Întrebare retorică
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Lui Mircea Tomuş
Cine e bărbatul care danseaza pe sârmă
şi fluierând povesteşte văzduhului
viaţa-i destrămată ca o pătură veche?
cine e femeia care iese din hotel
melancolică leganandu-şi
sânii copţi în focul dorinţelor?
cine e copilul care-n timp ce priveşte ceasul
vântul îl ridică deasupra clădirilor
unde cântă pasărea de hârtie?
cine e bătrânul care vorbeşte
cu moartea îmbrăcată
în uniforma de stewardesă?
cine e soldatul care în autobuz
îl citeşte pe Homer?
cine e orbul care pluteşte pe cer
cu o floare de oleandru în mână?
claxoane fanfare ţipete la intersecţii
cine sunt aceşti trecători?
cine sunt aceşti trecători
transpiraţi apatici veseli grăbiţi?
trecătorii aceştia cu tomate în palmă
cu suluri de hârtie sub braţ
cu pastile pe limbă?
poartă cu toţii măşti
au în buzunare chei adevărate sau false
au lângă inimă
certificate de sănătate de boală
ies pe o uşă intră pe altă uşă
asurziţi de zgomotul ventilatoarelor
absorbiţi de pompele zilei
cine sunt
cei care visează care plâng care ţipă?
noaptea îi înghite pe toţi în cavoul ei albastru
în beznele ei sunt cu toţii
frunzele tăcute de pe crengile tăcute
sunt cu toţii
apa care trece domoală
de la izvor spre mare
şi de la moarte spre soarele spre norii
care dimineaţă
le aşează pe faţă
măşti mereu schimbătoare
cine sunt?
întreabă poetul
care îşi pregăteşte doctoratul
în ştiinţele parfumului
Ţipat
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Dimineaţa mea fără tine
camera mea golită de aer
zilei îi cresc degete de fantomă
răsună inele brăţări de oţel
stau neclintit şi ascult
ape adormite
mierla oraşului singură
se opreşte pe grilajul balconului
din ciocul ei picură funingine
otrava altor zile galbenă
palmele mele îţi mângâie trupul absent
din cer izbucneşte miros de insecticide
murmurul chiuvetelor râsete impudice
radioul vecinilor e deschis
manevrele militare soldaţii culeg ciuperci
verdeaţa pajiştilor pe care eu nu le cunosc
în casa liftului explodează bombe
mai trăiesc mai trăiesc până când?
laleaua din glastră e ochiul timpului fericit
o petală cade moale
ca rochia ta ieri alaltăieri
pielea mea îşi aminteşte pielea ta
cineva sună la uşă
vrea să mă cunoască
din gura lui ies broaşte muribunde
în buzunarele lui pândesc lăcuste şi raci
sub cămaşa lui se naşte iarna
pluteam pe navele coapselor tale
fruntea mea îţi ascultă fruntea
beau şi acum
din răcoarea părului tău
tablourile se inegresc
unde sunt arătătoarele ceasornicului?
cuburile de ghiaţă din pahar se topesc
dintr-odată mi-e sete
eşti foarte departe
te înghite o ceaţă
tramvaiele pleacă şi rămân
în neantul betonului
pleacă dimineaţa târâtă
de zei fără picioare fără mâini fără suflet
numai tu ai aripă
şi glas
aşteptarea
poartă întotdeuna numele aşchiei
neagră zvâcnind sub unghie
Dincolo
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Semafoarele arată cale liberă
dar poţi trece ciu picioarele retezate
dincolo unde se află parcul în care
mierla Isoldei
mai ţese postavul cântecului?
