Rar mi s-a întâmplat să gâfâi mai tare decât urc. Rar m-am simțit
așa înstrăinată. Nu toate plecările la munte sunt cu chef, nu toate
sunt cu fluturi în stomac, iar aceasta a fost una dintre ele. M-am
pus pe pilot automat cu pregătirea, m-am dus în stația de autobuz,
am coborât unde trebuia și restul, restul trebuiau să coboare odată
cu mine: entuziasmul, pofta, energia, libertatea! Însă iată-mă
gâfâind, dând vina pe căldură, pe perioada fără energie a lunii, pe
neputința de a fi cine știu că pot fi. Nu-i povară mai grea ca
nemulțumirea de sine, iar muntele nu e locul care o evaporă, ci
unde, cu luciditate, o cari și o tranșezi de la o serpentină la
alta. Sufli, răsufli și, la deal!