Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, la data de 29 noiembrie a.c., în timp ce acționau pe Drumul Național 1B, în localitatea Bucov, au depistat un autoturism al cărui conducător auto efectua transportat neautorizat de persoane.
Din verificările efectuate, s-a stabilit ca cei trei pasageri aflați în autoturism, urmau să fie transportați de la Bucov la Chițorani, contracost.
Conducătorul auto de 76 de ani, din comuna Bucov, a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 55, alin.3, lit. h, din Legea 38/2003 cu amendă în cuantum de 1.000 de lei.
De asemenea, i-a fost suspendat dreptul de utilizare a vehiculului pentru 6 luni, prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare.
Polițiștii din cadrul Poliției oraşului Boldești Scăeni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în oraș, la data de 29 noiembrie a.c, în jurul orei 08.00 au oprit, pentru control, un autoturism condus de către un bărbat de 35 de ani, din localitatea Bertea.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt.
IJP PRAHOVA
Foto ilustrativ