Sări la conținut
Litere 266

PIELEA DE SAGRI


umbra norului alb neguroasă

își deschide parașuta de rezervă

se umflă ca o crinolină vaporoasă

scheletul ce-o susține pare-n vervă

duhul zborului împrăștie-n aer

cenușă prăfoasă c-un pămătuf

caii văzduhului aleargă pe sus

cu coama în vânt spumegând

se vor face praf și pulbere până jos

corsetul mă strânge pân’ la os

ostatică mă ține-n casă

să probez cămășile osoase

care nu mă-ncap

textura lor de zale mă apasă

în pielea zgrunțuroasă de sagriu

albul e alb, griul e griu

©Mihaela Chițac, 2023