Podul spre situația de acum

  • Postat în Fapt divers
  • la 28-02-2023 09:53
  • 186 vizualizări
Podul spre situația de acum
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Podul spre situația de acum

Cazul fostului președinte Traian Băsescu revine ciclic la orizont, urmare unor conflicte de interese. Situația creată de mandatele „mitraliorului” va produce în continuare seisme puternice care se vor regăsi în luarea de la capăt a unor analize judiciare dovedind cât de degradat și incapabil este sistemul.

Perturbarea Justiției, transformarea ei într-o cloacă, scoaterea interesului public și a legalității au fost posibile sub accelerația nebună a fostului prim om în stat, nu doar un simplu protejat al unor grupuri de interese.

Cât de mult a reușit să subordoneze Justiția e prea puțin important față de dezordinea creată și de rețelele infracționale plantate în sistem, acesta fiind în continuare imposibil de reglementat față de dispozițiile legii și Constituției.

O mână de generali și colonei vinovați de fraudarea alegerilor, scoși din arhiva instanței, fără punerea în discuție a unui întreg sistem de tip mafiot care au făcut posibile faptele acestora, repetă dosarul „revoluției”.

Traian Băsescu, care a pierdut drepturile de președinte, de parcă ar fi fost singurul turnător și colaborator la Securitatea din RSR, pare a fi într-o misiune specială neîntreruptă, aspect care rezultă din situația sa recentă.

Atât de vocal altădată, ar putea oferi o interesantă bibliografie a infracționalității din sistem, aceasta fiind desigur unica sa apărare credibilă, în principiu redutabilă, care ar servi societății cu adevărat.

Omul, care este o placă turnantă a perturbării absolute a sistemului, își urmează fișa postului început cu informări pentru siguranța „statului”.

IOAN VIERU / http://cotidianul.ro/