Evanghelia
Matei 4,
18-23
În vremea aceea, pe când umbla Iisus pe lângă
marea Galileii, a văzut doi fraţi: pe Simon, care după aceea a fost
numit Petru, şi pe Andrei fratele acestuia, care aruncau mreaja în
mare, căci erau pescari, şi le-a zis: veniţi după Mine şi vă voi
face pescari de oameni. Iar ei, lăsându-şi mrejele în clipa aceea,
au mers după Dânsul. De acolo, mergând El mai departe, a văzut alţi
doi fraţi: pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în
corabie cu Zevedeu, tatăl lor, cârpindu-şi mrejele, şi i-a chemat.
Iar ei, îndată lăsând corabia şi pe Zevedeu, tatăl lor, au mers
după Dânsul. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în
sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind
orice boală şi orice neputinţă în popor.
Arhimandritul Ilie Cleopa
- Predică la Duminica a II-a după Rusalii - a
Sfinţilor Români
”Veniți după Mine și vă voi face pescari de
oameni“ (Matei 4, 19)
Iubiți credincioși,
Astăzi, când Sfânta Evanghelie vorbește de
chemarea celor dintâi ucenici ai lui Hristos, am socotit de
cuviință să vorbesc despre chemarea lui Dumnezeu adresată
oamenilor.
Să știți că chemarea lui Dumnezeu este de multe
feluri și cu multe planuri dumnezeiești. Uneori Dumnezeu cheamă la
sine pe toți când zice: “Întoarceți-vă către Mine și veți fi
mântuiți, voi cei ce locuiți cele mai îndepărtate meleaguri ale
pământului. Eu sunt Dumnezeu tare și nu este altul“ (Isaia 45, 22).
În alt loc zice: “Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și
Eu vă voi odihni pe voi“ (Matei 11, 28). Iarăși vedem că chemarea
lui Dumnezeu este adresată mai ales celor păcătoși, după cuvântul
care zice: “N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la
pocăință“ (Marcu 2, 17; Luca 5, 32).
Mijloacele prin care Dumnezeu cheamă pe oameni la
mântuire sunt felurite. Chemarea dumnezeiască cea mai mare și mai
aleasă s-a făcut prin Iisus Hristos, după cum a proorocit Isaia,
zicând: “Neamurile care nu Te știau pe Tine Te vor chema și
popoarele care nu Te cunoșteau la Tine vor alerga“ (Isaia 55, 5).
Sau când zice: “Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi
trage pe toți la Mine“ (Ioan 12, 32). Zice și marele Apostol Pavel:
“Prin Care am luat har și apostolie, ca să aduc, în numele Său, la
ascultarea credinței, toate neamurile, între care sunteți chemați
și voi ai lui Iisus Hristos“ (Romani 1, 5-6). Chemarea oamenilor la
mântuire se face prin Duhul Sfânt cu multă răbdare, după mărturia
care zice: “Și Tu i-ai îngăduit pe ei ani mulți și le-ai deșteptat
luarea-aminte prin Duhul Tău și prin proorocii Tăi, dar ei nu și-au
plecat urechea“ (Neemia 9, 30).
Dumnezeu cheamă pe oameni la pocăință și prin
prezența zidirilor Sale căci zice: “Cerurile spun slava lui
Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria“ (Psalm 18,
1).
Mulți oameni înțelepțiți de Dumnezeu, văzând
frumusețea și armonia minunată a zidirilor, au ajuns la cunoașterea
Ziditorului a toate, căci întreaga creație mărturisește că este
opera mâinilor lui. Aceasta o spune și Sfântul Apostol Pavel
zicând: “Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii,
înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire,
așa ca ei să fie fără cuvânt de apărare“ (Romani 1, 20). Iar
Solomon zice: “Căci din mărimea și frumusețea făpturilor poți să
cunoști bine, socotindu-te, pe Cel ce le-a zidit“ (Înțelepciunea
lui Solomon 13, 5).
Este încă o chemare a lui Dumnezeu după alegere,
cum spune Sfântul Pavel: “Pe care i-a hotărât mai înainte, pe
aceștia i-a și chemat și pe care i-a chemat, pe aceștia i-a și
îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceștia i-a și preaslăvit“
(Romani 8, 30). Dar să nu înțelegem greșit, că Dumnezeu pe care mai
înainte i-a hotărât pe aceștia i-a chemat și i-a îndreptat. Această
chemare după alegere nu o face Dumnezeu fără voia omului. El fiind
Atotștiutor și cunoscător de inimi, cheamă pe aceia care sunt
vrednici de chemare, adică pe acei pe care mai înainte îi vede că
vor voi să-I urmeze și să facă poruncile Lui, pentru că Dumnezeu nu
mântuiește pe om fără de om, fără voința lui. Dumnezeu voiește, “ca
toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină“
(I Timotei 2, 4).
