Ghișeu unic pentru investiții și termene clare pentru avize, în sprijinul dezvoltării locale
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, a convocat miercuri, 19 iunie 2025, o întâlnire de lucru la sediul Instituției Prefectului, reunind instituțiile cu rol avizator și profesioniștii din domeniul urbanismului și construcțiilor, în vederea susținerii investițiilor finanțate din fonduri europene.
Împreună cu arhitectul-șef al județului Bihor, reprezentant al Consiliului Județean, prefectul a discutat cu reprezentanți ai serviciilor publice deconcentrate, ai Ordinului Arhitecților din România – Filiala Bihor, arhitecți colaboratori ai UAT-urilor și membri ai asociațiilor de dezvoltare intercomunitară. Tema centrală: noile prevederi introduse de Ordonanța de Urgență nr. 31/30 aprilie 2025, care simplifică semnificativ procedurile din urbanism și construcții.
Printre cele mai importante schimbări aduse de actul normativ se regăsesc:
-
introducerea principiului avizării tacite,
-
eliminarea avizării în cascadă,
-
termene clare pentru înscrierea documentațiilor pe ordinea de zi și emiterea avizelor,
-
sancțiuni pentru depășirea termenelor legale,
-
regim de urgență pentru investițiile finanțate prin PNRR.
În cadrul întâlnirii, prefectul a anunțat instituirea unui ghișeu unic pentru avizare la nivelul județului Bihor, prin Ordin al Prefectului, cu scopul de a accelera colaborarea interinstituțională.
„Experiența mea de viceprimar al municipiului Oradea m‑a învățat că investițiile, publice sau private, pot fi sporite dacă procesul de avizare se desfășoară fluent. Ca Prefect, obiectivul meu prioritar este să ușurez colaborarea inter-instituțională, astfel încât termenele maxime să fie respectate cu strictețe, iar acolo unde analiza nu presupune un timp îndelungat, avizele să fie eliberate rapid”, a declarat prefectul Marcel Daniel Dragoș.
Fără taxe de analiză pentru proiectele publice
O altă prevedere esențială a OUG 31/2025 este scutirea completă de taxe de analiză pentru proiectele finanțate din fonduri publice, inclusiv PNRR. Concret, pentru lucrările de construcții noi sau intervenții la clădiri existente, documentațiile vor fi analizate și avizate fără perceperea de taxe sau tarife, indiferent de natura lor.
În plus, dacă proiectele suferă modificări ulterioare sau documentațiile trebuie revizuite, taxele achitate la prima depunere rămân valabile, conform art. 56 alin. (31) din actul normativ.
Primăriile, încurajate să valorifice noul cadru legal
În sprijinul unei implementări rapide și eficiente, Instituția Prefectului a transmis recent o circulară tuturor primăriilor din județul Bihor, prin care le informează despre facilitățile legislative și le îndeamnă să valorifice aceste oportunități pentru:
-
actualizarea planurilor urbanistice,
-
accelerarea proiectelor de dezvoltare locală.
„Este momentul ca administrațiile locale să profite de cadrul legal favorabil pentru a impulsiona proiectele de construcții care contribuie la dezvoltarea comunităților din județ”, a transmis prefectul.