă și bezele...
Precum ”starul” manelist, adulat de semidocți,
Sau de Ponta cel vestit, aclamat de ”patrioți”!...
De-asta stau acum și scriu, pentru mine, pentru tine,
Poate că într-un târziu, versul meu va prinde bine,
Generației ce vine și nu este tonciuzată,
Va-nțelege că spun bine și nu caut vreo răsplată,
Gloria și faima-s mofturi, care vin așa cum pleacă,
Doar cu muncă și eforturi, neajunsu-l bagi în teacă!...
PAGINA 20
Furi, fur, fură!
E scoasă țara la mezat,
Și tot ce-a fost bun de furat
Hienele-au ”luat în gură”:
Fur, furi, fură! *
Petrol și gaze și păduri,
Le stăpânesc azi niște furi,
Noi n-avem lemne-n bătătură:
Fur, furi, fură!
Uzinele le-au demolat,
Și le-au vândut fier la REMAT,
Noi am ajuns paznici în tură:
Fur, furi, fură!
Ei fură tot ce-a mai rămas,
Iar țara noastră-i de pripas,
S-a jefuit fără măsură:
Fur, furi, fură!
Deviza-aceasta guvernează,
Pe toți acei ce dirijează
La cârma țării ce-o vândură:
Fur, furi, fură!
Să îi ferească Domnul sfânt,
Să se atingă de pământ
Al țării trup de la natură:
Opriți fur, furi, fură!
PAGINA 21
Generație de sacrificiu
Suntem o generație de sacrificiu, la fel părinții noștri-au fost,
N-avem nici casă nici serviciu, sau dacă-avem e plătit prost.
N-avem nici viitor, prezentul ne-alungă orice optimism,
Fiindcă ne doarme parlamentul și-a năzui e un truism.
Învățământul e în stază și pregătește doar șomeri,
Poate cel mult agenți de pază cu diplome de ingineri.
E plină țara azi de malluri, iar fabricile-au dispărut
Mereu se emigrează-n valuri, la muncă în necunoscut
În vestul ”rece” și distant, ca cetățeni de rangul doi,
Având statut de azilant și slujbe de cărat gunoi.
Ca cetățeni europeni avem doar multe obligații –
De muncă să rămânem țepeni, să ascultăm și observații.
În țara noastră-s azi stăpâni toți veneticii și-mbuibații,
Toți, altceva decât români, conduc destinul ăstei nații!
Păduri, ogoare și petrolul, sunt stăpânite de străini;
La guvernanți le-au dat obolul – câțiva nenorociți țechini.
Și au vândut-o pe nimica, pe noi asemenea poporul,
Nu au știut deloc de frica, a ce le-aduce viitorul!
Căci am răbdat destul și osul, ni-i scrijelit azi de cuțit...
Gata, v-ajunge-atât cu ”rosul”, și ”hoitul” s-a cam împuțit!
Ne-am săturat de sacrificiul atâtor zeci de generații
Care-au muncit spre propășirea nefericitei ăstei nații!
Tot ce-au agonisit părinții, voi ați furat într-o decadă
Și toată istețimea minții ați folosit-o pentru fraudă.
PAGINA 22
Treziți-vă cât mai e vreme, dați-ne țara înapoi
Căci nu vom ezita deloc s-o luăm cu forța de la voi!...
Iar dacă vom vedea cu toții că nu găsiți soluție,
Atunci precis vom declanșa o nouă revoluție!
PAGINA 23
Hoții!
Sunt hoți și hoți, dar ca pe-aici,
Pe unde-am fost nu am aflat -
Ca-n mușuroiul de furnici
Ei colcăie neîncetat!
Pe stradă și-n autobuz,
În primării și parlament,
Sunt hoți, hoții pân’ la refuz,
De parcă-ar fi stabiliment.
Fură găini sau portmoneu,
Ori euro cu milioane,
Au funcții sau doar cu tupeu,
Pot fi civili, sau cu galoane.
Un singur lucru-i definește:
Dorința de a-și însuși
Averi. - Și poate-i omenește
Dar nu le place-a năduși!
Căci munca este dificilă,
E mult mai lesne a fura,
Justiția nu-i prea facilă –
Pedepse greu va structura.
De-aceea hoții, mafioții,
În țara noastră propășesc –
Ceilalți muncesc ca idioții,
Cu greu o viață-și construiesc!
PAGINA 24
Iar...
Iar a venit inberbul cu poemul,
Organul l-a schimbat azi în fecale
Se pare că nimic nu-i stă în cale
Să-mproaște zoaiele cu pumnul!
Și a găsit un grup de gospodine,
Frustrate sexual care-l susțin,
Le excita limbajul anodin -
Eroul e cu”pana” mortăciune?!
Decența i se pare imorală,
Parcă Cenaclu-ar fi un mal de șanț,
Să profereze măgării în lanț,
Și să nu dea la nimeni socoteală!
Primiți-l dragi colegi ca pe-un erou,
Căci zi de zi are organu-n gură,
E-un specimen și nu-l privesc cu ură,
Poet o fi, dar numai în argou!
PAGINA 25
Încotro?
Ne înmulțim frenetic, prăpastii se-adâncesc,
Unii rabdă de foame, iar alții huzuresc;
Sutime din mulțime, deține bogăția,
Iar restu’-umanității împarte sărăcia.
Avide, corporații, ne otrăvesc pământul,
Pentru-a avea recolte cât nu cuprinde gândul
Tot ce mâncăm e chimic sau ieftin surogat,
Cu sănătatea noastră, dăm bir la cel bogat.
Planeta-i infestată de sute de reziduuri,
Păduri sunt decimate, nimeni nu-și face gânduri
Ce-or respira copiii, nepoții noștri oare
Și alte generații din lumea viitoare?
Și peste toate-acestea mai vine și Jihadul
Cu-atâtea atentate ce aduseră iadul;
Religia-i sublimă când este umanistă,
Dar Doamne, încotro, cu toată-această listă?
