Președintele PER, audiat de procurorii DNA: Este suspectat de trafic de influență

Președintele PER, audiat de procurorii DNA: Este suspectat de trafic de influență

Președintele Partidului Ecologist Român a fost dus, miercuri dimineață, la sediul DNA pentru da explicații procurorilor într-un dosar de corupție.

Acesta a fost ridicat de la domiciliu de procurorii DNA, în urma unui mandat emis de un judecător din București. La vila politicianului s-au efectuat și percheziții.

Este vorba despre un dosar în care există suspiciuni de trafic de influență.

Politicianul ar fi solicitat de la o persoană o sumă de bani.

Potrivit sursei citate, ar fi vorba despre 10.000 de euro pentru a-și exercita influența asupra unui parlamentar de la Partidul Social Democrat, astfel încât acesta să angajeze pe post de consilier o persoană care ar fi oferit această sumă de bani.