Foto: Poliția din Bavaria
Poliția din Germania a cerut ajutor publicului pentru
identificarea unui copil, despre care se presupune că are 5-6 ani,
al cărui cadavru a fost găsit într-un râu în urmă cu mai bine de un
an, relatează BBC.
Cadavrul băiatului a fost descoperit în mai 2022, în
landul Bavaria. Polițiștii germani au apelat la Interpol, care a
publicat detalii despre caz, în speranța că va afla numele
băiatului și va determina „circumstanțele suspecte din jurul morții
sale”.
„Cineva, undeva, știe ceva despre băiatul acesta”, arată
Interpol. „Fie a fost victima traficului, fie a unei răpiri sau a
violenței”, a spus secretarul general al Interpol, Jurgen Stock,
adăugând că grupul este hotărât să „facă lumină asupra morții
sale”. Este pentru prima dată când Interpol publică o așa-numită
notificare neagră, prin care caută informații despre un cadavru
neidentificat, pentru un copil. De asemenea, marchează extinderea
unei campanii emblematice pe care organizația a lansat-o în mai,
numită Operațiunea Identify Me, prin care caută informații despre
22 de femei ucise în Europa și ale căror identități nu au fost
niciodată descoperite.
Notificările negre lansate în cadrul campaniei sunt în
mod normal difuzate numai pe plan intern, în rețeaua de forțe de
poliție a Interpolului din întreaga lume.
Interpol a precizat că trupul băiatului a fost găsit
învelit într-o folie, în Dunăre, prins cu o bucată mare de piatră
pentru a nu fi adus la suprafață, pe 19 mai 2022...citește mai
departe
Sursa: Digi24
Data: 30 august 2023