Aproape un Haiku
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Pe tubul scârbos de beton
un fluture cu aripile împreunate
ca două rime perfecte
ÎN TIHNA SERII
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Vine păianjenul
vine din ungherul acela fără lumină fără nume în calendar
vine pe şase pe zece pe douăzeci de picioare de fier
se opreşte lângă statueta cu braţele supte de timp
stă la pândă negru viclean
ochii îi sunt de mărimea becului electric
pântecul cât globul terestru de pe masă
îţi ascultă
respiraţia sângele întrecutul trecut
apoi te înghite
în timp ce faci
complicatele calcule matematice
MORŢII NOŞTRI DRAGI
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Morţii intră noaptea în casă
morţii noştri dragi
dau la o parte draperiile grele
aprind chibrite unde sunteţi întreabă
unde
nimeni nu-i aude
dormim pe o altă parte a pământului
visăm dragostea fericirea visăm dimineaţă
sunând că un corn englezesc deasupra clădirilor
în care zi de zi fabricăm nemurirea în serie
nimeni nu-i aude
ei lunecă în bucătărie
îi întâmpină gândacii stacojii
mirosul sosurilor arse
boabele de piper risipite pe jos
rup din pâine înfometaţi
nu au mâncat nimic
de zece de douăzeci de cincizeci de ani
deschid frigiderul beau apă minerală
sunt însetaţi
de zece de douăzeci de cincizeci de ani
morţii noştri dragi privesc la ceas
nu mai ştiu să citească
se călăuzesc după rădăcinile ierbii
după harta cârtiţelor
furtuna
îi împrăştie înainte de revărsatul zorilor
pietrele încep să vorbească
maşinile încep să cânte
păsările încep să urle
ne jupui de pe faţă
pielea somnului transparentă
morţii noştri dragi
ei rămân în pulberea de pe haine
în murdăria de sub unghii
în noroiul de pe ghete
în funinginea din dosare
morţii pururea
morţii noştri dragi
'DIDACTICĂ
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Înţelegerea textelor nu mai ajută
nu mai ajută nici metafizica mării
cărţile s-au desfăcut din cotoare
libărcile ascultă imnurile nopţii
cutreierate de vânturi sacre
bonum augurium
înfăşuraţi în robe
stăm umăr lângă umăr şi învăţăm
golurile din alfabetul betonului
ÎN PAIETE DE AUR
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Dimineaţa
lemurii pătrund în imperiul orhideelor
aduc primăvara lor o nouă
gramatică un calendar mai perfect
aduc legea îngheţului şi aura broaştei
academicieni în paiete de aur
ne ducem la şedinţe de spiritism
vom discuta
cu morţii veacului ce va să vie
vom saluta somnul focului căscatul istoriei
ELEGIE
Lui Modest Morariu
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Marea pururea marea
dimineaţa grădinilor de iod
cimitirul peştilor otrăviţi
mormântul cu flori de ţiţei
cântecul revine acelaşi
horcăitul zilei cu beregată tăiată
Evanghelia
se scufundă în densitatea ruginei
în timpul fără timp
păsările îşi lasă ultima cămaşă albă
pe umerii pietrelor cu sclipat de roze
tobele adâncurilor
violoncelul delfinilor
madrigalul valurilor
nu mai ezistă argonauţi
căutăm ce mai căutăm?
din imensele clădiri
resorturile civilizaţiei de nichel
ne catapultează direct pe plajă
biscuiţii marmeladă acră ne lunecă încă pe gât
surâde marea perfid
tuburi de spray fructe dezinfectate staniol
romane poliţiste cu cruime stilizate perfect
subsuoară şi pubisul injectate
cu parfum de oleandru
marea cu metafizica ei
marea cu zeii ei hermafrodiţi
marea cu vietăţile ei onirice
marea cu lumânările ei
chiar aţi plâns în somn?
doamnă
duceţi-vă la un medic psihiatru
sau dormiţi cu pisica în braţe
există şi alternativa sinuciderii
cuvinte lipsite de sens
sughiţ tranzistoarele behăie casetofonul
intelectualului estropiat
vesela albă plutea Evanghelia
unde-i mater maritima
aducea smochine capere vanilie rafie ulei de măsline
a rămas în iarnă lui Ovidiu
câinii vântului
i-au sfâşiat pavilionul
pe cearceafuri
trupurile se desfac în fragmente de var
biciuiţi de razele soarelui
creierii dezleagă cuvinte încrucişate
nedezlegate pier cuvintele mării
marea pururea marea
meschinăriile ascetismele trădările şi iubirile ei
după-amiaza deşertului
resturi pe plajă
inelul înecatului chibrituri arse coji de pepene
sticle pline de întuneric putrezit
valurile nu mai povestesc nimic
se închid în gândurile lor opaline
destinul îşi caută umbrele
după-amiază tristă ca o statuie cu braţele tăiate
tristă ca o pagină de istorie universală
pe faleza aridă
păzitorul caprelor priveşte crispat deaprtarea
îl chinuie rana dorinţelor erotice
pe puntea Evangheliei plânge gramofonul amurgului
crabii poartă trene de fosfor
mănâncă din seva misterului
seara valurilor fără chip
seara inimilor naufragiate
lungă nesfârşită plutire în vid
ceas de nisip golit de nisip
în calea Evangheliei
fantomele citesc ziarele tipărite în urmă cu două decenii
de atunci faţa lumii căutând paradisul
s-a schimbat de cinzeci de ori
fantomele îşi amintesc întâmplările din taverne
şi ele au căutat paradisul
stă şi acum un cuţit înfipt
în spatele tânărului marinar zurbagiu
plângă scufundate
speranţele gloriile cuceritorilor!
au dispărut atâtea imperii atâtea
marea şi memoria ei necruţătoare
noaptea trupurilor înfricoşate
noaptea mâinilor pătate cu sange
noaptea şi singurătatea naufragiaţilor
clinchetul clopoţeilor al milioanelor
de meduze ameţite
dangerous area
speriaţi
dormim îmbrăţişaţi în vis ca să nu rătăcim
în furtună ce poate veni
dar noi am murit de mult
mare cheamă-ţi lupii din larg şi asmute-i
să sfâşie teama surdo-mută
sexul ei abisal
unde-s oraşele depărtate?
gândacii le devoră măruntaiele de plastic
pulpele de oţel
wrek master moartea stă la masă
aşezată în apa ţărmului vălurită
bea citronadă
contabilizează trecutul prezentul
şi îmbracă viitorul în cifre
marea noaptea şi tăcerea
luna cap de amiral fără vârstă
priveşte busola harta compasul:
incotro se îndreaptă Evanghelia?
MAI CITIŢI-MI UN VERS
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Acum
uşile se deschid prin apăsare de buton
secolul aleargă pe patine cu roţi
şi suflă prin nările reactoarelor atomice
unde-s poeţii romantici?
foarfeca vântului le-a tăiat pletele lungi
lemurii le-au smuls făcliile
îndărătul uşilor e iarnă
e-un continent în care litera îngheaţă
şi cuvintele se dilată până pleznesc
unde-s poeţii romantici?
mai citiţi-mi un vers
cu aromă de sulfină şi miere
omul a lunecat din univers
POLIFONIA NOPŢII
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Furtuna soseşte o dată cu noaptea
brusc se sting toate lămpile tăiate
cablurile subterane se desfac în braţe de caracatiţă
rufele puse la uscat
iau forma trupurilor ce le-au purtat ieri
alaltăieri
morţii trec din cartier în cartier
vor puţină pâine caldă îşi amintesc
orele de gimnastică avansările degradările
din porii betonului ies aburi
de oţet de sulf de păcură
urlă femeia părăsită
trupul i-a devenit o carcera o noapte
asemenea acesteia
gândacii otravesc legumele
ţăranului adormit pe salteaua pieţii
din gura statuilor izbucneşte praf milenar
cineva trage funia unui clopot amuţit demult
cineva îşi aninteste gustul roşcovei
cineva îşi aminteşte locul crimei
mereu cineva
înaintea decolării avionului ia foc
mai putem aştepta mesaje?
în hotel străinul îşi taie unghiile până la sânge
nu aude nimic timpul păşeşte cu pas de broască vătuit
de unde să ştie că amanta
i-a fost înghiţită de nori?
doriţi un ceai cu lămâie? ce doriţi?
bătrânul din faţa chelnerului s-a născut fără limbă
sau poate a împrumutat tăcerea frunzelor
totul e posibil în această epocă beletristică
în această epocă umblând pe catalige de nichel
noaptea mea fără gânduri
unde sunt coapsele tale?
rezemat de balustradă
privesc busola încrezător
mă îndrept spre pagina necitită
numai pete albe
LECŢIE
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Ce pot învăţa de la tine iubite poet parnasian?
de la tine filosofule cu pantalonii căzuţi?