PAGINA 26
Limba noastră
Limba noastră-i armonie, susur dulce de izvor,
Mărturie mereu vie, despre-un mândru brav popor.
Dacii liberi ne-o lăsară, moștenire glorioasă,
Toți românii o păstrară și-o vorbesc și-acum în casă.
Chiar de-s răspândiți în lume, pruncii lor știu românește,
Românesc e al lor nume – cinste celui ce îi crește.
Limba noastră e fecundă, balade, basme și doine
Propagate ca o undă, sunt știute de oricine.
De la munte pân’ la mare, din apus în răsărit,
Te-nțelege orișicare, nu contează de ce rit.
Mulți pretind că ești adusă, de romani cu foc și pară...
Dar latina nu-i pătrunsă, nici în propria lor țară!
Alți-au încercat prin timpuri, limba să ne-o-nstrăineze,
Slavi, tătari, sau pui de unguri, fură doar să eșueze.
Limba noastră ne unește și acum și-n viitor,
Sufletul pe românește, simte - suntem un popor!
De aceea, noi cu toții, cât vom fi te vom vorbi,
Și-oriunde ne poartă sorții, sunetele-ți vom sorbi!
PAGINA 27
Măgarul senator
Un măgar cu ceafa lată,
Și cu scârbă pentru-ogor,
Și-a propus așa de-odată...
Să devină senator!
Toate bune și frumoase,
Carte multă nu avea...
Animalele sunt proaste,
Judecă în mintea sa!
Să-mi depun candidatura,
În colegiu de găini...
Ce cocoș m-ar da de-a dura
Chiar de carte dacă-s plini?!
Zis, făcut apoi și iată...
E măgarul senator,
Cu emfază reprezintă,
Tagma cotcodacelor!
Nu mai vrea să doarmă-n iesle,
A cerut s-aibă divan,
Și cazare de cinci stele...
În cel mai de soi saivan!
Și nici fânul nu-i mai place,
Vrea doar muguri de trifoi,
Lapte de la dobitoace...
Vaci sau capre, chiar și oi!
PAGINA 28
Legi nu face, că nu știe,
Însă s-a-ntovărășit,
Cu o vulpe făr' de glie...
Bună la găinărit!
Sub a lui oblăduire,
Dispar găinile în ceață,
Iar câinii din comenduire...
Le vând ouăle în piață!
Uite-așa azi, la fel și mâine,
În fermă totu-i bulversat,
Pentru găini nu mai e pâine...
Măgarului, nu i-a păsat!
Găinile se revoltară,
Și pe măgar l-au revocat,
Prin referendumul pe fermă...
Și-acuma zace nemâncat!
E cercetat pentru minciună,
Hoție, și-alte fel de fel...
Aviz, spre specia umană,
Acelora ce fac ca el!
PAGINA 29
Mi-e dor de libertate...
Mi-e dor de libertate-n țara mea
În care strâmbătatea este dreaptă,
Iar hoții au curajul și ar vrea
Să ne-ngenunche treaptă după treaptă.
Mi-e dor de libertatea de cuvânt
Ce-ajunse să nu aibă greutate -
Scandăm degeaba la lozinci în vânt,
Iar hoții fac arest în libertate!
Mi-e dor de libertatea de-a munci,
Cu oarece folos și pentru mine,
Azi doar patronii pot a porunci,
Și discreționar ne dau o pâine.
Mi-e dor de libertatea din trecut,
Dar nu se poate spune că-s nostalgic –
Și lucruri bune-atunci s-au petrecut –
Doar îmbuibații de-azi le iau în tragic –
E vremea lor, de tot ticăloșită,
Ne mint că n-avem productivitate
Dar ne plătesc (și nu cad în ispită!),
În acte doar salariul jumătate.
Și-ar mai fi multe de adăugat
Dar vă întreb: aceasta-i libertate?
De ce atâta sânge s-a vărsat,
Să facem vile-n loc de combinate?
PAGINA 30
Prin ”libertate” fabrici s-au distrus,
Capitalismul care azi tronează
Doar viciu și mizerii a adus,
Pe nimeni însă nu interesează.
Mi-e dor de libertatea ce-o avea,
În lume România de-altă dată,
E subjugată azi și-i o belea,
Această U.E. foarte lăudată!
PAGINA 31
Munca
De carton e bogăția azi în Țara Românească –
Munca este temelia, visul să ți-l împlinească;
De privești jur împrejur, vezi doar hoți și parveniți –
Tu fii harnic, ține-ți drumul, nu-ncerca să îi imiți!
Fii cinstit, plătește-ți traiul cu efortul muncii tale,
N-aștepta pomeni și daruri care ți-ar ieși în cale
Ca răsplată pentru cinstea ce ți-ai scoate la mezat,
Dar dacă ești demn, cu mită, nimeni nu a cutezat
Să-ți mânjească demnitatea, să-ți știrbească viitorul
Tu fii harnic, ține-ți munca, ține-ți casa și ogorul,
Iar când noaptea se așază și te culci în patul tău,
Dormi ca pruncul, fără grijă, nu cu teamă, ca cel rău!
PAGINA 32
Nedumerire
Privesc uimit prin veacuri înapoi,
Ce-a fost poporul nostru și ce este;
A izbândit războaie și nevoi,
A fost adevărat, nu e poveste.
Mă-ntreb unde-s voinicii de-altădat,
Cu care Mircea-i biruia pe turci,
Sau Țepeș drept și binecuvântat
Ce pe dușmani îi ridica în furci.
Unde-s răzeșii lui Ștefan cel Mare,
Cu care-a izbândit la Podu-nalt -
Ce s-a-ntâmplat cu vița lor și care
Este motivul că suntem sub șpalt?
Unde-i sămânța veche traco-getă,
Ce-a subminat-o de am decăzut
Sub stăpânire și sub rea vendetă
Sub lăcomia care-i la-nceput,
Dar ne sufocă zi de zi mai tare,
Toți veneticii care-au năvălit
Pentru un pat și ceva de mâncare,
Azi sunt stăpânii de nemulțumit.
