Povestea industriașului Dumitru Mociorniță, de la copilul desculț la unul dintre cei mai bogați români din perioada interbelică.

Dumitru Mociorniță a rămas în istorie după ce a pus bazele unui business curat, după ce fabrica sa de încălțămite, construită pe un teren viran de la marginea Bucureștiului ajunsese un reper pentru România Interbelică.

A fost sărac și a învățat să traiască. I-a învățat și pe alții, dar nu i-a folosit la nimic. A fost industriașul român care și-a construit afacerea fără a se baza pe influență.

A murit însă în pușcăriile comuniste după ce a fost considerat exploatator. Povestea lui Mociorniță arată că în România interbelică, măcinată de mai multe scandaluri de corupție, în care apăreau nume ale altor industriași ai vremii, cum erau Nicolae Malaxa și Max Auschnitt, au existat oameni de afaceri care au reușit să facă afaceri cinstite.

Dumitru Mociorniță a învățat, s-a perfecționat, a avut noroc, s-a împrumutat, a construit și a produs. S-a axat pe industria pielăriei și după ce a reușit să devină unul dintre cei mai importanți producători de încălțăminte din România s-a gândit să se extindă per piața din estul Europei. Războiul i-a dat planurile peste cap.

De la Țintea, la Paris

Dumitru Mociorniță s-a născut în 1885 într-o familie săracă din Prahova și avea alți șase frați. A făcut școala primară în comuna natală, Țintea și se spune că învățătorul îl așeza în spatele clasei pentru că nu vea papuci în picioare.

La vârsta de 11 ani, Dumitru Mociorniță s-a mutat, la gazdă, în Ploiești pentru a continua studiile. A studiat apoi la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești și la Liceul Economic Kețulescu din Capitală.

Va termina liceul cu Magna cum Laude și se va remarca și la examenul de Bacalaureat. Așa a fost remarcat de Ion I. C. Brătianu care i-a oferit o bursă la Școala Superioară de Comerț din București, iar mai târziu la Școala Superioară de Industrie de la Paris.

Citiți și: Invenția care a schimbat nu doar fața automobilului: Cum a ratat România să producă Volkswagen la Craiova

Cel care l-au cunoscut l-au considerat autodidact. „Abilitatea de a extrage informații utile și de a le sintetiza o avea și în momentul în care purta o convorbire. Asculta cu atenție, punea întrebări rar, dar acestea erau întotdeauna la subiect. Autoeducația se reflecta nu numai în modul de a purta o convorbire dar și în vocabularul utilizat, modul de exprimare și comportament”, se arată pe mociornita.ro, un site dedicat personalității lui Dumitru Mociorniță.

Mociornăță și-a arătat spiritul antreprenorial încă din liceu,când își medita colegii. Cu banii obținuți își plătea cursuri de germană și franceză.

În perioada în care a studiat la Paris, Mociorniță a lucart la mai multe firme. În timpul sursurilor a fost interesat de experimentele managementului practicat de industriași la Taylor, Ford sau Krupp.

Mociorniță a fost avantajat și de practica din perioada studiilor. Practica din timpul școlii se făcea în întreprinderile textile din Franța, în construcții de mașini în Anglia și în industria chimica din Germania.

După studii a lucrat și ca reprezentant comercial al unei firme de produse chimice în portul Hamburg.

La întoarcerea în țară, Mociorniță va lucra la industriașului Prodanoff, prin intermediul căruia îl va cunoaște pe viitorul său socru, Grigore Alexandrescu. Acesta era un cunoscut industriaș al vremii, specializat în domeniul încălțămintei.

Luat „la ochi” de ruși

La vârsta de 24 de ani, în 1909 Dumitru Mociorniță a ajuns manager la întreprinderile lui Alexandrescu. Aici, Mociorniță pune în practică mare parte din cunoștințele manageriale dobândite în Franța și Germania.

Dar se apropie Primul Război Mondial, iar Mociorniță ajunge pe front. El va acționa atât pe front cât și în spatele acestuia, în Moldova, Basarabia și Transnistria.

