Investiția municipalității ploieștene se va derula
prin Programul guvernamental pentru construcția de locuințe
pentru tineri, destinate închirierii, derulat în conformitate
cu prevederile Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției
Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și
completările ulterioare.
Conform
Planului Urbanistic Zonal,aprobatprin Hotărârea nr. 365/31.07.2023,
emisă de Consiliul Local al Municipiului Ploiești,
amplasamentul propus pentru acest obiectiv face parte din
terenul situat pe strada Cosminele nr. 11A.
Pentru realizarea obiectivului de
investiții, Municipiul Ploiești a încheiat contractul de prestări
servicii, nr. 5421/14.03.2024, având ca obiect elaborarea Studiului
de fezabilitate – Locuințe pentru tineri, destinate închirierii
pentru specialiștii din sănătate, strada Cosminele nr. 11A
Ploiești.
Prin implementarea acestui proiect va fi
realizat un bloc de locuințe colective cu regim de înălțime P+3E,
cu 24 de unități locative.
Comunicat Primăria
Mun.Ploiești