Despre paradigme am mai scris, şi probabil voi mai scrie
pentru că sunt ecuaţiile care ne livrează rezultatul pe care îl
vedem în jur. Şi asta inconştient, pentru că de fapt chiar asta
este esenţa paradigmei: O acţiune care se repetă chiar dacă
factorul care a declanşat-o nu mai există. Aceste paradigme sunt
desigur tipare. Şabloane pe care le luăm ”din zbor” pe parcursul
vieţii, fie din societate fie de la părinţi sau apropiaţi.
Peste toate acestea există unele mai mari , care se amestecă
şi le influenţează pe toate celelalte. Cu cât sunt mai mari cu-atât
sunt mai ”invizibile” , mai greu de observat. ”Minciuna este cu
atât mai credibilă cu cât sunt mai multi oameni o cred” - este un
citat celebru deja căruia îmi scapă autorul acum.
Există un mecanism al minţii logice: Întotdeauna mintea este
convinsă 100% că decizia pe care o ia este cea mai bună. Nimeni nu
ar lua o decizie care ştie de la început că o să-i facă rău. Este
adevărat că decizia ulterior se poate dovedi a fi fost greşită, dar
acest ”ulterior” înseamnă că după desfăşurarea
acţiunii avem acces la date noi cu care ne putem compara
decizia. Dar la momentul deciziei aceste date nu existau. Şi în pe
care le aveai iniţial, decizia luată a fost cea mai bună.
Tiparul pe care vreau să îl demasc în această postare are
rădăcinie tocmai în cadrul descris mai sus. Este
presupunerea că celălalt a luat o decizie proastă.
Deşi când e vorba de tine eşti convins că ai luat cea mai bună
decizie, când vorbeşti despre evenimente care privesc alte
persoane, pleci de la premisa că a luat decizii greşite, sau
împotriva lui însăşi. De aici se naşte critica , judecata şi
justificarea.
Întotdeauna şi în legătură cu orice există motive care pot fi
spuse şi motive care nu pot fi spuse. Fi conştient că în orice
decizie a cuiva pe care tu o consideri ”proastă” există încă multe
motive pe care nu le cunoşti. Această paradigmă. acest meta tipar
este prezent în jurul nostru mai mult decât putem înţelege. Pe el
se bazează: Critica judecata, acuza şi este prezentă în articolele
de presă. emisiunile tv, şi o grămadă de alte genuri de scrieri
informative după care noi ne formăm părerile.
Dacă vei căuta cu-atenţie vei vedea că aproape orice articol
pleacă de la ideea că o anume decizie politică este greşită. Ca şi
cum cineva ar putea lua decizii împotriva sa, sau care i-ar face
rău lui însăşi. Şi aici nu mă refer dacă decizia în sine este bună
sau proastă, ci mă refer să observi doar presupunerea de la care
pleacă autorul articolului. Deasemenea orice ceartă în familie are
aceiaşi rădăcină: Presupunerea că celălalt a luat o decizie
proastă. O decizie împotriva lui. Dacă făcea cum m-am gândit eu era
mai bine. Să ne înţelegem: Mintea ta pentru a putea lua decizii are
nevoie de convingerea că face 100% bine ce face.Nu uita că
şi cel de lângă tine îşi ia deciziile în având convingerea că face
100% bine pentru el.
Nu în ultimul rând îţi reamintesc că deciziile se iau
emoţional, şi că doar justificările sunt raţionale. Altfel spus,
iei o decizie pentru că simţi că aşa e bine, iar
după ce ai luat decizia îi găseşti justificări cu intelectul sau
mintea logică. Acesta este şi motivul pentru care este atât de greu
să te explici uneori de ce ai procedat într-un anume fel. E dificil
să verbalizezi anumite sentimente, e greu să exprimi în cuvinte
ceva ce ai simţit la un moment dat.
Se observă uşor cum prezumţia conform căreia
interlocutorul meu a greşit luând prin urmare o decizie
proastă pentru el, se bazează pe convingerea că eu ştiu
deja ce era bine şi ce nu pentru el. Ştiu, prin urmare
cazul este închis, nu se mai poate discuta decât despre o
greşală.
Dacă plec de la ideea că a luat o decizie bună, mă găsesc în
poziţia de a întreba, de a investiga şi asta este o situaţie
deschisă care mă conduce la înţelegere. Când ştiu că a greşit,
generez o situaţie închisă, blocată care mă conduce la judecată,
acuză şi critică.
Dacă ar fi să exprim foarte simplist acest tipar ar fi astfel:
Judecata , critica şi acuzele sunt generate de prezumţia de
vinovăţie!
Exerciţiu de introspecţie : Încearcă să te surprinzi când
convingi pe cineva că a greşit, cum pleci de la
presupunerea că a luat o decizie împotriva
lui. Încearcă să vezi cum de câte ori eşti
criticat/ă eşti sigur/ă că ai luat cea mai bună decizie pentru
tine, şi cumva cel cu care vorbeşti nu poate înţelege
asta. Şi desigur, după ce poţi conştientiza toate astea în tine
încearcă să schimbi această paradigmă, şi să pleci de la premisa că
cel cu care vorbeşti a luat cea mai bună decizie pentru el din
motive pe care tu ne le şti sau nu le poţi înţelege complet. Şi
asta va schimba lumina în care vezi tu evenimentele.
