PREMIERUL SORIN GRINDEANU A INCHIS ROBINETUL CU BANI AL APROPIATEI LUI DRAGNEA SEVIL SHHAIDEH!

  • Postat în Fapt divers
  • la 18-06-2017 14:07
  • 445 vizualizări
PREMIERUL SORIN GRINDEANU A INCHIS ROBINETUL CU BANI AL APROPIATEI LUI DRAGNEA SEVIL SHHAIDEH!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Premierul Sorin Grindeanu a acuzat-o duminică pe Sevil Shhaideh că nu a făcut nimic timp de 5 luni în cazul programului PNDL 2 și a anunțat că i-a demis pe toți secretarii din Ministerul Dezvoltării, pentru ca Shhaideh să nu mai poată semna nimic, nici prin interpuşi.

„Programul Naţional de Dezvoltare Locală, faza a doua, este unul din obiectivele mele şi ale noastre principale, ca premier. În ultimele luni, am avut foarte multe întâlniri cu primari de comune, de oraşe, de municipii, cu preşedinţi de consilii judeţene, pentru a-i asculta şi a găsi împreună soluţiile pentru ca PNDL 2 să fie un succes şi să aducă dezvoltare în România. Din păcate, doamna ministru Sevil Shhaideh, în coordonarea căreia se află acest program extrem, extrem de important, a avut la dispoziţie cinci luni să facă ceva şi nu a făcut nimic. Acum o lună şi jumătate am avertizat-o că sunt întârzieri şi că primarii încep să îşi piardă răbdarea. Nu m-a ascultat! Acum două zile am avertizat-o şi public, aici, în sală, că sunt întârzieri nepermise. A doua zi după avertismentul meu public şi-a amintit brusc de PNDL şi a dat comunicat că îi va da drumul.
Trăim o perioadă în care nu-mi doresc ca un program de asemenea importanţă să fie folosit în scopuri politice. Pentru a înlătura orice fel de umbră de îndoială, am hotărât următoarele: înainte de asta vreau să vă spun că nu accept ca acest program să fie folosit în scopuri politice şi nu am de gând să tolerez aşa ceva. Şi tocmai pentru a înlătura orice umbră, aşa cum am spus, am semnat astăzi ordinele de demitere pentru toţi secretarii de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru secretarul general şi pentru secretarii generali adjuncţi. De azi, doamna Sevil Shaiddeh nu mai poate semna, nici dumneai, nici prin interpuşi, niciun fel de act care să aibă legătură cu PNDL. Am făcut acest demers pentru a bloca eventualele abuzuri şi nu pentru a bloca programul. Acesta trebuie să continue şi vă asigur că acest lucru se va întâmpla cât de curând, dar doar cu respectarea legii”, a spus premierul într-o scurtă declarație la Palatul Victoria.

Grindeanu a mai precizat că luni o așteaptă la discuții pe această temă pe Sevil Shhaiheh, ca să-i comunice stadiul tuturor programelor aflate în prezent în derulare.

„Ştiu că este un om care, în final, va respecta legea”, a conchis premierul.


Din categoria:Politica

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente