Decizia lui Donald Trump de retragere a Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice cu intenția declarată de a renegocia încinge relațiile cu Europa deja deteriorate în urma summit-ului NATO de la Bruxelles.
Într-o primă reacție la anunțul lui Trump, liderii Germaniei, Franţei şi Italiei au anunțat că refuză orice renegociere a tratatului climatic.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi premierul Italiei, Paolo Gentiloni, au transmis într-un comunicat comun că au luat notă „cu regret” de hotărârea Statelor Unite de retragere din Acordul climatic.
„Acordul climatic este un element central în cooperarea ţărilor noastre, pentru combaterea eficientă şi în timp util a schimbărilor climatice. Acordul este ireversibil şi credem cu fermitate că nu poate fi renegociat”, au precizat Merkel, Macron şi Gentiloni, dând asigurări că vor implementa prevederile tratatului şi că vor intensifica eforturile pentru ajutarea ţărilor sărace.
Emmanuel Macron și Angela Merkel au avut o convorbire telefonică pe această temă, în care au „confirmat angajamentul lor comun și ferm pentru a pune în aplicare Acordul de la Paris” privind schimbările climatice, a declarat joi seara o sursă din cadrul președinției Franței, citată de AFP. De asemenea, în cursul acestei convorbiri, cei doi lideri și-au manifestat dorința de a îl „apăra pe scena internațională”, a precizat sursa.
Totodată, Emmanuel Macron, s-a adresat joi seară în engleză americanilor pe care i-a îndemnat „să redea măreția planetei noastre”, parafrazând sloganul lui Donald Trump, „Să facem America măreață din nou”.
Într-o declarație făcută de la Palatul Elysee mai întâi în franceză, apoi în engleză într-o versiune ușor diferită, liderul francez a afirmat că „împărtășim cu toții aceeași responsabilitate” pentru planetă. El l-a acuzat astfel pe liderul de la Washington că a comis „o greșeală pentru viitorul planetei noastre”, pentru că „nu există o planetă B”. Franța „nu va negocia un acord mai puțin ambițios” pentru a lupta împotriva încălzirii climei, a tramsmis Macron.
La rândul său, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a calificat joi seară ca „profund greșită” decizia lui Donald Trump.
„O decizie profund greșită”, a scris Juncker pe Twitter în engleză și germană la scurt timp după anunțul liderului de la Casa Albă.
Tot joi, Jean-Claude Juncker a acuzat că Donald Trump „nu înţelege bine” termenii Acordului Paris, susținând că Statele Unite nu se pot retrage brusc din acord. „Europa are obligaţia să spună: lucrurile nu sunt în acest fel. Americanii pur şi simplu nu se pot retrage din Acordul climatic. Domnul Trump crede asta pentru că nu cunoaşte detaliile”, a declarat Jean-Claude Juncker. „Am încercat să îi explicăm domnului Trump la summitul G7 de la Taormina în propoziţii clare. Se pare că încercarea noastră a eşuat, dar legea este lege şi trebuie respectată. Nu orice lege şi nu orice acord internaţional este ştire falsă, trebuie respectată”, a spus Juncker, subliniind că un stat poate ieşi din Acordul de la Paris abia în „trei-patru ani”.
Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a transmis: „Acordul de la Paris trebuie să fie respectat. Este o chestiune de încredere. Acordul de la Paris este viu și îl vom duce la bun sfârșit, cu sau fără administrația americană”.
Guvernul belgian a apreciat că această decizie „iresponsabilă (…) aduce atingere cuvântului dat”.
„Decizia Statelor Unite nu trebuie să frâneze mobilizarea noastră în favoarea luptei împotriva încălzirii climei. Trebuie să ne dublăm eforturile pentru a face ca marile puteri să își reafirme angajamentele asumate”, a declarat premierul belgian, Charles Michel, într-un comunicat.
Ruperea acordului a generat reacții nu doar în Europa.
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau i-a transmis joi președintelui american, într-o convorbire telefonică, „decepția sa” după ce liderul de la Casa Albă a decis să retragă SUA din acordul de la Paris privind clima, informează vineri AFP.
Premierul canadian a exprimat totodată „voința fermă a Canadei de a lucra la nivel internațional pentru a lupta împotriva schimbării climatice”.
„Suntem profund dezamăgiți că guvernul federal al Statelor Unite a decis să se retragă din acordul de la Paris”, a anunțat Justin Trudeau într-un comunicat.
Calificând drept „dezolantă” decizia americană, Trudeau a asigurat că țara sa „va continua să lucreze cu SUA la nivel de state, precum și cu alți actori americani, pentru a lupta împotriva schimbării climatice și a promova dezvoltarea curată”.
Purtătorul de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric, a afirmat că decizia americană de a se retrage din Acordul de la Paris privind schimbările climatice reprezintă o „mare decepție”.
„Este esențial ca Statele Unite să își păstreze un rol conducător în dosarele despre mediul înconjurător”, a adăugat el, subliniind dorința secretarului general Antonio Guterres de „a dialoga cu guvernul american și cu toate părțile implicate din Statele Unite”.
„Transformarea prevăzută în Acordul de la Paris este deja în curs”, a subliniat purtătorul de cuvânt.
Antonio Guterres, a subliniat el, „are încredere în orașele, statele și întreprinderile din Statele Unite pentru a continua — împreună cu alte țări — (…) să acționeze în favoarea unei creșteri economice durabile și cu emisii reduse de carbon care va crea locuri de muncă de calitate și piețe de desfacere și va asigura prosperitatea în secolul al 21-lea”.
Și fostul lider american Barack Obama a comentat retragerea SUA din Acordul de la Paris, susținând că ”naţiunile care rămân în Acordul de la Paris vor fi naţiunile care vor culege roadele prin crearea de locuri de muncă şi industrii”.
Obama și-a exprimat speranţa că statele, oraşele americane şi mediul de business vor interveni pentru a proteja planeta în beneficiul generaţiilor viitoare.
”Eu cred că Statele Unite ale Americii ar trebui să se afle în frunte. Însă chiar şi în absenţa leadershipului american, chiar dacă această administraţie se alătură unei mâini de naţiuni care resping viitorul, sunt încrezător că statele noastre, oraşele şi afacerile vor interveni şi vor face şi mai mult pentru a deschide calea şi a ajuta la protejarea pentru generaţiile viitoare a singurei planete pe care o avem”, a afirmat Barack Obama într-un comunicat.
Din categoria:Politica