Preşedintele SUA, Donald Trump, şi alţi oficiali de la Casa Albă precum Rex Tillerson şi Wilbur Ross, aflați în vizită la Riad, au participat sâmbătă noaptea la dansul ceremonial cu săbii din Arabia Saudită.
Trump apare în imagini ținând extrem de ciudat o sabie în mână și execută și câteva mișcări de dans.
Dansul tradiţional cu săbii, cunoscut drept ”ardah”, este un spectacol care combină tobele, dansul şi rostirea de poezii, simbolizând începutul unor evenimente importante, în special sărbători religioase din Arabia Saudită.
Și fostul lider american George W. Bush a dansat în 2008 cu o sabie în timp ce se ţinea de braţ cu actualul rege Salman, pe atunci doar prinţ încoronat al Arabiei Saudite.
in curs de actualizare