PRESEDINTELE USA DONALD TRUMP INSOTIT DE PRIMA DOAMNA MELANIA TRUMP SI-A INCEPUT TURNEUL ATERIZAND LA RIAD!

Update Președintele american Donald Trump a sosit sâmbătă la Riad, capitala Arabiei Saudite, în prima etapă a turneului său inaugural în străinătate, și unde a fost primit cu mare fast, transmit agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.

Autoritățile i-au rezervat lui Donald Trump o primire călduroasă, contrastând cu cea mai curând glacială cu care a fost întâmpinat acum un an, în ultima sa vizită, fostul președinte american Barack Obama, criticat de Riad pentru declanșarea unui proces de apropiere de Iran, marele rival al Arabiei Saudite.

Liderul de la Casa Albă a fost întâmpinat la coborârea din avion, împreună cu soția sa Melania, pe covorul roșu, de regele Salman, care le-a strâns mâinile celor doi oaspeți.

Suveranul saudit, în vârstă de 81 de ani, care se sprijinea cu un baston, a însoțit apoi cuplul prezidențial american în salonul de onoare al aeroportului, unde...