Suntem bucuroși să anunțăm că lucrările la creșa din Aleea Strunga nr. 2B au fost finalizate și recepționate săptămâna aceasta de către Primăria Municipiului Ploiești. Această nouă unitate, construită cu sprijinul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și al Companiei Naționale de Investiții, a fost finanțată printr-o investiție de peste 11,8 milioane de lei, obținută în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Dotări moderne pentru cei miciCreșa dispune de spații moderne și bine dotate pentru copiii ploieșteni și este pregătită să ofere servicii educaționale de înaltă calitate. Aceasta include săli de joacă și dormitoare primitoare, grupuri sanitare adaptate, spații de așteptare pentru părinți, sală pentru mese și spații tehnice pentru personal.Cu o capacitate de 40 de locuri, împărțite în 4 grupe,