şi de la tine tehnocratule mereu în alertă?
priviţi:
câinii ling zahărul şi sarea din cărţile cu basme
priviţi:
pe platoşa anilor cresc saurieni cu litere strâmbe în gură
la urma urmelor de ce să priviţi?
la urmă urmelor nici nu ştiu cine sunteţi
lecţia mi-o dă piatra exilată în baltă
piatra rotundă şlefuită lucioasă
în inima ei stă cheia
ZI ANONIMĂ
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Teroarea parcului golit de păsări de vânt
ai ochii inflamaţi şi transpiri
navele de beton pururi neclintite nave
ancora lor e-n văzduh
punţi acoperite cu sicrie cabluri butoaie sticle ziare fructe stricate
norii atârnă vlăguiţi
baloanele copilului sparte
frunzele ultimele pe băltoaca de ulei
intri în tunel şi înghiţi pastile
câteva clipe întinerită
inima scandează alte cifre
câinele lui Hamlet zace lângă bordură strivit
indicatoarele
trimit spre domenii sterilizate
acolo va apare un sistem metric
acolo va înflori o nouă hieroglifă
acolo se va naşte un pitic fără sânge
şi azi te împiedici de odgoane şi plase
cât o fi ora?
gheaţa anilor trosneşte deasupra frunţii aplecate
rugina primăverii înmugureşte sub unghii
trandafirul piere pe gura canalului
o lampa fragilă în beznă
vreau să ieşi la ţărm
dar poţi tu
înger cu toate viscerele căzute?
FĂRĂ NUME
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Tăcerea nopţii tăcerea căminelor
tăcerea femeii părăsite demult
tacera oţelului şi a frunzei
tăcerea paznicului şi a câinelui
tăcerea cosmonautului în zbor
tăcerea greierului
tăcerea aşteptând sub pietre
care va izbucni într-o zi
mai puternică
decât uraganul dragostea şi focul
tăcerea încă fără nume
NOAPTEA
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Noaptea
statuile vorbesc cu vântul
vântul vorbeşte cu praful
praful vorbeşte cu neantul
în timp ce noi muritorii
vorbim în somn cu trandafirii
încă în viaţă
VIETATEA CU OASE DE AER
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Balansez deasupra prăpastiei
şi întreb:
ce nume are teama? unde
s-a născut teama? ce vârstă
are teama? ce mănâncă
şi unde îşi petrece timpul liber?
doamnelor domnişoarelor şi domnilor
apropiaţi-vă-n vârful picioarelor
şi priviţi în prăpastie
între pereţii ei sclipitori
zac utopii excomunicări şobolani
instrumente de tortură ghilotine ecentrice
lagăre de concentrare cu firme duioase
discursuri ieşite din cimpoaiele broaştelor
autodafeuri scaplari ţapi infernali marţieni
perversităţi anarhie execuţii underground psychology
scafandrii coborând în oceanele sufletului
estropiaţi magie electronică standardizare stress
roţi dinţate automobile strivite măşti de gaze roboţi
proclamaţii homunculi şi eternul
terorism în veşminte după ultimul croi
aha va întoarceţi privirile
vă puneţi ochelari cu lentile întunecate
întreb şi tot eu răspund
teama este o personalitate juridică
voiajează numai incognito
mereu îşi schimbă peruca
că s-a născut înaintea dinozaurenilor
pe certificatul ei de naştere
stă scris începutul timpului
cu parfumul lui din amestec
de violete pucioasă şi sânge
gura ei este un apus de soare imens
un arc de triumf incomensurabil
prin care trece orice suflare
de la umilul purice
până la armatele pământului
înzestrate cu aruncătoare de flăcări
maţele ei au grosimea munţilor laolaltă
în burta ei delicată
zac epocile omenirii câte au fost
doamnelor domnişoarelor şi domnilor
teama nu vine la întâlniri prevăzute
este inefabilă asemenea poeziei
ea trăieşte pretutindeni
e nevăzutul şi nepipăitul
e numai umbra soaptei
golul dintre bătăile orologiului
respiraţia horoscopului
miezul ecoului
teama are caracter universal
ca dragostea fumatul şi băutul cafelei
se poate trăi fără ea?
fără spinul ei dulce în deget?
fără filoxera ei - plasă
întinsă peste fiinţa noastră supusă
tuturor rigorilor de circulaţie?
este oxigenul pâinea cea de toate zilele
o uşă de deschide altă se închide
şi tresărim la mişcarea curentului:
cine a fost? ce vrea?
