Polițiștii de penitenciare
blochează pușcăriile din cauza condițiilor insalubre de muncă, a
lipsei acute de personal și a scăderii siguranței
personale.
Sindicatele avertizează că
penitenciarele nu mai sunt centre de reabilitare, ci adevărate
“școli de criminalitate”, unde deținuții devin și mai violenți și
mai pregătiți să recidiveze.
Polițiștii de
penitenciare din Craiova și Vaslui refuză să mai intre în serviciu
marți, 15.10.2024, începând cu ora 07:00 și blochează timp de
câteva ore activitatea penitenciarelor, fiind
nemulțumiți că sunt furați, trădați de politicieni și obligați să
muncească în condiții insalubre de muncă, că sunt în număr
insuficient de personal și fără mijloace de siguranță, situație
care le pune în pericol sănătatea, integritatea corporală, dar și
viața. Zilnic, polițiștii de penitenciare sunt jigniți, amenințați
de către deținuți, iar lunar un polițist de penitenciare este
agresat fizic sau bătut la propriu.
Federația Sindicatelor din
Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) avertizează că,
în absența unor măsuri ferme și imediate, situația va escalada
rapid, punând în pericol nu doar personalul din penitenciare, ci și
societatea în ansamblu. “Nu suntem carne de tun
pentru deținuți”, susțin polițiștii de
penitenciare, care reclamă lipsa de reacție a Ministerului
Justiției și a Administrației Naționale a Penitenciarelor în fața
acestei crize instituționale.
În ciuda
numeroaselor apeluri la acțiune și fermitate din partea
angajaților, răspunsul administrației penitenciarelor a rămas la
nivel de măsuri “pe hârtie”, care nu reduc
agresivitatea deținuților și nu îmbunătățesc condițiile de muncă.
Sindicatele avertizează că penitenciarele, în forma
lor actuală, nu mai sunt centre de reabilitare, ci adevărate “școli
de criminalitate”, unde deținuții devin și mai violenți și mai
pregătiți să recidiveze, punând în pericol
societatea.
În timp
ce deținuții beneficiază de privilegii care sunt inaccesibile
pentru majoritatea cetățenilor de rând, polițiștii de penitenciare
sunt expuși constant riscului, fiind planificați în
posturi de pază, în care nu au posibilitatea să-și satisfacă
nevoile fiziologice de bază. În lipsa unui număr
suficient de angajați și a precarității mijloacelor de siguranță
adecvate, polițiștii sunt împinși să lucreze în condiții
periculoase, devenind astfel victime sigure ale agresiunilor
deținuților. În acest an un deținut i-a tăiat nasul
unui polițist la Penitenciarul București
Rahova. “Cât timp va mai dura până când un
deținut va ucide un polițist?”, se întreabă retoric sindicatele.
Ne trimiteți zilnic la moarte, fără să vă pese de noi și de
familiile noastre! - declară Cosmin Dorobanțu,
președintele FSANP.
https://www.fsanp.ro/politistii-de-penitenciare-blocheaza-puscariile-din-cauza-conditiilor-insalubre-de-munca-a-lipsei-acute-de-personal-si-a-scaderii-sigurantei-personale-furati-si-tradati-de-politicieni-angajatii-di/
|