Activitatea din primul Război i-a fost Recunoscută de Armata Română de la care a primit ordine și medalii. În schimb a rămas în atenția rușilor care nu îl vor uita nici după 1945 când au început colaborarea cu noua putere comunistă.

După război revine la fabrica socrului său dar încearcă și o colaborare cu fratele său, Gheorghe Mociorniță, care avea o afacere la Ploiești. Dumitru se simțea însă mult mai aproape de București unde avea ajutor de la Grigore Alexandrescu.

O decizie riscantă

Întors din armată Dumitru Mociorniță știa ce se cere în acea perioadă. Bocanci, șei pentru cai, scurte îmblănite pentru aviatori, costume pentru motocicliști sau haine de piele pentru polițiști. Asta îl face să se gîndească din ce în ce mai mult la propria afacere.

În aceste condiții industriașul riscă tot și în 1925 a înființat fabrica de încălțăminte Mociorniță. Fabrica a fost ridicată pe un teren viran la marginea Bucureștiului, pe strada Apele Minerale 25, în urma unui împrumut de 30 milioane lei. Atunci și-a ipotecat terenul, dar a închriat spații și de la vecini pentru a construi fabrica.

Ca o noutate pentru acea vreme, utilajele au fost luate în leasing din Germania și din Marea Britanie. Atfel areușit să creeze una dintre cele mai performante fabrici din domeniul pielăriei din perioada interbelică.

Citiți și: România milionarilor cu repetiție: Povestea de business a marilor averi, de la Malaxa la Ion Țiriac

În 1931 după încheierea ipotecii a înregistrat la la registrul comerțului prima Fabrică de Pielărie și Încălțăminte D. Mociorniță. Bazat pe cunoștințele din Franța și din Germania s-a gândit că pentru a avea succes are nevoie și de distribuție proprie. Fabrica avea depozite de desfacere în București, pe strada Carol, pe Calea Grivitei și pe șoseaua Mihai Bravu.

Mociorniță și-a extins punctele de desfacere și în provincie, la Cluj, Brașov, Craiova, Câmpulung, Roman, Tecuci, Târgoviște, Ploiești, Buzău și Galați.

Cea mai mare parte a profitului făcut de fabrică a fost investit. Extinderea a durat până în 1938, când au fost achziționate și ultimele terenuri. Visul lui Mociorniță era ca în afacere să fie tot timpul fiii săi.

În februarie 1942 a înființat societatea pe acțiuni „Pielăria și Confecțiunea Românească D. Mociorniță” unde îl numește director general pe fiul cel mare Dumitru Ioan Petre care îl secondase în toți anii în care a dezvoltat afacerea.

Tăvălugul comunist

Încă din perioada premergătoare războiului Dumitru Mociorniță începuse să aibă probleme de sănătate. Era suprasolicitat pe fondul pregătirilor de război dar și de pe urma comenzilor de echipament făcute de Armată.

Mociorniță începuse să le dea acțiuni și funcții și celorlalți fii ai săi. Avea cinci copii, trei băieți și două fete. După intrarea rușilor în țară și preluarea puterii de către comuniști, Mociorniță a refuzat să emigreze. Bolnav fiind a rămas în țară fiind îngrijit de fiica lui.

Citiți și: Guban Timișoara: Povestea unui brand care rezistă de 78 de ani și a trecut prin trei regimuri

Este condamnat însă la închisoare împreună cu fiul său Ioan Teodor. Dumitru Mociorniță moare răpus de boală și de condițiile din temniță în 1953.

Dumitru Mociorniță a fost cunoscut și ca un om de afaceri darnic, dar discret. A acordat donații în mai multe domenii. A trimis fonduri către spitlele Filaret, Bucur și Mociorniță ( de pe calea Șerban Vodă 220). A ajuta cu bani și bisericile. Înainte de a-și construi o vilă la Predeal a făcut foraje pentru apă potabilă și a făcut lucrări de canalizare pentru mica așezare de pe Valea Prahovei.