doamnelor domnişoarelor şi domnilor
azi savanţii jonglează cu atomii
şi-i izbesc cu capul de pereţi
descoperiri şi invenţii capitale
curg pe bandă rulantă
dar forma fixă şi locuinţa
stării de spirit numită teamă
nu va fi descoperită niciodată
iată în ce constă hazul
acestei vietăţi cu oase de aer
în piele de beznă
îmi opresc balansul deasupra prăpastiei
gimnastica mea zilnică
şi mă aşez pe scaunul dentistului
se opreşte lângă statueta cu braţele supte de timp
stă la pândă negru viclean
ochii îi sunt de mărimea becului electric
pântecul cât globul terestru de pe masă
îţi ascultă
respiraţia sângele întrecutul trecut
apoi te înghite
în timp ce faci
complicatele calcule matematice
MORŢII NOŞTRI DRAGI
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Morţii intră noaptea în casă
morţii noştri dragi
dau la o parte draperiile grele
aprind chibrite unde sunteţi întreabă
unde
nimeni nu-i aude
dormim pe o altă parte a pământului
visăm dragostea fericirea visăm dimineaţă
sunând că un corn englezesc deasupra clădirilor
în care zi de zi fabricăm nemurirea în serie
nimeni nu-i aude
ei lunecă în bucătărie
îi întâmpină gândacii stacojii
mirosul sosurilor arse
boabele de piper risipite pe jos
rup din pâine înfometaţi
nu au mâncat nimic
de zece de douăzeci de cincizeci de ani
deschid frigiderul beau apă minerală
sunt însetaţi
de zece de douăzeci de cincizeci de ani
morţii noştri dragi privesc la ceas
nu mai ştiu să citească
se călăuzesc după rădăcinile ierbii
după harta cârtiţelor
furtuna
îi împrăştie înainte de revărsatul zorilor
pietrele încep să vorbească
maşinile încep să cânte
păsările încep să urle
ne jupui de pe faţă
pielea somnului transparentă
morţii noştri dragi
ei rămân în pulberea de pe haine
în murdăria de sub unghii
în noroiul de pe ghete
în funinginea din dosare
morţii pururea
morţii noştri dragi
'DIDACTICĂ
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Înţelegerea textelor nu mai ajută
nu mai ajută nici metafizica mării
cărţile s-au desfăcut din cotoare
libărcile ascultă imnurile nopţii
cutreierate de vânturi sacre
bonum augurium
înfăşuraţi în robe
stăm umăr lângă umăr şi învăţăm
golurile din alfabetul betonului
ÎN PAIETE DE AUR
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Dimineaţa
lemurii pătrund în imperiul orhideelor
aduc primăvara lor o nouă
gramatică un calendar mai perfect
aduc legea îngheţului şi aura broaştei
academicieni în paiete de aur
ne ducem la şedinţe de spiritism
vom discuta
cu morţii veacului ce va să vie
vom saluta somnul focului căscatul istoriei
ELEGIE
Lui Modest Morariu
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Marea pururea marea
dimineaţa grădinilor de iod
cimitirul peştilor otrăviţi
mormântul cu flori de ţiţei
cântecul revine acelaşi
horcăitul zilei cu beregată tăiată
Evanghelia
se scufundă în densitatea ruginei
în timpul fără timp
păsările îşi lasă ultima cămaşă albă
pe umerii pietrelor cu sclipat de roze
tobele adâncurilor
violoncelul delfinilor
madrigalul valurilor
nu mai ezistă argonauţi
căutăm ce mai căutăm?
din imensele clădiri
resorturile civilizaţiei de nichel
ne catapultează direct pe plajă
biscuiţii marmeladă acră ne lunecă încă pe gât
surâde marea perfid
tuburi de spray fructe dezinfectate staniol
romane poliţiste cu cruime stilizate perfect
subsuoară şi pubisul injectate
cu parfum de oleandru
marea cu metafizica ei
marea cu zeii ei hermafrodiţi
marea cu vietăţile ei onirice
marea cu lumânările ei
chiar aţi plâns în somn?