PAGINA 33
Ne-au luat și gaze, și petrol, și codri,
Și aurul ar vrea ca să ni-l fure,
Iar guvernanții parcă-s ipohondri,
Se schimbă la conducere în ture
Și acirează numai după mită,
De parcă-ar fi cu toți fanarioți,
Le-aș spune-acuma una să sughită
Grijania lor de hoți și mafioți!
De-aceea voi urmașii vii ai celor
Ce glia au stropit-o cu-al lor sânge,
Rupeți grabnic jugul sălbaticelor
Ființe ce vă fac ades a plânge!
Să faceți iarăși România Dodoloață,
Dușmanii să pleznească de amar,
Și toți românii ce mai sunt în viață
În țară să găsească un salar!
Să nu mai pribegească-n băjenie
După o slujbă care să-i hrănească
Să fie-n țară numai omenie
Să-ți fie drag în Țara Românească!
PAGINA 34
O patrie, doar una!
O patrie, doar una-avem pe lume,
Lăsată de strămoși ca bun de preț,
În ea ajuns-am să răbdăm de foame,
Sluga străinului cel hrăpăreț!
Pământul ei stropit cu sânge,
De către-ai noștri bravi eroi...
Vândut la venetici, e astăzi, plânge
Mândria noastră terfelită în noroi!
În ea cu toți-aveau o pâine, mare-mică,
Ce-n demnitate acasă-au câștigat,
”Pietre de moară” în depărtări ridică,
Astăzi, românul fiind în Occident argat!
Toți trădătorii, gângavi, agramații,
La solduri îi vândură veșnicia...
Și-n ale veneticilor ovații,
Ar vrea să desființeze România!
O patrie, avem pe lume, azi ne cheamă,
Alăturea cu toții să-adăstăm,
Pericolul să-l luăm acum în seamă,
Pe-asupritori, cu toți să-i alungăm!
Să fie iară mândră România,
Cu toți să fie mândri că-s români,
S-abunde bunăstarea, bucuria,
Pe plaiul moștenit de la străbuni!
PAGINA 35
Odă lui Ion Iliescu
Odă ţie, zâmbet larg, care ai lăsat cu sârg,
Ţara într-o sărăcie... glorioasă-a ta “domnie”!
După numai trei mandate, lăsaşi fabrici ruinate,
De pieţari la sold vândute... ce valori au fost pierdute!
Ceaușescu-ţi lăsa ţie, țara făr' de datorie,
Iară tu, cu-elucubrații, îndatoraşi trei generaţii...
Cu alde Dima, Văcăroiu,”privatizaşi” tot portofoliu’,
Lăsând pe stradă muncitorii, azi paznici la toţi profitorii!
În ale tale trei mandate, ai adus foamea şi la sate.
Şi i-ai îmbogăţit pe “venetici”, scutindu-i de impozit ani vreo cinci!
Odă ţie, politruc, ființă cu limbă de nuc,
Ce-ntr-o oră de vorbire, consumi kile de gândire,
Să exprimi aceeaşi frază, Doamne, aibe-ne în pază!
Setea ta pentru putere, (spunând că tu nu ai avere!),
Te-a motivat să-i laşi pe acoliţi să fure, mai rău că hoţii în pădure!
Te-a făcut să stai în cap de ţară, chiar dacă ai lăsat-o goală.
Ca să "emani" au murit tinerii, pe 13-15 ai chemat minierii,
Să-i căsăpească pe “golani”... şi uite Dumnezeu îţi mai dă ani!
Şi pentru-așa bravuri ce amintii, în loc să-nfunzi acuma puşcării,
Eşti mare Preşedinte onorific!!!... miracolul e sigur, mioritic!!!
De-aceea sper ca cerul să-ţi ursească, bucatele să nu îţi mai tihnească,
Şi tot ce bei să-ţi pară doar sălciu, cu iz de hrubă şi de bisturiu...
Să dormi când doarme vântu-n malul mării, să nu mai ştii de gustul sării!
Iar moartea să îţi fie chinuită, în lacrimi mari ca de mamă cernită.
Și zâmbetul să îţi îngheţe larg, iar soarele să-ţi strălucească-n prag.
La anul şi la mulţi ani!
PAGINA 36
Odă lui Victor Ponta
Ponta-i cel mai fain bărbat, virtuoz la plagiat,
Minte într-o zi cât zece, nimeni nu-l poate întrece!
Are fruntea mândră lată, cu șmecherii mobilată,
Toată viața-a dat din coate, și-a ajuns de nu se poate...
Prim ministru, cel mai cel, nimeni nu mai e ca el!
Are țara jucărie, vai de mama lui, nu știe,
Și nu vrea să aibă știință, despre-a tării suferință.
Crede că-i predestinat, cu izbândă-n plagiat,
Chiar la Cotroceni s-ajungă, președinte într-o dungă!
Țara nici n-o guvernează, la TV doar delirează,
Căci îi place mult pe ”sticlă”, narcisist, ne bagă-n pâclă!
Țara suferă-asuprită, de noi biruri năpădită,
El din solidaritate-așa, stă doar prin America!
Vrea în față, mai în față, n-are loc de vreo povață,
Vrea ca să ne reprezinte, chiar și-n loc de Președinte!
Vrea cam orice ”jucărie”, infantil, nu vrea să știe
Care-i locul dumnealui, care-i lungul nasului!
Doamne, apără-ne bolta, de el și de ai lui Ponta,
Adu-ne gândul pe loc, să n-alegem un excroc,
Un excroc în cap de Țară, ce-o va vinde iar și iară!
PAGINA 37
Of țară!
Of, țară, multe-ai mai răbdat în vremuri de restriște
Străbunii toți te-au apărat, dușmanul să nu miște
Nici granița, nici graiul sfânt să nu-l înstrăineze;
S-ar învârti toți în mormânt de ce-a fost să urmeze.
Ai încăput pe rele mâini, samsari de neam și țară
Cu inimi aspre ca de câini care te fac de-ocară.
Pământul care-a supt aici tributul greu de sânge
Este vândut la venetici, iar sufletul ne plânge.
Și codrii i-ați vândut pe rând, chelit-ați munții toți
Petrol și gaze, până când, cozi de topor netoți!?
Ați dat și aur și argint, și mine de cărbune
În al minciunii labirint n-aveți dimensiune.
Aveam cu toți un loc sub cer și câte un serviciu
Ni le-ați vândut și azi ne cer străinii sacrificiu:
Să le fim sclavi – ne-am părăsit copiii și soția
Pentru un trai mai împlinit lăsarăm România.
Ne pleacă tineri eminenți căci nu găsesc în țară
Decât noian de oponenți cu pile mari și-ocară.
Nici medicii nu-și mai găsesc în țara lor menirea
Și pleacă unde nimeresc, să-și cate fericirea.
PAGINA 38
Poporul suferă-n tăcere un trai tot mai anost
Cu biruri multe și durere o duce tot mai prost.
Doar hoții și-au găsit tărâmul de vis și-ndestulare
În tine țară, tu ești țărmul, nu da capitulare!
Of, țară, scutură-ți grumazul, și-aruncă paraziții
Fiindcă-ai întors destul obrazul să-l pălmuie bandiții!
Ridică-ți fii-ntr-un moment cu gândul libertății
Scandând cu forță-n Parlament:” Afară cu toți hoții!”
PAGINA 39
Omagiu ție...
Omagiu ție sfânt drapel, sub tine s-au jertfit strămoșii
Pentru o glie și un țel, au dat piept crunt cu nemiloșii
Dușmani ce-au jinduit moșia, ce-o moșteniseră străbunii,
Din neam în neam, din tată-n fiu, a lor au vrut să fie unii.
Omagiu ție scump stindard, tu i-ai condus la luptă dreaptă
Pe-ai noștri pui de leu ce ard, s-arate-a vitejiei treaptă;
Să-și apere iubita țară, de cotropiri să o ferească,
Iar pentru cei ce-ar jindui, în veci să nu mai îndrăznească.
Omagiu ție steag de luptă, victorii multe-ai petrecut
Cu-nsuflețirea cea eruptă, vitejii multe-ai cunoscut.
Noi te cinstim acum și-n veci, cu roșu galben și albastru,
Chiar dacă vorbele ni-s seci, a te descrie, ești un astru!
PAGINA 40
Pe-un picior de plai...
Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Iată se-ntâlniră și se sfătuiră,
Mândri senatori, delapidatori,
Cum să izbândească să mai prelungească
Mandatele lor, și să stea în for
Încă patru ani, plini de somn și bani.
Neavândă măsură, pun candidatură
Pentru-a fi aleși, chiar de-s înțeleși
Să vândă păduri ca niște scursuri,
Să facă legi rele, pentru muhaiele,
Să-și dea pensii mari ca niște avari,
Salarii umflate, prime-ndestulate,
Bani pentru chirii, și-alte șmecherii.
Și nefiind de-ajuns, averi și-au ascuns
Tocmai în Bermude, sau aici la rude.
Toți sunt sărăcuți, n-au nici doi leuți
După declarații, trăiesc din donații!
Măre se-ntâlniră și se sfătuiră
Cum să însăileze, bani să candideze,
Dar nu banii lor, bani de la popor!
Vor lua pe-nserat, de la un magnat
Bani ca danie, de campanie
Ce-i vor da-napoi, înmulțiți cu doi,
Publice contracte, cu falsuri în acte,
Truc în licitații, fără contestații.
PAGINA 41
Zis, și-apoi făcut, ei s-au încrezut
În promisiuni, până într-o luni;
Când primiră banii, s-au trezit sărmanii
C-o mare belea, Fiscul, DNA!...
Și-au dormit, firesc, la”Beciul domnesc”,
Cum au meritat, și au meditat:
Ni s-a cuvenit, tot ce-am dobândit?
Am trăit regește, luxul se plătește
Munca-nnobilează, mita degradează!
PAGINA 42
Rădăcini
Ni-i neamul prins în rădăcini adânci,
În glia stăpânită de străbuni,
Precum un brad în clinul dintre stânci
Sau vița bolții la ai noștri buni.
Și limba este tot o rădăcină,
Rămasă de la daci și traco-geți,
Și-atâta cât a soarelui lumină
Ne-o lumina cu-a razelor săgeți
O vom vorbi, ca sfântă și curată,
Ce-a viețuit în secole prin noi,
Ca rădăcina de stejar ’cercată,
De vânturi și torente în puhoi.
Și ar mai fi o sfântă rădăcină,
Credința în Zamolxe-al nostru zeu,
Care-a bătătorit ce-avea să vină -
Credința în Iisus și Dumnezeu.
PAGINA 43
Sacrificiu
Sacrificați am fost de generații,
Și trai decent mereu ni s-a promis –
Aceia ce sunt morți după ovații,
Odat-aleși să facă au omis
Să-și țină legământul dat mulțimii,
Să-și pună-n slujba ei toată silința,
Doar pentru ei adună spuza lumii,
Iar pentru noi rămâne umilința.
Și n-ar fi mult nimic pentru o țară,
Noi ne-am sacrificat de bună voie –
Dar neputința-ncepe să ne doară,
Și de pomeni cinstit, n-avem nevoie.
Păcat că sânge au vărsat străbunii,
Să apere pământul ce-l vindeți,
Sunteți chiar mai sălbatici decât hunii,
Și niciun sentiment nu mai aveți.
Să vă ferească Sfântul din înalturi,
Să nu ne punem viața chezășie,
Sub steagul tricolor cu mândre falduri,
Să v-alungăm cu forța în pustie!
PAGINA 44
Secolul XXI
Trăim un secol de contraste cum n-au mai fost, dar poate-or fi
În viitor, mai mari și poate, nu vom mai ști ce-i libertatea –
Sfârșit-au dictatori feroce, precum a fost și Ghadafi,
Dar libertate tot n-avem, căci ni-i călcată demnitatea.
