Sergio Mattarella, preşedintele Italiei, a dispus joi seară
dizolvarea Senatului şi Camerei Deputaţilor, urmând ca Guvernul în
funcţie să stabilească data viitoarelor alegeri legislative, care
probabil vor fi organizate în martie 2018, informează cotidianul La
Repubblica.
Potrivit unor surse citate de cotidianul La Repubblica, scrutinul parlamentar va fi organizat pe 4 martie 2018.
Guvernul Italiei a stabilit, joi seară, ca următorul scrutin parlamentar să aibă loc pe 4 martie 2018. Premierul Paolo Gentiloni a transmis propunerea preşedintelui Sergio Mattarella, care urmează să o aprobe, informează cotidianul Corriere della Sera.
"Preşedintele Republicii, Sergio Mattarella, după
consultările cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, în
virtutea Articolului 88 al Constituţiei, a semnat decretul privind
dizolvarea Senatului şi Camerei Deputaţilor, care a fost semnat şi
de prim-ministru", a transmis joi seară Preşedinţia
Italiei.
Guvernul Italiei urmează să stabilească data viitoarelor alegeri
legislative.Potrivit unor surse citate de cotidianul La Repubblica, scrutinul parlamentar va fi organizat pe 4 martie 2018.
Guvernul Italiei a stabilit, joi seară, ca următorul scrutin parlamentar să aibă loc pe 4 martie 2018. Premierul Paolo Gentiloni a transmis propunerea preşedintelui Sergio Mattarella, care urmează să o aprobe, informează cotidianul Corriere della Sera.
Sursa:Mediafax
Data:28 dec 2017