doamnă
duceţi-vă la un medic psihiatru
sau dormiţi cu pisica în braţe
există şi alternativa sinuciderii
cuvinte lipsite de sens
sughiţ tranzistoarele behăie casetofonul
intelectualului estropiat
vesela albă plutea Evanghelia
unde-i mater maritima
aducea smochine capere vanilie rafie ulei de măsline
a rămas în iarnă lui Ovidiu
câinii vântului
i-au sfâşiat pavilionul
pe cearceafuri
trupurile se desfac în fragmente de var
biciuiţi de razele soarelui
creierii dezleagă cuvinte încrucişate
nedezlegate pier cuvintele mării
marea pururea marea
meschinăriile ascetismele trădările şi iubirile ei
după-amiaza deşertului
resturi pe plajă
inelul înecatului chibrituri arse coji de pepene
sticle pline de întuneric putrezit
valurile nu mai povestesc nimic
se închid în gândurile lor opaline
destinul îşi caută umbrele
după-amiază tristă ca o statuie cu braţele tăiate
tristă ca o pagină de istorie universală
pe faleza aridă
păzitorul caprelor priveşte crispat deaprtarea
îl chinuie rana dorinţelor erotice
pe puntea Evangheliei plânge gramofonul amurgului
crabii poartă trene de fosfor
mănâncă din seva misterului
seara valurilor fără chip
seara inimilor naufragiate
lungă nesfârşită plutire în vid
ceas de nisip golit de nisip
în calea Evangheliei
fantomele citesc ziarele tipărite în urmă cu două decenii
de atunci faţa lumii căutând paradisul
s-a schimbat de cinzeci de ori
fantomele îşi amintesc întâmplările din taverne
şi ele au căutat paradisul
stă şi acum un cuţit înfipt
în spatele tânărului marinar zurbagiu
plângă scufundate
speranţele gloriile cuceritorilor!
au dispărut atâtea imperii atâtea
marea şi memoria ei necruţătoare
noaptea trupurilor înfricoşate
noaptea mâinilor pătate cu sange
noaptea şi singurătatea naufragiaţilor
clinchetul clopoţeilor al milioanelor
de meduze ameţite
dangerous area
speriaţi
dormim îmbrăţişaţi în vis ca să nu rătăcim
în furtună ce poate veni
dar noi am murit de mult
mare cheamă-ţi lupii din larg şi asmute-i
să sfâşie teama surdo-mută
sexul ei abisal
unde-s oraşele depărtate?
gândacii le devoră măruntaiele de plastic
pulpele de oţel
wrek master moartea stă la masă
aşezată în apa ţărmului vălurită
bea citronadă
contabilizează trecutul prezentul
şi îmbracă viitorul în cifre
marea noaptea şi tăcerea
luna cap de amiral fără vârstă
priveşte busola harta compasul:
incotro se îndreaptă Evanghelia?
MAI CITIŢI-MI UN VERS
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Acum
uşile se deschid prin apăsare de buton
secolul aleargă pe patine cu roţi
şi suflă prin nările reactoarelor atomice
unde-s poeţii romantici?
foarfeca vântului le-a tăiat pletele lungi
lemurii le-au smuls făcliile
îndărătul uşilor e iarnă
e-un continent în care litera îngheaţă
şi cuvintele se dilată până pleznesc
unde-s poeţii romantici?
mai citiţi-mi un vers
cu aromă de sulfină şi miere
omul a lunecat din univers
POLIFONIA NOPŢII
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Furtuna soseşte o dată cu noaptea
brusc se sting toate lămpile tăiate
cablurile subterane se desfac în braţe de caracatiţă
rufele puse la uscat
iau forma trupurilor ce le-au purtat ieri
alaltăieri
morţii trec din cartier în cartier
vor puţină pâine caldă îşi amintesc
orele de gimnastică avansările degradările
din porii betonului ies aburi
de oţet de sulf de păcură
urlă femeia părăsită
trupul i-a devenit o carcera o noapte
asemenea acesteia
gândacii otravesc legumele
ţăranului adormit pe salteaua pieţii
din gura statuilor izbucneşte praf milenar
cineva trage funia unui clopot amuţit demult
cineva îşi aninteste gustul roşcovei
cineva îşi aminteşte locul crimei
mereu cineva
înaintea decolării avionului ia foc
mai putem aştepta mesaje?
