Anii de închisoare par să-și fi pus amprenta asupra lui Dan Voiculescu. Omul de afaceri, eliberat marți după trei ani de pușcărie, este vizibil schimbat. După decizia de eliberare, Voiculescu a plecat de la spitalul unde era internat, oferind și primele declarații.
„Indiferent de vorbe, mie mi-au fost furați trei ani. Acești trei ani nu mi-i mai dă nimeni, chiar dacă intră Băsescu la închisoare”, a spus Voiculescu.
„A început să-mi placă acest cuvânt, pușcărie. Am avut multe sentimente profunde, dar două au ieșit în evidență. Primul era un sentiment de durere. Mă dureau foarte tare pleoapele, stăteam mai mult de jumătate de zi cu ochii închiși. (…) Al doilea sentiment a fost regretul că 12 familii au avut de suferit din cauza mea, pentru ca eu să ajung la închisoare”, a adăugat el.
în curs de actualizare