Gican Claudia
Între 01.10.2025 și 30.10.2025, a publicat 159 articole, citite de 41.063 ori, cele mai multe scrise în categoria Personal (159 articole) .
Cele mai recente
Fără de vreme
apucă-mă de după umăr să mergem legănat spre casă ca doi uitați de zori prin baruri să fredonăm un blues în șoaptă să dăm în urmă niște ceasuri pe străzile fără de vreme să mergem legănat spre casă lungind sub trecătoare faruri o umbră cât o viață
[pagini de jurnal] în care îi pun gând rău gândului neproductiv
Nu trece zi fără să mă frământe un subiect într-atâta încât să-l dezbat pe câte voci dispune creierul meu. Concluzia la care ajung e că sunt prea pătimașă și asta mă face să greșesc în raționamente. Îmi e ciudă când mă mint logic. Îmi e și mai ciudă când apuc să îmi emit părerea în spațiul public...
La Mălăiești pe cărările iernii
Am fost de-atâtea ori la Mălăiești și niciodată amintirile nu s-au suprapus. Un traseu comun, banal, umblat, prea umblat și totuși! Muntele e munte, poți pitona stânca dar nu o poți îmblânzi, iar pereții Bucșoiului și-ai Padinei Crucii se ridică impresionant de-a lungul potecii încât mi-e clar că noi oamenii suntem și vom rămâne, indiferent de numărul cuceririlor, ăia mici. Din partea mea, pot să se scurgă hoarde pe cărare, nu îmi ia nimeni din porția de munte căci asta depinde doar de mine, de cum simt că trăiesc acea zi.
Cele mai citite
La Mălăiești pe cărările iernii
Am fost de-atâtea ori la Mălăiești și niciodată amintirile nu s-au suprapus. Un traseu comun, banal, umblat, prea umblat și totuși! Muntele e munte, poți pitona stânca dar nu o poți îmblânzi, iar pereții Bucșoiului și-ai Padinei Crucii se ridică impresionant de-a lungul potecii încât mi-e clar că noi oamenii suntem și vom rămâne, indiferent de numărul cuceririlor, ăia mici. Din partea mea, pot să se scurgă hoarde pe cărare, nu îmi ia nimeni din porția de munte căci asta depinde doar de mine, de cum simt că trăiesc acea zi.
Fără de vreme
apucă-mă de după umăr să mergem legănat spre casă ca doi uitați de zori prin baruri să fredonăm un blues în șoaptă să dăm în urmă niște ceasuri pe străzile fără de vreme să mergem legănat spre casă lungind sub trecătoare faruri o umbră cât o viață
Un martie mult așteptat
După patru luni de hibernare, primăvara mea a venit chiar de 1 Martie, o dată cu primăvara brașovenilor. După plimbări scurte în jurul casei, cu bebelușul în marsupi, căldura m-a mânat mai departe, dar tot cu cea mică în marsupi, tot mai greuță și mai curioasă. M-am bucurat atât de mult de fiecare evadare, încât am simțit nevoia să le notez aici, căci și începuturile timide au dreptul lor la arhivare. Însă am și momente când îmi vine să șterg tot pentru că nu e nimic deosebit sau interesant sau de folos cuiva (aici puteți părăsi blogul, să nu vă pierdeți timpul cu memoriile mele), e doar o normalitate modestă. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Un marti
[pagini de jurnal] în care îi pun gând rău gândului neproductiv
Nu trece zi fără să mă frământe un subiect într-atâta încât să-l dezbat pe câte voci dispune creierul meu. Concluzia la care ajung e că sunt prea pătimașă și asta mă face să greșesc în raționamente. Îmi e ciudă când mă mint logic. Îmi e și mai ciudă când apuc să îmi emit părerea în spațiul public...