PRACTIC IDEI NR.06/2016

  • Postat în Mass Media
  • la 02-06-2016 17:38
  • 339 vizualizări
În luna iunie 2016, m-am gândit că ar fi foarte interesant să vă propun o incursiune la malul Mării Negre (mă rog aproape) şi să facem o incursiune în orăşelul lacului lui Tekir, sau Techirghiol aşa cum îl ştim cu toţii. Şi fiindcă şi redacţia "PRACTIC IDEI PENTRU CASĂ, GRĂDINĂ ŞI APARTAMENT" a fost de acord cu mine, începând de azi 02.06.2016 puteţi lectura, la paginile 76 & 77 un scurt articol despre această destinaţie turistică românească. Nu neg faptul că ar exista locuri mult mai spectaculoase pe litoralul românesc, însă Techirghiolul reuşeşte să fascineze prin simplitatea şi eleganţa lui şi tocmai de aceea mi-am luat libertatea să-i fac această promovare aici în revista "PRACTIC IDEI PENTRU CASĂ, GRĂDINĂ ŞI APARTAMENT". Şi fiindcă nu prea mai am destinaţii turistice despre care să vă povestesc luna aceasta mi-am propus o incursiune în dulcele târg al Ieşilor. Dacă această dorinţă a mea se va materializa cu o excursie, vă asigur că veţi afla într-un număr viitor din revista dumneavoastră preferată "PRACTIC IDEI PENTRU CASĂ, GRĂDINĂ ŞI APARTAMENT". În orice caz eu pot să vă asigur de faptul că ori de câte ori voi vizita un loc ce merită promovat mă voi prezenta în faţa domniilor voastre cu un material în care să vă povestesc despre acel loc.












Tocmai de aceea recomandarea mea călduroasă este să rămâneţi aproape de acest blog şi de revista dumneavoastră favorită "PRACTIC IDEI PENTRU CASĂ, GRĂDINĂ ŞI APARTAMENT"!!!
Later edit: între timp redacţia PRACTIC IDEI a plasat acest nou articol al meu şi pe siteul oficial al revistei https://www.practic-idei.ro/plaja-techirghiol/ totuşi, aşa cum se poate observa au împrumutat poze din mediul online şi nu din cele expediate de mine !!!

De același autor

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente