Președintele Republicii Moldova Igor Dodon a declarat, în cadrul unui interviu pentru presa din Belarus, că o aderare a țării la NATO reprezintă un război în Republica Moldova, relatează telegraph.md.
„Sunt categoric împotriva faptului ca Moldova să adere la NATO. Aceasta prezintă un război pentru Moldova. Anti-ruși noi precis nu vom fi, iar anti-occident – pe unele poziții vom fi, spre exemplu minoritățile sexuale insistă pe realizarea acestor parade gay, aceasta nu va trece. Suntem creștini, avem 98% de oameni creștini în Republica Moldova, unul din cele mai înalte niveluri de creștinism dintre toate țările. Dacă cineva va încerca să folosească Moldova drept „carne de tun” în lupta împotriva Rusiei, cum ar fi țările NATO. Noi vedem ce vor ei și ce scopuri urmăresc în această regiune. Am văzut ce au provocat unele țări din occident în Ucraina, vedem ce se întâmplă acolo și nu avem nevoie de așa ceva”, a declarat Dodon.
Președintele moldovean s-a referit și la relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. În viziunea lui Dodon, integrarea europeană a țării va duce la dispariția ei.
„Dacă guvernarea Moldovei la o etapă anumită va decide să se integreze politic în UE, țara va exploda. Moldova nu va mai exista. Niște raioane le vor lipi României, va fi o altă asociație teritorială. Noi nu putem permite categoric acest lucru, de aceea să pui astfel de condiții e categoric interzis. Despre aceasta le-am spus tuturor și din orient și din occident. Noi nu dorim să ne implicăm în aceste bătălii geo-politice”, a spus el.
Dodon a criticat și Acordul de Asociere cu UE.
„Ceea ce ține de Acordul de Asociere, eu susțin că trebuie să procedăm în concordanță cu interesele naționale. Ni s-a promis că dacă vom merge în Europa, atunci vor crește investițiile. Cu această politică noi ucidem producătorii locali, fiindcă am deschis pieți și aici au năvălit produsele europene. Ni s-a spus că vom avea export mai mare pe piața UE, însă noi vedem că în anul trecut au fost exportate doar 70 tone de mere din cele 400 de mii de tone pe care le are Moldova. Anterior, în Rusia, noi exportam 200 de mii de tone de mere. Și atunci când vezi toate aceste momente îți pui întrebarea pentru ce a fost semnat acest Acord, în interesele cui? În Moldova nu am văzut niciun rezultat”, a conchis Dodon.
Din categoria:Politica