Abundă azi tehnologia în tot ce vrei și nu te-aștepți,
Dar exigențele sunt multe și tot mai mult de cheltuit –
Lucra odinioară tata, care trecut-a printre drepți,
Și-ntreținea familia – azi, toți lucrăm și-a trebuit
În câmpul muncii cum se spune – tribut de muncă și efort,
Să dăm întreaga națiune pentru câțiva mai hrăpăreți,
Ce-au locuit în a lor țară până mai ieri afară-n cort
Și au găsit aici belșugul pentru cei hoți și ziși ”isteți”!
Oligarhia financiară ne stoarce cu dobânzi veroase,
În restul lumii, modicei, la noi sunt duble, chiar triplate –
Economia o sufocă prin speculă și mari foloase,
Dar ne vorbesc neaveniții doar de profit și libertate!
Când sonde au ajuns pe Marte ca un triumf pur tehnologic,
În Apuseni n-avem curent, mai scriu copiii la opaiț -
I-aș întreba pe potentați cu a lor gușă: ”Asta-i logic?,
Mai faceți mult la lemne frecții ca să le dați apoi cu baiț?”
Un secol cu așa contraste nu a mai fost, dar îl trăim,
Obezi sunt unii, subnutriții tot intră-n oastea celor drepți –
Dar dac-ar exista voință efortu-ar fi total infim
Să îi hrănim pe toți ca frații, dar la bogați, ce să aștepți!?
PAGINA 45
Cât vă mai rabdă...?
Cât vă mai rabdă azi pământul, hapsâni cu inima de piatră?
Țării îi pregătiți mormântul, căci nu iubiți a noastră vatră!
Ați pus tot statul la mezat: petrol, și gaze, și uzine,
Și băncile-ați devalizat, ca să vă meargă vouă bine!
Din tot ce-a fost cândva de preț - învățământ și sănătate,
Tratate astăzi cu dispreț, plecat-au în străinătate
Și medicii și studențimea dau azi tributul băjeniei,
Tratând și-mbogățind Apusul în detrimentul României!
Și-n parlament dorm șobolanii, ce rod bugetul sforăind
În largi fotolii, căci dumanii se fac că lucră legiuind,
Dar scot doar legi avantajoase pentru penali și mafioți;
Votează sinecure grase și alocații mari la hoți
Căci nu se știe ca pământul când vor ajunge-n pușcărie,
Și-și pregătesc așezământul s-aibă confort și veselie!
Pensionarii fac azi foamea, iar muncitorii doar o mint,
Noroc că s-a-ncălzit și vremea, iar gerul, boala n-o mai simt!
Străbunii în mormânt se-nchină când voi pământul ni-l vindeți,
Căci sângele și-au dat în tină și mulți au fost scurtați de vieți –
Voi, scârnăvii ce nu vă spală nici apele din Marea Neagră,
Ați fi în stare pentru-o țoală să vindeți garderoba-ntreagă!
Dar nu-i trecută astăzi vremea când veți plăti întreg veninul,
Cu care-ați otrăvit voi lumea, iar pentru noi sfârși-va chinul –
Un Țepeș trebuie s-apară dintre vlăstarii neamului,
Să deporteze Parlamentul în centrul Bărăganului!
PAGINA 46
Democrația
Ea este sublimă doar în teorie,
în viață-aplicată e-un amplu coșmar,
Din toți politrucii s-aleg doar o mie,
ce n-au în glagorii o spiță măcar.
Votează toți proștii, și oligofrenii,
ce-și vând conștiința pe-un litru de vin –
Le cântă prohodul și multe utrenii,
iar țara, poporul, e plin de venin
Căci nu mai există în lumea aceasta,
ca în România atâta popor,
Neștiind nici planeta, din pricina asta,
li-i mintea-ncețată cum este un nor –
Votează cu mațul, votează cu mintea
redusă de patimi la simplu organ,
Sunt mici precum lintea, din pricina asta,
stârnesc câteodată chiar un uragan,
Iar țara sărmana condusă-n genune,
de toți politrucii aleși la toptan,
Își pierde averea, își pierde renume
și-i tot mai săracă în an după an,
Iar toți inamicii, profund jubilează,
se fac că ne-ajută cu sfaturi și bani,
Dar ne-ndatorează și astfel creează
prăpastii căscate în puntea de ani.
PAGINA 47
Ce-or face urmașii, ce-or face copiii,
ce au moștenire un P.I.B. anual,
De plată spre dânșii ce-s frați ai stihiii,
și pun încă-o dată de-un nou ritual,
În care declară pompos și angelic
că-s bune intenții ce au pentru noi,
Dar vezi că-mprumutul cu iz psihedelic,
ne bagă profund tot mai mult în noroi?
A fi democrat cred eu, presupune
un minim decent de de glagorii în cap,
Căci altfel de e generează-o ”minune”
și toate-aberațiile nu mai încap
În inima țării, în cugetul ei,
se cască prăpăstii ce nu-s de trecut –
Când doarme conștiința, lăsăm pe mișei
să ne încropescă-ntru somn așternut.
De-ar fi după mine, iar vot cenzitar,
aș pune în țară și oameni cu cap,
Și-ar spune cuvântul, n-ar fi în zadar,
iar democrația, n-ar fi handicap.
Ne naștem cu toții cu câte-n ”talant”,
mai mare, mai mic, după voia de Sus,
Dar eu cred c-ar fi infinit elegant,
să și judecăm tot ce vrem a fi spus –
Iar locul în lume, să-l știm că-i corect,
valoarea în sine să ne fie curată,
Și sigur, atunci n-ar mai fi vreun abject,
ce fiind ilicit, rău profet se arată!
PAGINA 48
Țara noastră
Țara noastră, cuibul nostru, azi e năpădit de ”cuci”,
Creaturi precum un monstru ce-i născut doar din năpârci –
Zarea-ntreagă e deschisă pentru colonizatori,
Inși cu suflete de clisă și porniri de lipitori.
