Conform raportului bianual al OCDE, o mare parte din statele membre își propun să crească vârsta de pensionare ca reacție la îmbătrânirea populației. În prezent, media vârstei normale de pensionare este de 63,9 ani pentru femei și 64,7 ani pentru bărbați. Aceasta va crește, estimându-se că cei care intră acum pe piața muncii vor ieși la pensie la vârste de 65,9 ani pentru femei și 66,4 ani pentru bărbați. Totuși, se observă diferențe semnificative între țări. De exemplu, Luxemburg, Slovenia și Columbia mențin vârsta de pensionare la 62 de ani, în timp ce Danemarca și Estonia vor ajunge la 70 de ani sau chiar mai mult.
Această tendință de creștere a vârstei de pensionare este în principal o consecință a schimbărilor demografice. Îmbătrânirea populației exercită o presiune considerabilă asupra sistemelor de pensii, iar prognozele sugerează că, până în 2050, raportul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani la cele active va crește de la 33% la 52%. Acest fenomen va fi resimțit în mod special în țări precum Coreea de Sud, Spania, Italia și Grecia, care se află pe cale de a experimenta cele mai mari rate de îmbătrânire a populației.
De asemenea, se constată că, în anumite țări, rata de ocupare a persoanelor apropiate vârstei de pensionare este scăzută. De exemplu, în Spania și în multe țări din America Latină, mulți seniori nu sunt activ implicați în forța de muncă, ceea ce contribuie la creșterea provocărilor legate de sustenabilitatea sistemelor de pensii. Această situație ridică întrebări importante cu privire la felul în care societățile vor putea să susțină economiile de pensii pe măsură ce populația îmbătrânește.
Conform autorilor raportului, este estimat că cheltuielile cu pensiile publice în cadrul OCDE vor crește de la 8,8% din PIB în prezent, atingând 10% până în 2050. Această creștere subliniază necesitatea de a reforma sistemele de pensii pentru a le face mai durabile în fața provocărilor demografice și economice ce vin. Diverse state vor trebui să ia măsuri fie prin majorarea vârstei de pensionare, fie prin modificarea contribuțiilor la pensii.
În concluzie, pe măsură ce ne confruntăm cu o populație din ce în ce mai îmbătrânită, este esențial ca guvernele să abordeze aceste schimbări cu politici eficiente care să asigure viabilitatea sistemelor de pensii. Oricum ar fi, provocările demografice ne obligă să regândim modul în care gestionăm resursele sociale și financiare destinate pensionării, astfel încât fiecare generație să aibă parte de siguranță și confort în anii de după muncă. Adaptările necesare sunt indispensabile, iar drama îmbătrânirii populației nu poate fi ignorată.