Petrom primește bani din PNRR
Petrom anunță semnarea unui contract de finanțare prin
PNRR pentru construcția unei capacități de producție a hidrogenului
prin electroliza apei în cadrul rafinăriei Petrobrazi.
Contractul a fost semnat cu Ministerul Energiei, pentru o valoare
maximă de circa 39 milioane de euro, investiția totală fiind
estimată la circa 74 milioane de euro. Proiectul presupune punerea
în funcțiune, în cadrul rafinăriei Petrobrazi, a unei capacități de
20 de MW pentru producția de hidrogen obținut prin electroliza
apei. Întregul proces va fi alimentat cu energie regenerabilă.
Acest lucru înseamnă că nu vor fi generate emisii de CO2 din
utilizarea energiei în timpul electrolizei apei, atunci când are
loc separarea moleculelor de oxigen de cele de hidrogen.
„Credem că România are un potențial semnificativ pentru
dezvoltarea de proiecte energetice verzi, iar fondurile disponibile
pentru finanțarea acestor proiecte deschid oportunități pentru
creșterea economică a țării. Prin Strategia 2030, ne-am angajat să
susținem tranziția energetică în România și în regiune, cu
investiții de circa 11 miliarde de euro până la sfârșitul acestui
deceniu, din care circa 35% vor susține proiecte cu emisii de
carbon scăzute și zero.”, spune Christina Verchere, director
Petrom.
La rândul său, Radu Căprău, membru al Directoratului OMV
Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare și Marketing, a
declarat: „Hidrogenul verde deschide oportunități pentru o economie
cu emisii reduse de carbon. Va avea un rol important pentru
decarbonarea rafinăriilor și pentru transport sustenabil, fie că
vorbim de cel rutier, feroviar sau aerian, fiind una dintre
soluțiile pentru mobilitatea viitorului. Estimăm că cererea pentru
hidrogen va crește semnificativ în România, în special în deceniul
următor. Credem că OMV Petrom are oportunitatea de a deveni
principalul jucător integrat pe piața hidrogenului din
România.”
Cantitatea anuală de hidrogen verde care va fi produsă a fost
estimată la peste 2.600 tone anual. Integrarea hidrogenului verde
produs va determina o reducere cu minim 70% a emisiilor de CO2 de-a
lungul întregului lanț valoric de producere a combustibililor
sustenabili față de combustibilii convenționali. În perioada
următoare, compania va demara licitația publică pentru achiziția
electrolizorului, urmând ca decizia finală de investiție să fie
luată în 2024. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru anul
2025.
http://cotidianul.eo/