Țara noastră, plai de vise, a chelit azi de păduri,
Precum fetele codane siluite pentru nuri –
Toți smintiții de prin lume vin să-și facă-aici averi,
Fiindcă-a devenit renume, comportarea de muieri
Ce o au și au avut-o cei la cârma guvernării;
Țara-ntreagă au vândut-o, până-n marginile zării,
Și se bat în piept cu pumnul că sunt numai patrioți,
Da-s o gloată-n care Domnul a îngrămădit doar hoți.
Delatori ce-s vechi în ștate, lași și vânzători de țară,
Deveniți calamitate, pentru tine-s o povară –
Cum să fac și cum să facem să te izbăvim de ei,
Țară mândră, să desfacem ceata asta de mișei,
Ce-a distrus cu veselie-a ta industrie – o floare,
Afirmând azi cu mândrie c-au făcut ”privatizare”,
Și-au trimis în băjenie milioane de români,
Prost plătiți – tu Românie, să le-arăți cât sunt de buni.
PAGINA 49
Să dai fum de sfară-n țară, buciume să chemi la glas,
Să chemi românii de-afară, că în ei ne-a mai rămas
Și nădejdea și mândria că ne reprezintă-n lume,
Fiindcă ei țin România și cu bani și cu renume,
Să se strângă națiunea de la mic până la mare
Și cu forță și dreptatea la dușmani să ”le dea sare”,
Să confiște raptul, furtul, de la marii patrihoți,
Politicieni de-a timpul – muncă silnică la toți,
Iară floarea românească, dreaptă-n minte și-n simțire,
Să conducă și să crească, fără nici o poticnire,
Românica să-nflorească ca un lucru de bon ton,
Că destul nenorociții, au dat-o precum plocon!
PAGINA 50
Țara mea, sublimă mamă...
Țara mea, sublimă mamă, casa bunilor strămoși
Ce-au luptat fără de teamă-n anii buni și luminoși –
Sau în anii de restriște când de furi ai fost călcată,
Tu i-ai gonit pe miriște, n-ai putut fi devastată!...
Țara mea cu dulce limbă, precum apa de izvor,
Românașii toți se plimbă, munții tăi sunt un pridvor
Și pe dealuri, pe câmpii, Marea Neagră-o savurează,
Dar nu doar ai tăi copii – toți străinii-o vizitează!...
Căci ai codri seculari, brazi pe munții strămoșești,
Jnepeni, mici dar sunt și mari cu izvoare ca-n povești!...
Ai cabane-n vârf de munte, temerari cabanieri,
Iar turiști stau s-asculte la povești ”născute” ieri!...
Delta mândră ne desfată, clipocit de pești în larg,
Și egrete ce se-arată chiar și-n zbor făcând arțag!...
Sturioni cum alți-n lume nici că poți a mai găsi,
Pelicani, pescari cu glume, de nu-ți vine-a părăsi
Arealul de fantasme - minuntă-i Dunărea,
Chiar de am atâtea toamne, sunt îndrăgostit de ea,
Fiindcă-i fluviu de poveste, tocmai din ”der Schwarzwald”
Izvorăște și ea este o minune, care-n Deltă-ajunge ”cald”!...
PAGINA 51
Oameni gospodari se-arată peste tot în țara mea,
Chiar de nu-i urbanizată precum e America –
Omenii sfințesc tot locul, ce păcat că n-au mulți bani,
Fiindcă-au încăput cu totul pe mâna la mulți mârlani!...
Ce azi ne exploatează – mama lor de mafioți –
Ne guvernează o loază – pe lângă ea mulți netoți,
Ce-ar dori această țară, paradisul pentru hoți
Mintea lor este precară – nu-s măcar fanarioți!...
Fost-au hoți fanarioții, dar ”au mai hrănit și vaca”,
Ăștia-o mulg ca idioții, pân’ va sucomba săraca!...
Mândră-i țara, bun norodul, dacă n-ar fi guvernată,
Cred c-ar fi o abundență, fără-a lor prostie toată!...
PAGINA 52
Țară mândră!
Țară mândră, plai de dor, ești pe mâna hoților –
Ți-au răpit și viitor și pământul din ogor,
Fabrici mândre, combinate, azi sunt toate demolate,
Iar pădurile sunt toate, retezate, exportate.
Țară mândră, plai de dor, nu mai ai nici ajutor,
Românașii stau și mor, la poarta spitalelor –
Doctorii au emigrat, în Vestul cel lăudat,
După un salar bogat și respectul meritat.
Țară mândră milenară, toți românii plecă-afară,
După o pâine amară, ce nu o găsesc în țară,
Sau de e, e cu mult chin, slugărelă și venin –
Azi îmi vine să mă-nchin, ca să nu mai bem pelin.
Țară mândră și deșteptă, vremuri grele te așteaptă,
Ai analfabeți la poartă, ce-o să aibă o rea soartă –
Când va fi și timpul lor, să fie de ajutor,
N-or să aibă nici un spor, iar foamea va da-n popor.
Țară mândră, cin’ te-ascultă, ai politica incultă,
Doar cu gușă și cu burtă, fără suflet, minte multă –
Toți gângavii și calicii, ce i-au lăsat bolșevicii,
Înțepători ca aricii, ce nu știu lecția fricii,
PAGINA 53
Guvernează România și i-au adus sărăcia,
Practică numai hoția, slujul și mitocănia –
Noi cu sonde de țiței plătim benzina cât trei,
Noi cu gaze câte vrei, ‘i-ngrășăm pe derbedei,
Ce-au venit de un’-te miri și-au averi și stăpâniri,
Făcute cu siluiri, pe-a poporului postiri.
Mă rog Domnul să le dea, soartă crudă, soartă rea,
Că au distrus țara mea, și poporul ce stă-n ea.