Harul lui Dumnezeu nu silește pe nimeni. Oamenii
au libertatea să-l primească și să conlucreze cu Harul sau să-l
respingă. Cei dintâi se mântuiesc, ceilalți nu. Auzi ce zice: “Iată
stau la ușă și bat. De va auzi cineva glasul Meu și va deschide
ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine“ (Apocalipsa
3, 20). Așadar, să înțelegem că deși oamenii nu se pot mântui
singuri, ci prin Har, totuși mântuirea lor atârnă de libertatea
lor, ca să lase să pătrundă Harul lui Dumnezeu întru ei sau nu, și
să se mântuiască sau nu. Deci, să se știe clar că “Dumnezeu
mântuiește sau osândește pe oameni, după faptele lor“ (Psalm 61,
11; Înțelepciunea lui Isus Sirah 35, 22; II Regi 3, 39; Iona 4, 11;
Pilde 24, 12; Ieremia 32, 19; Iezechiel 33, 20; Romani 2, 6).
Vederea de mai înainte a lui Dumnezeu nu înrâurește libertatea
oamenilor.
Am însemnat aceasta aici pentru a ști că chemarea
și alegerea oamenilor spre mântuire, nu se face de Dumnezeu fără
voia lor, după cum afirmă unii. Marele Apostol Pavel ne spune:
“Rugați-vă să fiți vrednici de chemarea voastră“ (II Tesaloniceni
1, 11) Cu alte cuvinte ne spune să nu fim nepăsători față de
chemarea lui Dumnezeu, ci să unim voia noastră cu voia Lui și să
lucrăm cu frică și cutremur la mântuirea noastră, precum ne învață
același mare Apostol (Filipeni 2, 12; I Corinteni 15, 10; Matei 5,
17).
Dar la ce cheamă Dumnezeu? La această întrebare
vom răspunde cu cuvintele dumnezeieștii Scripturi. Dumnezeu ne
cheamă la pocăință (Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 31-32);
Dumnezeu ne cheamă la împăcare cu El (Isaia 27, 5; II Corinteni 5,
20); Dumnezeu ne cheamă la sfințenie (Romani 1, 7; I Corinteni 1,
2; I Tesaloniceni 4, 7; I Petru 1, 15); Dumnezeu ne cheamă de la
întuneric la lumină (Fapte 26, 18; I Petru 2, 9); Dumnezeu ne
cheamă din moarte la viață (Ioan 5, 24); Dumnezeu ne cheamă la pace
(I Corinteni 7, 15; Coloseni 3, 15); Dumnezeu ne cheamă la
cuminecarea cu Hristos (I Corinteni 1, 9); Dumnezeu ne cheamă la
slava cea veșnică a lui Hristos (Romani 8, 29-30; II Tesaloniceni
2, 14); Dumnezeu ne cheamă la mântuirea de veci (Evrei 9, 15)
Dumnezeu ne cheamă la Împărăția și slava Lui (I Tesaloniceni 2,
12); Dumnezeu ne cheamă la viața cea veșnică (I Timotei 6,
12).
Iată, iubiți credincioși, la câte fericiri și
bunătăți veșnice ne cheamă pe noi Bunul nostru Dumnezeu. Oare câtă
datorie avem noi păcătoșii, a-L iubi și a-L asculta pentru a
dobândi atâtea nenumărate bunătăți și fericiri, la care El ne
cheamă din a lui nemărginită milă și bunătate fără de
asemănare!
În cele ce urmează să vedem ce rele îi așteaptă pe
acei care resping chemarea lui Dumnezeu. Cei care resping chemarea
lui Dumnezeu se depărtează de harul Lui (Iezechiel 3, 27; 12, 2-5;
Matei 10, 14; Luca 9, 5; 10, 10-14). Cei ce resping chemarea lui
Dumnezeu ajung la orbire duhovnicească (Fapte 28, 24-27; Romani 1,
21; 11, 7-10). Cei ce nu ascultă și resping chemarea lui Dumnezeu
ajung la rătăcire (Isaia 66, 4; II Tesaloniceni 2, 10-11). Cei ce
resping chemarea lui Dumnezeu se vor pedepsi vremelnic (Isaia 65,
12; Ieremia 6, 16); cei ce resping chemarea lui Dumnezeu ajung la
depărtare de El (Romani 1, 24; 1, 32).
Iubiți credincioși,
Până aici v-am vorbit despre chemarea, în general,
pe care o face Dumnezeu către tot omul, căci nu este om care să nu
aibă pe pământ o chemare dumnezeiască. Însăși nașterea noastră
trupească, adică chemarea din neexistență la viață este o chemare a
lui Dumnezeu, căci nimeni nu se naște fără voia și pronia Lui. Apoi
fiecare om este chemat sau rânduit de sus să aibă un rol, o menire
în viața aceasta. Unul este chemat să fie tată sau mamă de copii.
Altul este chemat să lucreze cu mâinile sau cu mintea, să
îngrijească pe bolnavi, să învețe și să educe pe oameni, să conducă
popoare, să facă opere de binefacere, să slujească într-un fel
societatea în care trăiește.
Pe lângă această chemare firească, Dumnezeu
adresează fiecărui om și o chemare duhovnicească, de a cărei
împlinire sau respingere depinde mântuirea sau osânda noastră.
Astfel Dumnezeu ne cheamă la credință, la pocăință, la rugăciune,
la împlinirea faptelor bune, la o adevărată trăire în Hristos,
adică la sfințenie și desăvârșire, după cuvântul Sfântului Duh care
zice: “Fiți sfinți, precum și Eu sunt sfânt! Fiți sfinți, că Eu,
Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt“ (Levitic 19, 2; 11,
44).
Dar Dumnezeu cheamă pe unii oameni cu viață sfântă
la împlinirea unei misiuni dumnezeiești speciale, mult mai înalte
pe pământ. Așa au fost chemați și aleși în Vechiul Testament regii
și profeții, iar în Noul Testament apostolii, episcopii, preoții,
mucenicii și toți sfinții.
În Sfânta Evanghelie de astăzi ni se vorbește
despre chemarea primilor patru apostoli. “Pe când umbla Iisus pe
lângă Marea Galileei a văzut doi frați, pe Simon ce se numește
Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci
erau pescari. Și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari
de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele au mers după El. De acolo
mergând mai departe, a văzut alți doi frați pe Iacob al lui
Zevedeu, și pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor,
dregându-și mrejele și i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia și
pe tatăl lor, au mers după El“ (Matei 4,
18-22).
Erau multe corăbii cu pescari galileeni pe mare,
dar Hristos Mântuitorul lumii numai pe unii i-a chemat la Sine,
pentru această chemare și misiune dumnezeiască, de a-I fi martori
ai Învierii, apostoli și propovăduitori ai Sfintei Evanghelii “până
la marginile pământului“.
I-a chemat dintr-o corabie pescărească în altă
corabie, duhovnicească. Din corabia grijilor pământești, în corabia
Duhului Sfânt, care este Biserica pe care avea s-o întemeieze
Hristos. Până la această chemare, cei patru ucenici își împlineau
chemarea cea dintâi, lucrând cu mâinile lor ca să trăiască. Acum
însă au fost chemați și aleși de Fiul lui Dumnezeu ca să fie
pescari ai lumii, "vânători de oameni", vestitori ai Sfintei
Evanghelii, întemeitori ai Bisericii lui Hristos pe pământ. Aceasta
este o chemare cu totul dumnezeiască, rânduită la anumite vremi și
adresată numai celor sfinți și aleși, pentru a conlucra prin harul
Duhului Sfânt la descoperirea voii lui Dumnezeu și la mântuirea
oamenilor.
N-a chemat Hristos la apostolat, nici oameni
bogați, nici învățați, nici cunoscuți și cinstiți. A chemat
pescari, oameni săraci și fără învățătură, oameni smeriți și curați
la suflet, ca să smerească pe cei mândri, să mustre pe cei
necredincioși și să ridice pe cei căzuți în întunericul
necunoștinței de Dumnezeu. I-a chemat Hristos la sine goi,
cerându-le să se lepede de cele pământești, de avere, de rude, de
prieteni, de trufia acestei vieți și să-I fie ucenici, apostoli,
mărturisitori și împreună lucrători la înnoirea lumii. A chemat
Hristos pe cei mai smeriți și curați la suflet, dezbrăcați de toate
grijile trecătoare, ca să-i poată fi ucenici credincioși gata să-și
dea viața pentru El.
Vedeți pe cine cheamă și alege Hristos? Vedeți ce
fel de chemare le face și ce le promite? Vă voi face vânători de
oameni! Nu le promite averi și cinste pe pământ. Ci, dimpotrivă, le
spune cu alt prilej că veți fi urâți de toți oamenii pentru numele
Meu. Iar cei patru ucenici galileeni nu se tem, nu se împotrivesc
Duhului Sfânt, nici nu se duc mai întâi la ai lor să-și ia rămas
bun, ci “îndată, lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după“ El
(Matei 4, 22). Vedeți ascultare fără condiții? Vedeți credință
simplă și curată la cei de jos? Vedeți lepădare de sine la
apostoli? Părăsesc hotărâți toate și intră cu curaj în școala lui
Hristos, cea mai înaltă școală din toată lumea și din toate
timpurile.
Aici aveau să învețe Petru și Andrei, Iacob și
Ioan și ceilalți ucenici, episcopi și preoți, tainele credinței în
Dumnezeu, puterea rugăciunii, adâncul smereniei, tăria blândeții,
înțelepciunea Duhului, râvna apostoliei și îndrăzneala mărturisirii
evangheliei lui Hristos. Aici aveau să învețe cea mai înaltă
teologie a Duhului Sfânt și meșteșugul vânării sufletelor omenești.
Căci nimic nu este mai greu decât să câștigi suflete pentru
împărăția cerurilor. Nimic nu este mai greu pentru slujitorii
Bisericii lui Hristos, decât să transforme sufletele oamenilor.
Adică să facă din răi, buni; din necredincioși creștini adevărați;
din desfrânați și bețivi, oameni pocăiți; din pescari, ucenici și
din fricoși, mărturisitori și mucenici.
Apoi vedeți că apostolii și slujitorii Evangheliei
nu se cheamă și nu se aleg singuri. Ci Domnul îi cheamă, îi alege,
îi învață, îi întărește suflă peste ei Duhul Sfânt și numai după
aceea îi trimite să vestească cuvântul mântuirii în toată lumea.
Fără o asemenea chemare, fără vocație pentru preoție, fără o viață
sfântă, curată și plăcută lui Dumnezeu, nimeni să nu îndrăznească
să intre în preoție și să slujească cele sfinte în biserică, cu
nevrednicie, ca nu cumva și pe sine să se osândească și pe
credincioși să-i smintească și să-i piardă. Iar chemarea pentru
preoție o poate descoperi numai duhovnicul în scaunul de
spovedanie.
Din Evanghelia de astăzi vedem că nici
predicatorii sectelor și a tot felul de grupări religioase nu au
chemare și o alegere specială. Căci nimeni nu i-a chemat, nimeni nu
i-a sfințit suflând peste ei harul Duhului Sfânt, nimeni nu i-a
trimis în lume să predice după mintea lor Evanghelia mântuirii. De
aceea, nu trebuie să ascultăm decât de adevărații preoți și
slujitori ai Bisericii lui Hristos, care sunt urmașii direcți ai
Sfinților Apostoli, prin hirotonie canonică, adică prin punerea
mâinilor episcopilor și rânduiți ca preoți în satele și bisericile
ortodoxe.
Iubiți credincioși,
Dacă toți avem o chemare și o misiune de la
Dumnezeu pe pământ, să vedem ce chemare anume avem fiecare dintre
noi și dacă ne-o împlinim cum trebuie cu adevărat. Cei mai mulți
credincioși sunteți căsătoriți și aveți familie și copii. Vă
împliniți cum se cuvine datoria de creștini ortodocși și cea de
părinți? Veniți regulat în sărbători la biserică? Vă rugați acasă
cu copiii dumneavoastră? Vă spovediți regulat în sfintele posturi?
Iertați pe cei ce v-au supărat? Aveți smerenie, credință tare în
Dumnezeu și răbdare în necazurile vieții? Vă împliniți datoria de
soți, născând copii, așa cum ați făgăduit-o la cununie, nu îi
ucideți? Vă creșteți copiii în frică de Dumnezeu, sau îi lăsați de
capul lor?
Iată câte întrebări se pun celor căsătoriți, de la
care Dumnezeu așteaptă tot atâtea răspunsuri. La fel și cei
necăsătoriți, văduvele și bătrânii sunt întrebați de Hristos dacă
merg regulat la biserică, dacă duc viață curată, dacă se roagă și
citesc cărți sfinte, dacă se spovedesc și se împărtășesc cu Trupul
și Sângele Domnului.
Astăzi, mai mult ca oricând, ne cheamă Hristos la
pocăință, la biserică, la faptele bune care ne aduc bucuria
mântuirii. Fiecare dintre noi să ne deschidem inima, pentru
Dumnezeu, pentru Evanghelie, pentru o viață creștinească mai
înaltă, mai curată, cât mai sfântă. Apoi să ne cercetăm dacă am
făcut, sau nu, măcar o parte din sfintele noastre datorii
creștinești, dacă ne-am împlinit menirea pentru care am fost
creați.
Să rugăm pe Mântuitorul să ne lumineze și să ne
ajute a ne împlini cu sfințenie marea noastră chemare de creștini
și fii ai Bisericii lui Hristos. Amin.
Sursa: Doxologia