în hotel străinul îşi taie unghiile până la sânge
nu aude nimic timpul păşeşte cu pas de broască vătuit
de unde să ştie că amanta
i-a fost înghiţită de nori?
doriţi un ceai cu lămâie? ce doriţi?
bătrânul din faţa chelnerului s-a născut fără limbă
sau poate a împrumutat tăcerea frunzelor
totul e posibil în această epocă beletristică
în această epocă umblând pe catalige de nichel
noaptea mea fără gânduri
unde sunt coapsele tale?
rezemat de balustradă
privesc busola încrezător
mă îndrept spre pagina necitită
numai pete albe
LECŢIE
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Ce pot învăţa de la tine iubite poet parnasian?
de la tine filosofule cu pantalonii căzuţi?
şi de la tine tehnocratule mereu în alertă?
priviţi:
câinii ling zahărul şi sarea din cărţile cu basme
priviţi:
pe platoşa anilor cresc saurieni cu litere strâmbe în gură
la urma urmelor de ce să priviţi?
la urmă urmelor nici nu ştiu cine sunteţi
lecţia mi-o dă piatra exilată în baltă
piatra rotundă şlefuită lucioasă
în inima ei stă cheia
ZI ANONIMĂ
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Teroarea parcului golit de păsări de vânt
ai ochii inflamaţi şi transpiri
navele de beton pururi neclintite nave
ancora lor e-n văzduh
punţi acoperite cu sicrie cabluri butoaie sticle ziare fructe stricate
norii atârnă vlăguiţi
baloanele copilului sparte
frunzele ultimele pe băltoaca de ulei
intri în tunel şi înghiţi pastile
câteva clipe întinerită
inima scandează alte cifre
câinele lui Hamlet zace lângă bordură strivit
indicatoarele
trimit spre domenii sterilizate
acolo va apare un sistem metric
acolo va înflori o nouă hieroglifă
acolo se va naşte un pitic fără sânge
şi azi te împiedici de odgoane şi plase
cât o fi ora?
gheaţa anilor trosneşte deasupra frunţii aplecate
rugina primăverii înmugureşte sub unghii
trandafirul piere pe gura canalului
o lampa fragilă în beznă
vreau să ieşi la ţărm
dar poţi tu
înger cu toate viscerele căzute?
FĂRĂ NUME
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Tăcerea nopţii tăcerea căminelor
tăcerea femeii părăsite demult
tacera oţelului şi a frunzei
tăcerea paznicului şi a câinelui
tăcerea cosmonautului în zbor
tăcerea greierului
tăcerea aşteptând sub pietre
care va izbucni într-o zi
mai puternică
decât uraganul dragostea şi focul
tăcerea încă fără nume
NOAPTEA
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Noaptea
statuile vorbesc cu vântul
vântul vorbeşte cu praful
praful vorbeşte cu neantul
în timp ce noi muritorii
vorbim în somn cu trandafirii
încă în viaţă
VIETATEA CU OASE DE AER
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Balansez deasupra prăpastiei
şi întreb:
ce nume are teama? unde
s-a născut teama? ce vârstă
are teama? ce mănâncă
şi unde îşi petrece timpul liber?
doamnelor domnişoarelor şi domnilor
apropiaţi-vă-n vârful picioarelor
şi priviţi în prăpastie
între pereţii ei sclipitori
zac utopii excomunicări şobolani
instrumente de tortură ghilotine ecentrice
lagăre de concentrare cu firme duioase
discursuri ieşite din cimpoaiele broaştelor
autodafeuri scaplari ţapi infernali marţieni
perversităţi anarhie execuţii underground psychology
scafandrii coborând în oceanele sufletului
estropiaţi magie electronică standardizare stress
roţi dinţate automobile strivite măşti de gaze roboţi
proclamaţii homunculi şi eternul
terorism în veşminte după ultimul croi
aha va întoarceţi privirile
vă puneţi ochelari cu lentile întunecate
întreb şi tot eu răspund
teama este o personalitate juridică
voiajează numai incognito
mereu îşi schimbă peruca
că s-a născut înaintea dinozaurenilor
pe certificatul ei de naştere
stă scris începutul timpului
cu parfumul lui din amestec
de violete pucioasă şi sânge
gura ei este un apus de soare imens
un arc de triumf incomensurabil
prin care trece orice suflare
de la umilul purice
până la armatele pământului
înzestrate cu aruncătoare de flăcări
maţele ei au grosimea munţilor laolaltă
în burta ei delicată
zac epocile omenirii câte au fost
doamnelor domnişoarelor şi domnilor
teama nu vine la întâlniri prevăzute
este inefabilă asemenea poeziei
ea trăieşte pretutindeni
e nevăzutul şi nepipăitul
e numai umbra soaptei
golul dintre bătăile orologiului
respiraţia horoscopului
miezul ecoului
teama are caracter universal
ca dragostea fumatul şi băutul cafelei
se poate trăi fără ea?