Românași din țara-ntreagă, nu mai răbdați soarta neagră,
Nu-i lăsați pe-alții s-aleagă, punând stăpânirea-ntreagă,
Peste țară și pe voi scufundându-vă-n nevoi –
Fiți bărbați, fiți iar eroi și-alungați-i la gunoi,
Pe toți exploatatorii, ce-au venit din gena zării,
Colportorii, infractorii, ce-au ajuns în fruntea țării,
Și-au făcut triumvirat, încât țara-au ruinat;
Voi puneți-i la mezat confiscând tot ce-au furat,
Și puneți la guvernare din a României floare,
Minți deștepte, sclipitoare, fiindcă România are,
Iar pe delapidatori și pe exploatatori,
Expulzați-i către zări, sau dați-i hrană la ciori!
PAGINA 54
Mi-e dor de tine, țara mea frumoasă
Mi-e dor de tine, țara mea frumoasă,
mi-e dor de tine, țara mea de dor,
Sunt singur, depărtarea mă apasă,
mă chinui ca să-mi fac un viitor,–
Printre străini ce-au inima vârtoasă,
mă slugăresc cu vârf și îndesat,
Pentru o leafă care nu-i făloasă,
mi-ar pune sufletul chiar la mezat.
Aveam cândva un viitor în tine,
o casă bună și-un salar decent,
Dar astăzi s-au ales numai ruine,
din fierul vechi s-a luat doar un procent
Din ce era valoarea-adevărată,
a fabricilor care au hrănit,
Cinci milioane de români și iată,
azi sunt aici la suflet cătrănit
Și cum n-aș fi așa, când toți piețarii,
au cumpărat ieri țara pe doi bani,
Au dărâmat și-au dus peste fruntarii,
averea ei – o tagmă de golani,
Escroci și hoți, au stat în fruntea țării
și au devalizat tot ce-au putut,
Ei au atins chiar culmile trădării,
în gona mișelească după-avut.
PAGINA 55
Și tot trădare-a fost și-acea scutire,
de taxe și impozite cinci ani,
Pentru străinii care în neștire
au năvălit ca tribul de cumani,
Cu-o sută de dolari venit-au dară -
toți prăpădiții din Islam,
Acu-s stăpâni la noi în țară,
miliardari sunt toți în hram,
Iar gașca noastră cea gușată,
ce populează Parlamentul,
Cu somn din plin și ifose ne-arată,
că-acolo e stabilimentul –
Dau legi numai pe sinecure
și-al camarilei avantaj,
Iar țara e-n recesiune
și la bancheri băgată-i gaj.
Iar eu muncesc sprea bunăstarea,
acelora din Occident,
Lăsând familia și starea,
în schimbul unui trai decent;
Mă uit cu jind la tine țară,
mi-ești dragă și al meu cămin,
N-aș fi plecat în veci afară,
căci simt doar gustul de pelin –
PAGINA 56
Fac muncile cele mai grele
și prost plătite de străini,
E vai de toate ale mele,
lipsește doar un braț de spini
Ca să mi-i pună o cunună
pe cap asemeni lui Iisus –
Destinul meu azi se răzbună,
fiindcă doar banu-i mai presus,
Dar n-am ce face-n toate astea
nimic mai mult decât se poate,
Azi nu precupețesc nici pic,
muncesc pe burtă și pe coate
Ca să te văd, tu, dragă țară,
tu, colțul meu de Paradis,
Cât mai curând ca să răsară
lumina ce-o visez în vis,
Iar tu să redevii iar bogată,
și mândră-n toate câte sunt,
Și-n sărbători să facem roată,
de dans petrecere și cânt,
Să fie puși în fruntea țării,
oameni onești și învățați,
Iar până-n capetele zării
să meargă vestea de Carpați!
PAGINA 57
Aniversară
E-un veac de când suntem uniți cu țara,
Prin lupte la Oituz, Mărăști și Mărășești
Vitejii noștri bravi, purtând povara,
Neatârnării țării Dace, stămoșești!...
Luptat-au în opinci, cu piepturi goale,
În fața unui inamic super dotat
Cu arme noi și hrană, fiind pe cale
Să pună tot românu’-ngenuncheat!...
În față-având stihia hulpav-teutonă,
Au spus în cor: ”Pe-aicea nu se trece!”
Dând jertfă sânge, sufletul de-o tonă
I-a propulsat să lupte cât vreo zece!...
Și au învins și ne-am unit cu țara,
La Alba-Iulia-n cununa libertății,
Îi pomenim în veci, c-au dus povara
Eroii noștri-n fața străinătății!...
Pe 1 Decembrie le cinstim memoria,
Fiindcă Unirea lor le-o datorăm,
A lor să fie Nemurirea, Gloria,
În veci cu dragoste-i comemorăm!...
Iar celora ce azi ne vând pământul,
Sfințit de sângele acestor bravi eroi
Nu le tihnească pâinea, nici mormântul,
Căci sunt la inimi mici, la suflet goi!!!...
PAGINA 58
Impostura
Impostura-i pretutindeni, deghizată în valoare,
Cu țarțamuri și cu ”pinteni” și cu voci sforăitore –
Unul cu-altu-n parvenire, impostorii se unesc,
Și sunt pentru omenire, lucrul cel mai grav, grotesc,
Fiindcă tot ce-i veritabil, valoros și deci util,
Pentru ei nu e valabil, au toți suflet de vechil,
Sabotează merituoșii, tot ce este creativ
Se poartă precum cocoșii, binele este motiv,
De ripostă, de ofensă, le e aspru inamic,
Și-n trufia lor imensă, ei nu au creat nimic.
Paraziți, precum e ursul ce consumă ‘geaba miere,
Impostorii n-au fruntarii, toți acced către putere,
Se strecoară dau din coate, pun de-o intrigă sau două,
Totul merge ca pe roate – procedura nu e nouă –
De când este omenirea n-a avut leac pentru ei,
Fiindcă asta li-i menirea, de borfași și derbedei.
