Prima reacție a bătrânului care a fost lovit de un protestatar #Rezist în Piața Victoriei: „A venit prin spate și m-a lovit cu un box”. Cine este victima cu adevărat și cum a comentat incidentul Sebastian Bodu, fost șef al ANAF.
Un incident violent a avut loc sâmbătă în Piața Victoriei în
timpul protestului împotriva organizării unui târg de Crăciun în
zona în care au loc frecvent protestele. Un bătrân de 71 de ani a
fost lovit de un bărbat cu care a avut un conflict verbal.
În prima apariție publică de după incident, acesta a ținut să
clarifice informațiile contradictorii care îl dădeau fie ca fost
securist fie ca fost medic, precizând că a ieșit la pensie de la
Institulul de Antroplogie al Academiei Române.
Bătrânul, pe nume Tiurbe Alexandru Nicolae, a explicat și de
ce era prezent în Piața Victoriei în acel moment și viziunea sa
asupra desfășurării incidentului de sâmbătă.
„Ce bine ar fi fost să fiu fostul șef al Securității. Avem și
eu o pensie ca lumea, nu 1.380. Acum mă simt mai bine. Lovitura a
fost foarte puternică, m-a lovit cu un box. M-a lovit de la
spate.
N-am avut nicio intenție să-l violentez. Eu vorbeam cu
jandarmii, s-a ținut după mine. Am ieșit la pensie de la Institulul
de Antroplogie al Academiei Române, acolo am fost trimis, am fost
mazilit. Mi-am petrecut cariera la Institulul Victor Babeș. Nu sunt
doctor. Am urmat cursurile, dar nu mi-am luat licența. În ghiozdan
aveam o sticlă de jumătate de litru de apă, un sendvis și o carte.
Eu obișnuiesc să mă plimb în zonă. Am traversat de la metrou, pe
partea cu Guvernul. Veneam de pe Aviatorilor, nu mă interesează de
cei care-și pierd vremea acolo. Am vorbit cu jandamii, mi-am aprins
o țigară și i-am întrebat de ce tolerează asemenea manifestări
aiurea, ilegale.
M-a deranjat o lozincă: „Corupția ucide, ucidem corupția!”.
I-am întrebat cum tolerează așa ceva, nu am comunicat cu nimeni,
decât cu jandarmii. E un îndemn grav, cum ”Ucidem corpția”?! Un tip
filma și i-am zis să mă lase în pace. Mi-a zis ”javră comunistă”,
mai multe. Nu l-am băgat în seamă. Pentru că tot insitat, am luat
rucsacul și am dat peste el, dar nu să-l lovesc, ci peste telefon.
M-am considerat hărțuit, jandarmii nu au reacționat la ce îmi făcea
el. Am continuat drumul, a venit prin spate și m-a lovit cu un box.
Am urmele de la box pe nas și pe ochi. Am căzut pe partea
dreaptă.
A venit un jandarm și o doamnă. M-au dus într-o mașină a
Jandarmeriei, a venit o ambulanță, mi-au curățat ochiul și asta a
fost tot. S-a întâmplat în fața Guvernului.”, a spus acesta, la
Antena 3.
Și Sebastian Bodu, fost șef al ANAF, a comentat acest incident
pe contul său de Facebook.
„Dacă ați avea o minimă logică, cei care susțineți că moșul
din Piața Victoriei e securist sau provocator plătit, ați vedea că
el a fost cel provocat. Moșul trecea pe trotuarul din fața
Guvernului, nu prin fața protestatarilor din scuar. Moșul s-a oprit
doar să se plângă jandarmilor (autorităților). Apoi și-a vazut de
drum. Putea să fie și Ceaușescu reîncarnat. El a fost cel
interceptat de un protestatar, care a vrut să facă show cu el în
stilul Bot, înregistrându-l cum, previzibil, va zice ceva anti.
Sau, și mai frumos, va înjura, ceea ce s-a și întâmplat. Și apoi,
când moșul, exasperat că ăsta se ținea cu telefonul după el, a
aruncat cu rucsacul, a primit un pumn cu efect de ko. De la un
vlăjgan (la rândul lui pensionar…pe caz de boală, la 43 de ani)
care nu a suportat ideeea că cel hărțuit ar trebui să reacționeze.
Și că, fiind anti proteste, merită pus la pământ. Să moară toți
„dujmanii poporului”.
Vad că circulă un site-fantomă care citează niște comentarii
pe fb ale unora care spun că moșul este securist sau că aruncarea
rucsacului după telefonul protestatarului e un fel de atac ninja.
Adică exact ce făcea SEcuritatea: pentru a aplana gravitatea
faptei, discreditează victima. Culmea știți care e? Că acei care
fac asta „vor o țară ca afară”. Se luptă cu „ciuma roșie” (aka
stalinismul, adică inventatorul tehnicilor de discreditare).”, a
scris Sebastian Bodu pe contul său de Facebook.
Din categoria:Politica