De ce am ales sa fac in sfirsit o astfel de postare? Pentru ca, desi nu mi-am dorit si nici in cele mai negre ginduri nu am crezut ca se va intimpla asa ceva, am  suferit de depresie si anxietate... da, eu, o persoana despre care cunoscutii ar spune ca este plina de voie buna si cu zimbetul pe buze mereu.

Am simtit cum este sa fii deznadajduita, cum este sa simti ca miine nu mai exista pentru tine, cum este sa te simti singura, cum ceilalti nu inteleg ceea ce ti se intimpla... cum este sa ramii fara aer de frica, cum sa transpiri si sa ti se usuce gura pentru ca nu vrei sa fii intr-un anume loc... cum sa plingi din orice, si mai ales cum sa plingi pentru ca a murit Laura Stoica.

Da... am plins in acele zile, mult... pentru oamenii care nu mai sunt, pentru ca eu nu voi mai fi.

Am fost deznadajduita... atita tristete, lipsa de putere, minte blocata... nu imi mai doresc in veci asa ceva.

Acum... incep sa imi revin... am gasit resurse in familie, intr-o