Polițiștii prahoveni printre copii, în programul ,,Săptămâna Altfel” (video)

 

Joi, 26 octombrie a.c., polițiștii Biroului Siguranța Școlară, cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, dar și polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, au organizat și desfășurat două acțiuni educativ-preventive în cadrul Școlii Gimnaziale Sfântul Vasile Ploiești și în cadrul Liceului Tehnologic Cioranii de Jos, cu elevi mai mici și mai mari.

În cadrul activităților au fost abordate mai multe teme, în funcție de vârstă, fiind  adresate elevilor de la clasele a III-a și până la a VIII-a. 

Prin laboratorul de educație rutieră, elevii de clasa a V-a, respectiv a a VI-a, ai unității de învățământ din Ploiești au învățat câteva semne noi de circulație, exprimându-și dorința de a obține permisul de conducere la vârsta necesară. 

Au fost abordate subiecte precum siguranța lor când sunt afa...