.png)
Cred că da — dar cu o condiție
esențială: să te fi împăcat tu cu povestea. Nu cu persoana, nu cu
finalul, ci cu ceea ce a fost în tine și cu ce a rămas. Când nu mai
ai nimic de demonstrat, nici ție, nici ei, atunci binele pe care îl
dorești este pur. E o binecuvântare lipsită de greutate. Nu vine cu
speranța unei întoarceri, nici cu dorința de a „arăta” ceva. E doar
un „Să fii bine, om frumos”, spus cu inima liniștită.
Sau poate că și acel „bine” pe care i-l dorești
nu e în totalitate pur... Poate că, fără să vrei, în el mai
pulsează o fărâmă din ce a fost cândva. O amintire, o scenă, un
„dacă” nerostit. Poate că și bunătatea ta, deși sinceră, mai poartă
în ea o nuanță din ceea ce a însemnat acea persoană pentru tine la
un moment dat.
Pentru că oricât de mult ne-am dori să fim obiectivi, nu
suntem făcuți doar din rațiune. Suntem țesături de trăiri, de
legături invizibile care nu se taie, ci doar se transformă. Acel
bine pe care îl oferi poate nu e complet dezlipit de trecut. Poate
că încă e o formă de iubire, una mai matură, care nu cere, nu
așteaptă, nu revendică — dar care încă își amintește. .... Și poate
că nici nu e greșit. Poate că a fi binevoitor cu cineva pe care
l-ai iubit nu înseamnă să fii complet detașat, ci să accepți că
rămășițele trecutului pot coexista cu intenții sincere. Poate că
adevărata bunătate nu e rece și obiectivă, ci caldă și
asumată.
În fond, dacă binele pe care i-l dorești are în el o urmă din
ce a fost iubirea ta, dar tot e bine, tot e lumină... nu e asta,
până la urmă, o victorie a inimii?
Și totuși… rămâne întrebarea care răsare în minte ori de
câte ori trecutul te privește în tăcere:
Poți să-i spui cuiva pentru care ai avut sentimente același
lucru pe care i l-ai spune unui necunoscut sau unui amic care îți
cere un sfat? Poți cu adevărat să separi sfatul de poveste? Poți să
nu pui niciun filtru, nicio nuanță, nicio ezitare? Sau poate că, în
mod inevitabil, ceea ce ai trăit cu acea persoană îți va colora
cuvintele — fie cu o grijă în plus, fie cu o durere nespusă? Poate
că nu e vorba de a fi complet obiectiv, ci de a fi onest. Să
recunoști în tine ce simți, să înțelegi de unde vine sfatul tău și
să alegi, în ciuda emoției, intenția cea bună. Poate că adevărata
probă a maturității emoționale e să poți dărui un sfat sincer chiar
și acolo unde altădată ai dăruit inima. Fără să vrei nimic
înapoi.