Profit uriaș pentru statul român! Romgaz – 2,5 miliarde de lei
Producătorul de gaze naturale și de energie electrică Romgaz
Mediaș, deținut de Ministerul Energiei, a înregistrat în anul 2022
o cifră de afaceri de 13.359,65 milioane lei, în creştere cu
128,26%, respectiv 7.506,73 milioane lei, comparativ cu cea
realizată în 2021 (5.852,93 milioane lei). Profitul net de 2.546,71
milioane lei a fost mai mare decât profitul net înregistrat în anul
2021 cu
631,72 milioane lei (+32,99%).
Performanțele Grupului Romgaz în anul încheiat la 31 decembrie
2022 au fost influențate de factorii de mai jos:
1. Creșterea cifrei de afaceri față de anul precedent, ca urmare a
următorilor factori:
– cifra de afaceri din vânzarea de gaze naturale realizată în anul
2022 este de 11,31 miliarde lei, în creștere cu 124,20% față de
anul anterior. Cantitatea de gaze naturale vândută (inclusiv gazele
achiziționate spre revânzare) a fost cu 4,54% mai mică în 2022 față
de 2021; în trimestrul al patrulea (T4) al anului 2022, cifra de
afaceri din vânzarea de gaze naturale a crescut cu 28,36% față de
trimestrul anterior (+17,07% din punct de vedere cantitativ);
Practic, Romgaz a profitat de prețurile mari de anul trecut la
gazele naturale. Astfel se explică de ce s-a reușit o cifră de
afaceri superioară în condițiile unei cantități mai mici
vândută.
– în activitatea de înmagazinare s-a înregistrat, în anul 2022, o
creștere cu 80,51% a cifrei de afaceri la nivel de Grup, ca urmare
a majorării cu 60,18% a serviciilor de rezervare de capacitate
(+115,06 milioane lei), cu 249,53% (+84,36 milioane lei) a
serviciilor de injecție și cu 28,29% (+9,90 milioane) a serviciilor
de extracție. La nivelul Depogaz, creșterea cifrei de afaceri din
aceste servicii este de 51,85%;
– cifra de afaceri din vânzarea de energie electrică a crescut cu
313,75% față de anul anterior (+1,01 miliarde lei), la o producție
mai mare cu 73,52%. Acest nivel al cifrei de afaceri se datorează
prețurilor ridicate practicate pe piețele centralizate pe care
activează Grupul, ca urmare a conflictului din Ucraina. Cu toate
acestea, activitatea de producție și vânzare a energiei electrice
a
înregistrat o pierdere de 49,95 milioane lei, cauzată de
supraimpozitarea veniturilor obținute din acest segment de
activitate;
2. În anul 2022 a fost emisă OUG nr.27/2022, cu modificările și
completările ulterioare, prin care s-au stabilit anumite obligații
în ceea ce privește livrările de gaze și prețurile de vânzare, care
pot fi sintetizate astfel:
– în perioada aprilie 2022 – martie 2023, prețul gazelor vândute
furnizorilor clienților casnici este e 150 lei/MWh; perioada a fost
prelungită până la 31 martie 2025;
– în perioada aprilie 2022 – august 2022, prețul gazelor vândute
furnizorilor producătorilor de energie termică sau direct către
producătorii de energie termică, după caz, numai pentru cantitatea
de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în
centralele de cogenerare și în centralele termice destinată
consumului populației, a fost de 250 lei/MWh; începând cu luna
septembrie 2022, pentru perioada septembrie 2022 – martie 2025,
pentru această categorie de clienți, prețul de vânzare a fost
stabilit la nivelul a 150 lei/MWh;
– cantitățile ce au fost vândute la prețurile de mai sus au fost
stabilite în baza procedurii incluse în OUG nr.27/2022;
– în general, Romgaz încheie contractele de vânzare a gazelor
naturale pe perioada anului gazier (octombrie – septembrie).
Astfel, cantitățile rămase disponibile pentru a fi vândute conform
OUG nr.27/2022 până la 31 septembrie 2022 au reprezentat
aproximativ 30% din livrările perioadei, iar ulterior datei de 1
octombrie 2022, 90% din cantitatea livrată de Romgaz a fost vândută
la prețul reglementat de 150 lei/MWh;
– la nivelul întregului an 2022, livrările în baza OUG nr.27/2022
au avut o pondere de 33,3% din livrările întregului an, iar de la
intrarea în vigoare a OUG nr. 27/2022 și până la finele anului
2022,53,5% din livrări au fost la preț reglementat.
În luna august 2022, Romgaz a finalizat achiziția acțiunilor
ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (în prezent
Romgaz Black Sea Limited) care deține 50% din drepturile dobândite
și din obligațiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona
estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din
Marea Neagră. Prețul final de achiziție a fost de 5.118,99
milioane lei, achiziția fiind finanțată din fonduri proprii ale
Romgaz și un împrumut bancar de 1.606,5 milioane lei (325 milioane
euro).
Cotidianul RO