Producătorul de curent Hidroelectrica și cel de gaze naturale Romgaz, companii controlate de statul român prin Ministerul Energiei, au raportat la nouă luni creșteri masive de profit ca urmare a saltului prețurilor energiei. Astfel, Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate din țară, a consemnat un câștig net mai mare cu 37.4% în primele nouă luni ale anului, comparativ cu perioada similară a lui 2021, de la 2,56 miliarde de lei la 3,52 miliarde de lei. Acest salt a fost posibil după ce prețurile de vânzare ale curentului s-au dublat, în condițiile în care producția Hidroelectrica a scăzut cu un sfert din cauza secetei din acest an. Și veniturile au crescut la compania de stat, la 6,88 miliarde de lei, cu 46,8% mai mari decât în ianuarie-septembrie 2021.
Seceta a dăunat vânzărilor, care au scăzut cu 24,5%, însă creșterea prețurilor a compensat acest neajuns.
Cealaltă perlă a statului român, Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din țară, a raportat pentru primele nouă luni ale anului, un profit net de 2,23 miliarde de lei, în creștere cu 93%, la o cifră de afaceri triplă și la o producție de gaze practic neschimbată. Profitul net la nouă luni a fost cu 93% mai mare (2,23 miliarde de lei), cifra de afaceri a fost cu 209% mai mare (10,8 miliarde de lei), indicatorul EBIT a fost cu 93% mai mare (2,52 miliarde de lei), potrivit datelor companiei transmise Bursei de Valori București. “În primele 9 luni ale anului 2022, Romgaz a produs un volum de 3,68 miliarde de metri cubi de gaze naturale, cu 19 mil.mc (-0,5%) mai puţin decât în aceeaşi perioadă din anul 2021. Nivelul producţiei de gaze naturale înregistrat în primele 9 luni ale anului 2022 a fost influenţat de: implementarea de măsuri pentru optimizarea exploatării zăcămintelor de gaze naturale, continuarea şi extinderea proiectelor de reabilitare a principalelor zăcăminte mature de gaze,efectuarea de programe de reparaţii şi intervenţii la sondele cu productivitate scăzută sau inactive, finalizarea unor lucrări de investiţii pentru extinderea infrastructurii productive şi conectarea de noi sonde la această infrastructură”, arată compania.
Cotidianul RO