De-i ei după-mbrăcăminte, toți sunt scoși ca din Armani,
Însă nu prea au în minte, decât lux, potol și banii –
Un flagel sunt pentru țară, sunt o frână uriașă,
Deși poate să nu pară, ei, această-armată lașă
Bulversat-au azi valoarea - mințile iscoditoare,
Au plecat cât este zarea, în țările iubitoare
De dreptate și de carte, de creație, cultură,
Fiindcă-n țară impostura, s-a-nmulțit peste măsură!
PAGINA 59
Ce este demnitatea?
Ce este demnitatea, mai știe cineva,
Când totu-n jur plutește în ubicuitate?
Mai dăinuie aceasta în lume undeva,
Sau am pierdut-o toții fără luciditate?
În lumea asta ternă, unde stăpân e banul,
Și totu-i de vânzare la bursă ori tarabă,
Iar cei plecați la muncă, nu văd casa cu anul,
Printre străini aiurea și cocoșați de treabă?
Ai noștri buni români ce-au construit o țară,
O părăsesc acuma din lipsă de venit,
Muncesc te miri pe unde și-n fiecare vară
Se-ntorc să-și oblojească un suflet obidit.
Chiar dacă demnitatea o mai păstrează-n suflet,
Rămân niște outsideri umili și asupriți –
Dar pentru existență, îndură ce-au în cuget,
Și doar când vin acasă mai simt că-s fericiți!
PAGINA 60
Demnitate, unde ești?
Cine-n ziua de-astăzi crede-n demnitate
C-ar mai fi utilă, c-ar mai fi un țel,
Când moralitatea e-o calamitate
Pentru trepădușii care-s fel de fel?!
Are demnitatea loc să mai existe,
Când valoarea-n sine nu-i recunoscută,
Și-n societate pare să persiste,
Tot ce-i calp doboară ultima redută?!
Da, sunt încă oameni, demni și cu mândrie,
Ce mai țin stindardul cinstei ridicat,
Dar se zbat sărmanii-adesea-n sărăcie
Fiindcă nu acceptă ce li-i indicat.
Potentații zilei calcă demnitatea,
Celor mulți și harnici – sclavi în libertate,
Etalându-și fastul, confiscând cetatea,
De parcă-ar trăi o eternitate!
PAGINA 61
În zăngănit de zale!
Din bezna cea adâncă, ies duhurile rele,
Să pună stăpânire pe-ai noștri politruci –
Ne asupresc cu biruri din ce în ce mai grele
Iar țara-ncet și sigur au pus-o ”pe butuci”!
N-au nici o meserie – de-o au n-o stăpânesc,
Robi ai politichiii, prin care ”rod ciolanul”,
Trădând cu nonșalanță, tot ce e românesc,
Salar au într-o lună, cât luăm noi în tot anul!
Câtă nerușinare și-atâta nesimțire,
Mă-ntreb cum pot să-ncapă în cugetul de om,
Numai să ”vândă” țara a fost a lor menire –
Prostia-ar fi o scuză – nu-s proști, însă le dorm
Cu-atâta nonșalanță când fac legile țării,
Și-așa în voia sorții născut-au un hățiș -
Mori cu dreptatea-n mână și vezi judecătorii
Arest la domiciliu cum le dau pe furiș!
Furat-au miliarde și fură pe-apucate,
Titlu de glorii iată-i să fii azi trădător
Iar căile virtuții sunt astăzi ferecate –
În fiecare zi, apare-alt impostor.
PAGINA 62
Iar țara asta mândră, cu hoții ”la butoane”,
Rămâne fără fiii ce pleacă-n lumea mare
Să-și caute norocul, și Doamne-s milioane –
Lăsând soții și pruncii cu inimile-amare.
Tu brav român ce-n secol te-ai dovedit viteaz,
Alungă paraziții din fruntea țării tale –
Ai suportat destul iar cugetul ți-e treaz...
Dreptatea să se facă în zăngănit de zale!
PAGINA 63
În lumea asta!
Lumea asta-i răsturnată, toate sunt cu susu-n jos,
Iar valoarea-adevărată nu e de nici un folos –
Semidocți ce plagiază astăzi sunt doctori docenți,
Iară cei ce-i promovează, sunt la fel de ”eminenți”!
A fura, este un merit în această lume strâmbă,
Cine le acordă credit, cine falsul îl incumbă
Ăstor minți fără cultură, fără șapte ani de-acasă –
Te-ngrozești ce scot din gură, însă dânșii nu se lasă,
Se-nghesuie-n capul mesei, funcții colecționează,
Dau la interviuri presei, mult se mai infatuează
Cu ”șiragul de mărgele”, multe, false, lucitoare,
Denumiri care și ele nu s-au mai văzut sub soare,
Ce încununează falsul fără leac, fără măsură,
Al acelora ce glasul îl au astăzi în cultură;
N-a mai existat în lume un asemenea flagel
Ca aceste triste glume să producă azi măcel
Instalând politichia și în Școală și-n Cultură,
Chelului îi dau tichia, iară el fără măsură
Cu mărgăritarul ei, pe loc se-mpopoțonează,
Și-nsoțit de-alți derbedei, lumea toată-o epatează,
Însă, va sosi și ceasul, aducând mai mult ca anul,
Când întreaga făcătură, demontată cu toptanul
Va ajunge-n lada tristă a istoriei rușinii,
Iar valoarea, pacifistă, se va arăta luminii!
PAGINA 64
Când lumea...
Când lumea deveni-va dreaptă -
(Și-asta va fi la Sfântu-Așteaptă!)
Toți vor avea un rost mai bun
Chiar dacă stau într-un cătun.
Când lumea deveni-va bună -
(Și-asta-i așa un fel de glumă!)
În plopi vor crește doar fripturi,
Pentru pârdalnicele guri.
Când lumea deveni-va Rai -
(Și n-o să fie-n luna Mai!)
Toți răii deveni-vor buni
Și nu vor mai ”sufla-n cărbuni”.
Când lumea nu ne mai încape -
(Și-n Lună vor acum să