Președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, Mihai Fifor, a anunțat miercuri că săptămâna viitoare vor începe audierile, printre primii chemați fiind Dan Andronic, Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, fosta preşedintă a AEP Ana Maria Pătru şi directorul STS, Marcel Opriş.
„Pentru săptămâna viitoare ne-am propus să lucrăm luni, marţi şi miercuri în şedinţa comisiei. Începem deja să invităm pentru audieri o serie de persoane la propunerea colegilor, persoanele implicate în ceea ce s-a întâmplat în 2009. Astfel, luni, comisia lucrează de la 10.00 la 13.00 şi primul invitat va fi domnul Dan Andronic, pentru că au considerat colegii că de aici a pornit întreaga poveste şi, prin urmare, ni se pare firesc să fie prezent la comisie pentru a relua această poveste pe care a prezentat-o şi public. Pentru a putea să conturăm un cadru al documentelor care au fost atunci emise, o să...