Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, că Guvernul ar putea să acorde Casei Regale statut de utilitate publică, dar s-a exprimat încă o dată împotriva acordării altor beneficii urmașilor Regelui Mihai I, menționând că urmașii celorlalți șefi de stat nu au, potrivit legii, astfel de drepturi.
”Eu mi-am exprimat un punct de vedere personal. Încă nu este un punct de vedere la Guvern,încă nu a ajuns pe ordinea de zi. Probabil că va fi ceva de genul următor: utilitate publică pentru Casa Regală da, pentru fundație. În ceea ce privește dtrepturile urmașilor, ca și la urmașii șefilor de stat… Păi nici la alți șefi de stat nu avem aceste drepturi”, a declarat Mihai Tudose.
El a reluat teza potrivit căreia statul ar trebui să recupereze Palatul Elisabeta.
”În ceea ce privește Palatul Elisabeta să aibă statul și folosința pentru că sunt o mulțime de întrebuințări pentru acest palat, Casa Regală având și alte domenii regale în toată țara”, a adăugat premierul Tudose.
Autoritatea publică responsabilă pentru acordarea statutului de utilitate publică este Guvernul României, prin Secretariatul General, care, prin hotarare de guvern, acordă acest statut.
Din categoria:Politica