POLONIA PUNE PE JAR U.E. PRIN REFORMA JUSTITIEI: DEMOCRATIE vs.TRIBUNALOCRATIE!

  • Postat în Fapt divers
  • la 16-07-2017 06:37
  • 402 vizualizări
POLONIA PUNE PE JAR U.E. PRIN REFORMA JUSTITIEI: DEMOCRATIE vs.TRIBUNALOCRATIE!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Partidul de guvernare din Polonia, condus de Jaroslaw Kaczynski, a adoptat o lege care a pus imediat pe jar instituțiile europene, presa din Vest și Consiliul Europei. Este vorba despre modificarea regulilor de alegere a magistraților din Consiliul Național Judiciar, instituția omoloagă Consiliului Superior al Magistraturii din România. Până acum, membrii instituției, ce are ca principală atribuție nominalizarea magistraților care urmează să fie numiți oficial în funcție de președintele Poloniei, erau aleși pentru un mandat de patru ani de confrații lor. Noua lege prevede însă ca numirea a 15 dintre cei 25 de membri ai Consiliului Național Judiciar să se facă de către președintele camerei inferioare a parlamentului și un grup de 50 de deputați. Ca lucrurile să se întâmple cât mai repede, legea prevede că mandatul a 15 magistrați din CNJ va înceta la intrarea ei în vigoare și aceștia vor fi înlocuiți prin aplicarea noii proceduri.

Viceministrul Justiției din Polonia, Marcin Warchol, spune că în acest fel „judecătorii vor fi eliberați de presiunea superiorilor și de actuala patologie, unde promovările depind de bunele relații cu președinții de tribunale sau ale instanțelor superioare“. „Acum, cei cu mandat democratic vor numi magistrații“.

Fondul pe care se întâmplă aceste schimbări în Polonia este unul extrem de tensionat. Imediat după preluarea puterii, în 2015, partidul lui Jaroslaw Kaczynski a decis destituirea unor judecători de la Curtea Constituțională numiți de fosta putere liberală proeuropeană și modificarea structurii Curții. Curtea a decis că această măsură este neconstituțională. Comisia Europeană a criticat Polonia și a avertizat că schimbările acestea pot duce la apariția unui sistem paralel de justiție. Ministrul de Externe a replicat astfel în primăvara anului 2016: „Președintele Curții Constituționale îmi amintește de un ayatollah iranian“.

Apoi, fapt unic în UE, partidul de guvernare a decis ca ministrul Justiției, sulfurosul Zbigniew Ziobro, să cumuleze funcția cu cea de procuror general. Astfel, în Polonia, procurorul general este și ministru, și parlamentar, deci poate superviza și schimba deciziile în toate investigațiile procurorilor civili și militari.
Revenind la ultima modificare legislativă, ea a fost aspru criticată de Consiliul Europei, de Amnesty International și Fundația Helsinki pentru drepturile Omului. „Judecătorii care sunt critici la adresa puterii nu vor mai fi aleși în CNJ, iar gradul de independență al instituției se va reduce“. Replica amintitului ministru și procuror general Ziobro: „Vrem să terminăm cu corporatismul și să introducem oxigenul democrației aici. Pentru că Polonia este o democrație, nu o tribunalocrație“.

Legea adoptată de Seim va intra în vigoare dacă va fi promulgată de președintele Andrzej Duda, iar acesta, ca și premierul Beata Szydlo, este unul dintre oamenii de încredere ai lui Jaroslaw Kaczynski, care l-a ajutat să câștige prezidențialele din mai 2015. Comisia Europeană a avertizat că va începe proceduri de infringement împotriva Poloniei începând din 2016, însă până acum guvernul de la Varșovia a scăpat neatins, chiar și după refuzul de a accepta cotele de imigranți.


Din categoria:Politica

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente