PREDICATORUL TURC FETULLAH GULEN CERE ANCHETA INTERNATIONALA PENTRU PUCIUL ESUAT DIN TURCIA!

  • Postat în Fapt divers
  • la 19-07-2017 07:44
  • 435 vizualizări
PREDICATORUL TURC FETULLAH GULEN CERE ANCHETA INTERNATIONALA PENTRU PUCIUL ESUAT DIN TURCIA!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Predicatorul turc Fethullah Gülen, care trăieşte în Statele Unite şi pe care Ankara îl desemnează drept organizatorul tentativei de lovitură de stat de la 15 iulie 2016, a declarat marţi că el nu crede în extrădarea sa în Turcia, într-un interviu pentru postul de televiziune France 24, relatează AFP.

”Eu nu iau în serios această ameninţare, pentru că oricare ar fi opinia personală (a preşedintelui american Donald Trump), eu nu cred că el va risca să păteze reputaţia Statelor Unite în lume pliindu-se cererilor nerezonabile ale preşedintelui turc (Recep Tayyp Erdogan)”, a declarat el.

”Deci, nu sunt îngrijorat de această posibilitate”, a conchis Gülen, ale cărui afirmaţii în turcă au fost traduse în franceză.

Ankara, care a marcat pe 15 iulie un an de la puciul eşuat, cere extrădarea predicatorului, acuzat că se află în spatele tentativei militare de răsturnare a regimului Erdogan, şi-i vizează pe susţinătorii săi într-o epurare fără precedent. Peste 50.000 de persoane au fost arestate, iar peste 100.000 destituite sau suspendate din funcţii.

”Erdogan încearcă să folosească puciul eşuat să-mi persecute şi mai mult mişcarea” Hizmet (Serviciu, în turcă), a spus predicatorul, care a îndemnat la înfiinţarea unei comisii internaţionale de anchetă, din care să facă parte ”membri NATO, Curţii Penale Internţaionale (CPI) şi Parlamentului European (PE)”.

”El (Erdogan) trebuie să-i lase să efectueze o anchetă. Dacă vor găsi ceva, oricât de infim despre mine (şi tentativa de lovitură de stat), atunci singur voi cumpăra bilet şi voi părăsi această ţară”, a dat asigurări Gülen.


Din categoria:Politica