* Fotografia nu are nici o legătură cu poeziaPlânge moartea după moarteŞi se stinge încet şi tristăNeagră vrea în alb să piarăVeşnic ciot ce zace afarăMoare zilnic pesimistăCu speranţă că învieMâine sigur o să revieIar acum s-a săturatSă rămână în veşniciePicură încet şi măsuratLacrimi pe crucea durerii„ -Rogu-mă la Tine, Doamne!Cu stingere de mă adoarmeIa-mă, rogu-te, acum!”Doamna ştie că nu poateSă ceară şi pentru ea o moarteMerge încet şi duce supăratăCruce grea, şi-i îngânduratăAtunci când o să vedeţiMoartea stând pe bancă tristăLăsaţi-o să stea acolo pesimistă!©CosteaMircea, 05 -VI-2005