Dacă scrisoarea generalului Dumitru Iliescu ar fi fost scrisă de un musulman semianalfabet din Orientul Mijlociu sau de un budist habotnic din sud-estul Asiei, aș fi trecut peste ea fără să o citesc. Spiritul antiamerican din aceste zone este cumplit. Atinge cote de ură și isterie în care nu găsești nici un pic de logică. Din Europa, numai un general din fosta Iugoslavie ar mai fi putut scrie așa ceva. Din România, țara care pînă la vizita lui Bil Clinton și pînă la intrarea în NATO trăia cu nostalgia venirii americanilor, o asemenea epistolă nu era de imaginat cu cîțiva ani în urmă. Cine ar fi semnat-o ar fi riscat huiduieli și fluierături. Astăzi, situația este net diferită. Abia că atrage atenția, dacă nu stîrnește chiar simpatie.

Scrisoarea generalului Dumitru Iliescu, un ofițer nu tocmai admirat în România, ca să nu zic disprețuit, un apropiat al fostului președinte Ion Iliescu și al Partidului Social Democrat, riscă acum să găsească destui cititori, dacă nu chiar suporteri înfocați. Cum a parcurs România drumul de la așteptarea înfrigurată a americanilor la nemulțumirea de astăzi față de ei? Pentru mine, schimbarea merită analizată. Pentru americani, de asemenea, deși uneori se poartă de parcă nu i-ar interesa cîtuși de puțin ce gîndește populația unei țări despre ei. Să nu fie deranjați și să vîndă, indiferent cum și cu ce preț!

Vocația europeană a românilor (nu mă refer la instituțiile din țara noastră) era prin anii ’90-’95 egală cu sentimentele față de SUA și față de americani. Modelul democratic la care aspirau românii era mai degrabă un amestec de trăsături euro-americane. Prima mare dezamăgire a venit de la vize și de la privatizare. Politicienii români au dat de pomană în diverse forme și pentru încheierea negocierilor și pentru intrarea în Uniunea Europeană și în NATO. Cine și-a imaginat că populația nu va afla că fabrici și resurse, obiective economice și valori, precum și hălci din piață au fost luate sau făcute aproape cadou s-a înșelat. Prea multe bunuri ale României, fie ea și fostă comunistă, au fost luate doar cu aparențe de negociere, în fapt fiind preluate sub presiunea și cu orchestrarea unor organisme internaționale cu pretenții.

Oricît de mari ar fi fost valorile preluate din România, n-ar fi declanșat atîtea resentimente dacă n-ar fi fost vorba și despre un anume tratament discriminatoriu și dacă reprezentanții statului american în România nu s-ar fi implicat în jocuri politice, în susținerea unor partide sau politicieni repudiați, chiar corupți. Mai mult, implicarea unor ambasadori în afaceri profitabile (vezi cazul Mark Gitenstein) şi în achiziții discutabile n-a făcut decît să amplifice nemulțumirea și să hrănească acest spirit antiamerican.

„V-ar conveni ca în ţara voastră să conducă CIA, FBI şi alte structuri de forţă, şi nu cei pe care i-a ales în mod democratic poporul american? Cu siguranţă, nu v-ar conveni. Atunci de ce doriţi ca la noi în ţară să conducă structurile de forţă?… Noi vrem un parteneriat cu voi bazat pe respect şi pe neamestecul în problemele interne. Niciodată ambasadorul nostru în SUA nu a făcut demersuri pentru a bloca procesul legislativ în ţara voastră. Aşa ceva este intolerabil. Ambasadorul Klemm sprijină structurile de forţă, deşi observă foarte bine că acestea fac abuzuri foarte mari, lezează drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Mulţi oameni care nu sunt vinovaţi au fost duşi cu cătuşe în faţa camerelor de luat vederi ale televiziunilor şi înainte de a fi judecaţi sunt supuşi oprobriului public, furnizându-se mass-media informaţii din dosare, care de cele mai multe ori sunt fabricate în birourile structurilor de forţă. După perioade lungi de detenţie, persoanele respective sunt declarate de instanţele de judecată nevinovate, iar procurorii care au construit dosarele şi probele respective nu răspund pentru abuzurile lor. Aşa se întâmplă şi la voi? Sigur că nu. Atunci de ce vreţi ca la noi să se procedeze în acest mod? Când ministrul român al Justiţiei a dorit să vină în Parlament cu propuneri legislative prin care să elimine aceste abuzuri, ambasadorul Klemm a intervenit să blocheze acest demers, motivând că aceasta este poziţia Departamentului de Stat al SUA. Klemm sprijină structurile de forţă care au preluat ilegal puterea în România de la cei votaţi de popor, pentru că prin intermediul lor îşi promovează propriile interese în ţara noastră. El afirmă că acţiunile sale sunt motivate de ajutorul pe care îl acordă structurilor care acţionează împotriva corupţiei. Ne vorbeşte nouă despre corupţie, când în SUA corupţia este mai mare ca în orice ţară europeană. Lupul moralist Klemm nu ne spune cum corupţia, speculaţiile toxice şi abuzurile din sistemul financiar-bancar american au generat o criză cu consecinţe deosebit de grave, în urma cărora mii de familii şi-au pierdut casele, economiile, acţiunile. El îşi protejează companiile pe care le ajută să câştige licitaţiile şi care apoi ne devalizează bugetul cu sute de milioane de dolari. Ce a făcut Microsoft în România nu a fost corupţie??? La fel, şi Bechtel, precum şi alte companii americane. Ambasadorul Klemm continuă acţiunile iniţiate de foştii ambasadori ai SUA la Bucureşti Nicholas Taubman şi Mark Gitenstein, care, aşa cum susţin unele persoane ce au deţinut înalte funcţii în stat, sunt implicaţi profund în «Afacerea Microsoft», în urma căreia bugetul României a fost devalizat cu sute de milioane de dolari, afacere supusă şi atenţiei Departamentului de Justiţie al SUA“, scrie generalul Dumitru Iliescu.

Scrisoarea sa dură, bolovănoasă, nediplomatică este un prim rechizitoriu al politicii americane în România ultimilor ani.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de joi versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.