
Deviza Poliția salvează vieți și prin donare ne-a unit astăzi, în cadrul unei noi companii de donare de sânge.
Salvăm zi de zi, prin activitățile din teren, iar azi, de Dragobete am ales să o facem și într-un alt mod.
Ne-am mobilizat pentru că știm că nevoia de sânge e permanentă, fără a avea o cauză anume, însă știm că ajutorul nostru va ajunge la cei care au nevoie de el și suntem siguri că va aduce vindecare.
Zeci de polițiști prahoveni au contribuit la refacerea rezervelor de sânge atât de necesare în spitalele din întreaga țară. Prin această acțiune, demonstrăm, încă o dată că protejarea și salvarea de vieți nu se rezumă doar la activitatea din teren, ci și la gesturi umanitare care pot face diferența dintre viață și moarte.
Au fost polițiști care s-au aflat la prima donare, dar cei mai mulți fac parte din categoria celor care oferă acest sprijin cu regularitate.
Din această a doua categorie, fac parte și Carmen și Remos, colegi încă din Școala de Agenți de Poliției Vasile Lascăr din Câmpina, promoția 2006, polițiști de 18 ani și soți, lucrând în cadrul Serviciului Cazier, respectiv în cadrul Poliției municipiului Ploiești, alegând azi nu doar să-și exprime dragostea unul față de celălalt, ci și față de ceilalți, oferind ajutor.
Carmen și-a exprimat gândurile referitoare la ziua de azi: Astăzi celebrăm dragostea și nu doar pe cea pe care eu și soțul meu ne-o purtăm cu respect, grijă și înțelegere, ci și pe cea pentru cei de lângă noi, care au cu adevărat nevoie. Sângele nostru să ajungă în inimile acestora și să le aducă un strop de speranță pentru mai bine!
Acțiunea de azi face parte dintr-o serie de inițiative organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, pentru sprijinirea comunității și încurajarea implicării civice.
Îndemnăm cât mai mulți cetățeni să urmeze acest exemplu și să doneze sânge, care în fapt, este un gest simplu, dar vital, de foarte multe ori.
Sursă:IJP PRAHOVA













