Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat că trupele sale vor continua să lupte pentru Moscova chiar şi după retragerea lor din oraşul Bahmut, din estul Ucrainei, care este de luni bune scena unor lupte crâncene, transmite dpa.
„Luptătorii Wagner vor fi păstraţi pentru următoarele operaţiuni în interesul Rusiei”, a anunţat Prigojin, citat duminică de presa de stat rusă.
Într-o ruptură majoră cu Kremlinul, Prigojin a anunţat furios vineri, prin intermediul unei înregistrări video, că îşi va retrage mercenarii din Bahmut din cauză că Moscova nu-i trimite muniţie suficientă.
Gruparea Wagner, descrisă adesea drept armata privată a preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost folosită în operaţiunile armatei ruse în numeroase ţări, aminteşte dpa.
Poziţiile ocupate în prezent de Wagner în Bahmut – ...