Primăria Oradea efectuează lucrări de întreținere și tăieri la arborii din mai multe zone ale orașului

  • Postat în Mass Media
  • la 14-04-2025 07:43
  • 13 vizualizări
Primăria Oradea efectuează lucrări de întreținere și tăieri la arborii din mai multe zone ale orașului
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Oradea Info - Stiri Oradea, informatii, evenimente din Oradea

Primăria municipiului Oradea, prin intermediul S.C. RER Vest S.A., anunță desfășurarea unor lucrări importante de întreținere și siguranță în perioada 14-17 aprilie 2025. Aceste intervenții vizează doborârea și tăierile în coronament ale arborilor situați pe străzile Sfântul Apostol Andrei, Aluminei, Tușnadului și Traian Grozăvescu.

Autoritățile vor elimina arborii uscați sau aflați într-o stare fiziologică precară, care ar putea reprezenta riscuri pentru siguranța publică. De asemenea, vor fi realizate lucrări de tăiere în coronamentul arborilor, pentru reechilibrarea structurii acestora, eliminarea crengilor uscate sau a celor care afectează clădirile din apropiere. Astfel de intervenții au ca scop și îmbunătățirea vizibilității în trafic, mai ales în intersecții și în zona semnelor de circulație.

Primăria Oradea solicită sprijinul cetățenilor, în special proprietarilor de autovehicule din zonele menționate, să faciliteze accesul echipelor de intervenție prin eliberarea spațiului de lucru.

„Mulțumim cetățenilor pentru înțelegerea și colaborarea de care dau dovadă în astfel de situații necesare pentru siguranța și confortul tuturor locuitorilor orașului,” transmit reprezentanții administrației locale.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente