Cerul este din ce în ce mai închis, parcă e cuprins de tristețe. Dar nu plânge, e puternic, nu poate plânge. Ceva îl oprește, este speranța, o speranță care se numește ''soare''. De ce această denumire? Pentru că este ajutorul cerului, de fiecare dată, îl înseninează, iar lacrimile sale dispar. Fiecare dintre noi are un ''soare'', care ne ''izolează'' de sentimentele și gândurile negative.
Plouă? Ceva se aude..e un zgomot, mă sperie...dar îmi place. Peste tot e liniște. În casă nu se aude nimic. Sunt doar eu, aici, în fața micului ecran, care transformă oamenii în roboți. Aș vrea să fug, dar unde? Plouă..cine mă poate ajuta? Soarele..dar unde e soarele meu?
E întuneric. Îmi place. Lacrimile cerului au pătruns, parcă, prin geamurile mele. De ce? Fiindcă, în momentul de față, se află pe chipul meu.. Orele se scurg..''Unde ești?''..strig..dar nimeni nu-mi răspunde. Aud ceva. Mă ridic, mă îndrept către ieșire. Liniște..
Ce s-a întâmplat? Nu mai plouă... Toți norii sunt împinși de ceva supranatural. Ce e oare? E doar vântul..Bate vântul.. Nu mai am lacrimi,. Cerul e senin. El a venit, ca un Luceafăr splendid.. Strălucește puternic.. O frumusețe incredibilă.. Iremediabil să nu-l iubești. Da, e chiar el.. Soarele.. Lumina mea.. A ta unde e? Îți spun eu.. e în tine, e în gândurile tale, în credința ta.. Soarele nu apare, dacă nu plouă, dacă nu e furtună, afară sau în sufletul tău.. Așa că nu te îngrijora.. EL apare!
