Polițiștii Secției nr. 3 de Poliție Ploiești au ajutat o familie nevoiașă

 

”OAMENII DIN SPATELE UNIFORMELOR

Un exemplu remarcabil de solidaritate și umanitate a fost oferit de polițiștii Secției nr. 3 de Poliție Ploiești care au demonstrat că adevărata vocație a unui om al legii nu se oprește la aplicarea regulilor, ci se extinde la susținerea celor mai vulnerabili membri ai comunității noastre.

Fapta lor recentă a subliniat încă o dată că o faptă bună nu are nevoie de un prilej anume pentru a fi înfăptuită.

Într-o zi obișnuită, un polițist de la Secția nr. 3 de Poliție Ploiești a descoperit o familie greu încercată de soartă: doi adulți și cinci copii cu vârste cuprinse între 3 și 9 ani, care se confruntau zilnic cu lipsurile materiale și cu greutățile vieții. 

Impresionați de povestea acestor micuți, polițiștii nu au stat pe gânduri.

 Fără a aștepta un