Statele Unite și Arabia Saudită au semnat sâmbătă acorduri în valoare de peste 380 de miliarde de dolari, în prima zi a vizitei președintelui Donald Trump la Riad, a anunțat ministrul saudit de externe, Adel al-Jubeir, citat de AFP, transmite Agerpres.
„Cele două țări au semnat o serie de acorduri (…). Valoarea investițiilor depășește 380 de miliarde de dolari”, a declarat Adel al-Jubeir în cursul unei conferințe de presă, organizată în comun cu omologul său american, Rex Tillerson.
Agenția oficială saudită SPA a informat că este vorba despre 34 de acorduri în diverse domenii, ca apărarea, petrolul și transportul aerian, însă fără să precizeze valoarea lor totală.
Anterior în cursul zilei, un responsabil de la Casa Albă s-a referit la contracte de vânzare de armament către Arabia Saudită în valoare de 110 miliarde de dolari.
Regele Salman şi Donald Trump au purtat discuţii despre petro