fără spinul ei dulce în deget?
fără filoxera ei - plasă
întinsă peste fiinţa noastră supusă
tuturor rigorilor de circulaţie?
este oxigenul pâinea cea de toate zilele
o uşă de deschide altă se închide
şi tresărim la mişcarea curentului:
cine a fost? ce vrea?
doamnelor domnişoarelor şi domnilor
azi savanţii jonglează cu atomii
şi-i izbesc cu capul de pereţi
descoperiri şi invenţii capitale
curg pe bandă rulantă
dar forma fixă şi locuinţa
stării de spirit numită teamă
nu va fi descoperită niciodată
iată în ce constă hazul
acestei vietăţi cu oase de aer
în piele de beznă
îmi opresc balansul deasupra prăpastiei
gimnastica mea zilnică
şi mă aşez pe scaunul dentistului
VESTIŢI
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Cu făclii aprinse
goniţi prin oraş vestiţi pe bulevarde
apariţia vulturului care a văzut totul
care va spune totul
MEMORIA
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Memoria copacului
memoria focului
memoria granitului
memoria fierului
memoria mlastinei
memoria baligei
memoria prafului
memoria omului?
NEBANUITORI
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Crainicii anunţă sosirea unor păsări exotice
le aşteptăm
cu seminţe de cânepă cu prapuri cu ode
planează deasupra falusilor de beton
şi odată cu topirea amurgului
intră pe ferestre
în timp ce privim patiantorii de pe micul ecran
ne fură pâinea măslinele peştii congelaţi
tristissima noctis imago spunea Ovidiu cândva
dimineaţă ne punem măştile
şi nebanuitori
plecăm la carnaval
BANALĂ
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Gândacii au cucerit templul
gândacii albi gândacii mov gândacii negri
mănâncă pereţii florile din glastră
mănâncă o întreagă civilizaţie
şi intră în pantalonii poetului care tocmai
scrie poeme închinate progresului
rugăciunile insecticidele devin inutile
învârtiţi manivela gramofonului
şi puneţi să cânte grifonii
CLIPELE NOASTRE
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Clipele noastre din trecut clipele noastre
în prezent nimeni nu le ştie toţi
le hulesc cu limbi împletite din iască
numai vulturii le cântăresc
pe trepte înalte cu talgere de aur
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Cu făclii aprinse
goniţi prin oraş vestiţi pe bulevarde
apariţia vulturului care a văzut totul
care va spune totul
MEMORIA
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Memoria copacului
memoria focului
memoria granitului
memoria fierului
memoria mlastinei
memoria baligei
memoria prafului
memoria omului?
NEBANUITORI
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Crainicii anunţă sosirea unor păsări exotice
le aşteptăm
cu seminţe de cânepă cu prapuri cu ode
planează deasupra falusilor de beton
şi odată cu topirea amurgului
intră pe ferestre
în timp ce privim patiantorii de pe micul ecran
ne fură pâinea măslinele peştii congelaţi
tristissima noctis imago spunea Ovidiu cândva
dimineaţă ne punem măştile
şi nebanuitori
plecăm la carnaval
BANALĂ
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Gândacii au cucerit templul
gândacii albi gândacii mov gândacii negri
mănâncă pereţii florile din glastră
mănâncă o întreagă civilizaţie
şi intră în pantalonii poetului care tocmai
scrie poeme închinate progresului
rugăciunile insecticidele devin inutile
învârtiţi manivela gramofonului
şi puneţi să cânte grifonii
CLIPELE NOASTRE
Petre Stoica din volumul "Întrebare retorică" (1983), Editura Dacia
Clipele noastre din trecut clipele noastre
în prezent nimeni nu le ştie toţi
le hulesc cu limbi împletite din iască
numai vulturii le cântăresc
pe trepte înalte cu talgere de aur
